ANALIZA: Beneficiarii finali sunt preocupati de calitatea constructiilor

Referindu-se din nou la alte aspecte de stricta actualitate, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, cunoscut cititorilor publicatiei Agenda Constructiilor ca director si partener in cadrul societatii Elux Rodit, isi propune, prin articolul de fata, sa abordeze cateva probleme relativ complexe, cum ar fi cele legate de calitatea in constructii, aspect ce se afla tot mai mult in atentia beneficiarilor finali - si nu numai.

„Mi-as fi dorit sa incep prin a descrie unele aspecte inovatoare si extrem de interesante legate de domeniul constructiilor, cum ar fi noi concepte, procedee si proceduri menite sa ofere cladirilor diverse capacitati de neconceput in trecutul apropiat, precum implementarea tehnologiilor digitale (gen gadget). Chiar daca si de aceasta data ma refer doar la problemele ce au un impact direct asupra cladirilor si locatarilor acestora, incep totusi prin a mentiona deosebit de placuta reactie si interesul crescand manifestat de clienti, oameni obisnuiti, pentru calitatea si eficienta locuintelor. Dincolo de dorinta unei permanente imbunatatiri, ca in orice domeniu, si in activitatea din constructii situatia este dinamica, iar printr-o evolutie fireasca, naturala, se ating si niveluri superioare, cunoasterea acestora, ca si a cerintelor aplicabile ramanand in sarcina participantilor la diferite conferinte specializate sau prin popularizare, prin acest gen de articole. Plecand de la indemnul managerului unuia ce avea sa devina printre cele mai de succes centre comerciale din tara, «...pentru inceput, va astept chiar si sa beti un suc pe treptele esplanadei», pastrez convingerea ca, prin calitate si perseverenta tuturor factorilor implicati, lucrurile vor evolua, iar situatia va fi pozitiva. Simplul fapt ca oamenii se intereseaza arata ca exista totusi o preocupare fata de calitate, care, la un moment dat, se transforma, determinand actiuni concrete si sustenabile. Calitatea in constructii se afla, de altfel, printre principalele preocupari ale membrilor Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), iar organizatia respectiva are sansa afirmarii de partea sa, fiind inca la inceput de drum”, a precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la aspectul de baza al articolului, dupa cum afirma autorul, „desi specialistii si asociatiile profesionale au ca principal scop protejarea propriilor interese - lucru pana la urma firesc in orice domeniu, oricat de dedicati deontologiei profesionale ar fi membrii unei branse -, as aminti una dintre cauzele principale in aparitia erorilor tehnice. Cu prilejul unor discutii purtate cu putin timp in urma, semnalam faptul ca atributiile dirigintelui de santier (situatie de fapt aplicabila si altor profesii liberale) sunt concepute pentru a fi indeplinite strict de catre specialistul in cauza. Cu alte cuvinte, drepturile si raspunderile unui anumit specialist, care activeaza ca o persoana competenta si autorizata, atestata in conditiile legii, nu sunt transmise ori cesionabile, precum actiunile unei companii, iar aceasta nu este o parere personala, ci strict ceea ce spune legea. Desigur, pe principiul ca «orice nu este explicit interzis este permis», se poate ajunge la discutii si situatii absurde; desi pare de domeniul evidentei, multi dintre cititori putand parea nedumeriti de o asemenea constatare, totusi situatia din teren arata altceva. O multime de proiecte au un numar suspect de mic de personal-cheie pentru buna desfasurare a activitatii, iar la aceasta se adauga faptul ca, uneori, factorii de decizie considera astfel de posturi drept cadouri acordate specialistilor, nu cerinte esentiale. Oricat ai fi de harnic si competent, nu poti fi simultan in mai multe locuri (se aude ca acelasi auditor energetic face in aceeasi zi certificate energetice pentru Constanta si Baia Mare). Pentru dirigentia de santier, definirea numarului de locuri si a distantelor tine evident de specificul fiecarui proiect, iar aici rolul cel mai important il are proiectantul, inca din fazele premergatoare, respectiv studiile de fezabilitate si devizul general initial. Se pot desfasura activitati deosebit de importante, critice chiar (daca privim acest demers in mod profesional si nu rezumam aspectele critice exclusiv la fazele determinante) la doar cincizeci de metri distanta, asa cum lucrarile se pot desfasura si la zeci de kilometri distanta, insa nu simultan si nu la un ritm care sa impuna persoane diferite”.

Desigur, dupa cum opineaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „poate parea normal ca, in munca de elaborare a unei expertize tehnice, datorita volumului de munca, expertul sa solicite ajutorul altor colegi, proiectanti cu experienta. De regula, aceasta este situatia in care se verifica dictonul «Omul este masura tuturor lucrurilor», deoarece expertul poate fi politicos si amical, dand ocazia de afirmare a colaboratorilor sai (prin acceptarea semnaturilor acestora) sau din orgoliu, dorinta de dominare ori pur si simplu datorita relatiei contractuale, expertul semneaza singur documentul. Desi din punct de vedere tehnico-legal auditorul energetic este pe o pozitie similara expertului tehnic, uzanta, asa cum s-a format gresit pana acum, l-a facut sa semene mai degraba cu un functionar capabil sa ofere celui interesat hartia necesara! Ar fi insa eronat si nedrept sa spunem ca e o situatie specifica doar pentru Romania, aspecte similare fiind semnalate in mai toate tarile europene - in Marea Britanie existand oferte cu 60 de lire sterline, dar si cu sute de GBP. Mai rau este insa atat pentru ceilalti specialisti, dar si pentru beneficiar si pentru restul societatii daca, ajutat de colaboratori neautorizati ori pur si simplu singur, specialistul perceput ca un simplu functionar elibereaza documente pe banda rulanta”.

Aducand in actualitate dictonul amintit anterior, specialistul este de parere ca o apropiere cat mai buna de orizontul exigentelor teoretice se pare ca va veni pe masura ce populatia va fi tot mai chibzuita, constienta de calitatile si de nevoile imobilului in raport cu asteptarile locatarului, respectiv sa obtina confort si siguranta la costuri mici si intr-un mod ecologic, ce impune o protejare a resurselor si, implicit, a mediului inconjurator. „Mi-as permite sa remarc in acest sens unele comportamente pur si simplu aberante: ca simpli cetateni ne vaitam ca nu avem bani, blamam inclusiv autoritatile centrale (la modul general, chestiunea nefiind o noutate), insa la o observatie pertinenta privind facturile locuintei, ne manifestam indiferenta, consideram ca suntem suficient de avuti pentru a risipi, iar intretinerea si exploatarea corecta sunt... sub demnitatea noastra! Cu multi ani in urma, imediat dupa momentul 1989, cand intreaga tara se bucura nu numai de libertate, ci si de mai multa caldura in apartamente... la propriu, in timp ce unii profitau de conjunctura, inchizandu-si pe cont propriu balcoanele, altii deschideau larg ferestrele pentru a-si racori apartamentele in plina iarna! Observand situatia, cineva din Occident isi arata atunci nedumerirea in fata unei asemenea nesabuinte, spunand ca germanii nu si-ar permite niciodata «sa arunce caldura pe fereastra» intr-o asemenea maniera. Daca intre timp termoizolarea cladirilor a devenit o activitate de bonton, iar problemele retelei de incalzire urbana par a fi imposibil de rezolvat (spre exasperarea specialistilor care au, de fapt, solutii clare), cei mai multi inca pastreaza reflexele unei lipse de orizont in ceea ce priveste administrarea bunastarii proprii”, avertizeaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la lucrarile derulate pe santier, daca, dupa cum a afirmat specialistul, intr-un articol publicat anterior, pare a fi evident cum frecarea unui cablu la momentul instalarii il poate deteriora, pentru a nu obtine printr-o imagine falsa reversul medaliei, totusi problemele tehnice ale instalatiilor electrice sunt departe de a fi atat de simple. „Tot amintind discutii avute cu alti colegi si membri ai unor asociatii profesionale, as aminti aici problema lucrarilor de racordare a cladirilor la reteaua electrica. Actualmente, este nevoie de doua lucrari distincte: una ce apartine operatorului retelei de distributie (Enel, Electrica, E-ON Energie Romania etc.) si alta ce revine investitorului sau «utilizatorului», asa cum este definit prin avizul tehnic de racordare (ATR). Daca in cazul primei lucrari operatorul, oricare ar fi el, are proceduri bine definite, asupra carora nu insistam aici, in cazul lucrarii apartinand utilizatorului (de la contorul situat la limita proprietatii si pana la primul cofret din cladire) situatia este diferita. Bineinteles, grosso modo, lucrarea se face bine, operatorul neacceptand decat racordarea lucrarilor executate de firme autorizate si care nu i-ar pune reteaua in pericol, insa cam la aceasta acceptare s-ar limita acum controlul acestui tip de proiect”, apreciaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Un alt subiect aflat actualmente in atentia operatorilor din ramura de constructii este cel legat de problemele cu personalul si cu salariile cuvenite angajatilor. „Bineinteles ca orice antreprenor isi doreste costuri salariale cat mai mici, iar in acest caz, existenta unui salariu minim pe economie impus prin lege ramane, evident, un factor perturbator in functionalitatea economiei de piata, mai ales ca aceasta se autoreglementeaza. Nu-ti trebuie studii economice avansate ca sa anticipezi ca, odata cu majorarea salariilor respective (si a costurilor cu acestea, prin impozitare), unele dintre afaceri devin nesustenabile, riscand sa devina falimentare. Desigur, daca se inchide un mic magazin de cartier, drama pare sa fie minima, dar tot drama ramane, insa, in cazul in care constructorul sau chiar personalul de control este fortat sa aplice diminuari ale costului cu forta de munca inalt calificata, asa cum semnalam si cu alte ocazii, si anume sa renunte la unele capitole ale proiectului, cred ca drama nu mai este chiar minora, implicarea la modul serios si responsabil a tuturor factorilor decizionali fiind vitala. Insa, daca salariul minim genereaza o perturbare a pietei, ne vedem totusi obligati sa constatam ca, global vorbind, contrar aparentelor, economia nu mai este de multa vreme o piata totalmente libera, iar la aceasta a contribuit intr-un mod grosier tocmai cei care sunt aparent cei mai puternici sustinatori ai economiei libere - si anume cei din sistemul bancar. Nu incercam aici sa blamam ori sa intram intr-un discurs indreptat impotriva institutiilor bancare, ci doar constatam cum, sub motivatia deosebitei importante economico-sociale, unele banci (inclusiv cu filiale in Romania) au fost salvate de la faliment prin interventia directa a statului, adica prin sustinerea indirecta a acestora de catre toti cetatenii. Zilele trecute am aflat cum un MW de energie eoliana a putut fi tranzactionat cu doar un leu, multumita unei scheme de subventionare sustinute tot de consumatori (pentru neavizati, nivelul respectiv corespunde consumului mediu al unei gospodarii timp de 12 luni!). De altfel, economia nu mai este demult «exclusiv de piata», programe sociale de subventionare ca «Prima Casa», «Rabla» ori «certificatele verzi», ba chiar reabilitarea termica «gratuita», fara contributia asociatiei de proprietari, fiind primele care-i vin in minte oricui, nefiind nici inventate, nici aplicate exclusiv in Romania. Asadar, cata vreme interventiile statului sunt acceptate, ba chiar indicate acolo unde, prin valorile implicate, au impactul cel mai mare asupra economiei, problema introducerii de noi interventii artificiale in economie este doar o chestiune de timp si oportunitate si in niciun caz acestea nu sunt specifice doar Romaniei actuale. Din concordanta lor cu nevoile si posibilitatea reala de aplicare deriva de multe ori si situatii ilegale sau invecinate fenomenului coruptiei, nici macar pentru astfel de fapte romanii neavand dreptul de exclusivitate ori paternitate (a se vedea scandalul noxelor auto), aspect ce n-as dori sa fie luat in mod eronat drept o generalizare”, a adaugat specialistul.

Practic, dupa cum explica ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „problema acestor interventii nu rezida in existenta sau particularitatile unor asemenea programe de subventionare (pentru care se definesc clar valori, praguri si beneficiari), ci in vicierea aplicarii lor, asa cum sunt stabilite. Subventionarea energiei verzi s-a inceput pentru castigarea independentei fata de anumite surse ce par a fi prestabilite (gazul rusesc, petrolul arab si altele), iar astazi s-a ajuns la renuntarea sistematica la unele din vechile resurse. Acestea au devenit practic blamate pe drept cuvant pentru poluare, dar si obligate sa le sustina pe cele noi, mai ecologice, fiind astfel de doua ori dezavantajate. La problema respectiva se adauga, desigur, in cazul Romaniei, deficientele de administrare. Matematic nu poti avea insa o opinie critica corecta asupra unui procedeu sau asupra unui sistem, atat timp cat nu se aplica in mod corect. Vorbind de incalzirea globala si energia verde, sunt curios daca exista vreo estimare a impactului global al utilizarii internetului asupra acesteia, comparativ cu celelalte industrii”.

„Fiindca, totusi, discutia a pornit de la problema reala a salarizarii (si, la acest capitol, as afirma ca exista trei segmente aflate in lumi paralele - sectorul bugetar, cel monopolist al marilor corporatii si restul lumii, dat de sectorul privat), as indrazni sa spun ca, privind in perspectiva, dificultatile actuale legate de forta de munca nici nu prea tin de salarizare. Pentru domenii precum medicina, dar si constructiile (ce asociere, ar zice unii!) consider ca este mai mult o chestiune de educatie, dincolo chiar de cei sapte ani de acasa, foarte multi romani plecand pur si simplu in Occident fiindca par a fi programati s-o faca, traind parca vremuri in care afinitatea, omenia ori gratitudinea au disparut sau au ajuns notiuni desuete, date la schimb cu un gadget ce are o garantie de doi ani! Problema nu mai este ca Hippocrates nu-si mai gaseste locul intre reperele multor cadre medicale, ci ca a disparut pana si acea responsabilitate fata de propriile rude, fata de parinti - se pleaca aiurea din mediul rural la oras precum in Morometii (cazul fratilor mai mari care, luand oile si caii, au fugit de-acasa) sau direct in Occident, fara nicio remuscare fata de cei lasati in urma undeva in camine, orfelinate ori deveniti ai nimanui, fostii colegi de serviciu, sefi, practic neexistand in ecuatie. Aminteam mai inainte rolul invatamantului in formarea specialistilor cu sprijinul firmelor din constructii, care ar trebui, impreuna si cu sindicatele, sa cultive un atasament fata de familie si, de ce nu, fata de tara. Avand in vedere aceasta dovada de lipsa generala a principiilor, invatamantul, dar mai ales cei ce-l dirijeaza si-l „reformeaza” dupa dorinta lor aproape in permanenta, pare sa fie vinovat nu neaparat de lipsa unei educatii vocationale, profesionale, cat mai ales de lacunele unei educatii de baza, elementare, dar formatoare a individului pentru intreaga viata. Fiindca subiectul ar putea parea strain de interesele si preocuparile acestei rubrici, reamintesc conduita foarte multor specialisti de raspundere din domeniul constructiilor ce activeaza pe considerentul „tot ce nu este interzis este permis”. Prin sistemul educational direct, dar si pe toate celelalte cai posibile, se inoculeaza pe de o parte ideea ca undeva (pentru romani, sa zicem Germania, insa si nemtii isi au himerele lor fixate undeva, sa zicem prin Japonia) exista o persoana capabila sa rezolve totdeauna mai bine, corect si eficient problema (deci nu prea are rost efortul de invatare sau acumularea de cunostinte), iar pe de alta parte, ca tot undeva departe (poate in China) exista cineva mai harnic si incomparabil mai ieftin din punct de vedere al costului salarial (deci, din nou, niciun efort nu prea mai este justificat). Apare astfel senzatia ca orice lucru, orice activitate, totdeauna pot fi obtinute mai ieftin, fiind eliminat locul mestesugarului de odinioara, care - prin prestigiul si priceperea sa - reusea sa dea valoare atat muncii sale, cerintei imediate a clientului, dar si materialelor folosite impreuna cu clientul din fata sa. Un alt rezultat este superficialitatea si lipsa de corectitudine cultivate dincolo de orice limite, devenind firesc sa vezi cum bancherul impune comisioane abuzive, cum, imediat dupa plata avansului, lucratorul dispare din santier cu scule cu tot ori cum seful acestuia sau furnizorul de materiale fac o adevarata virtute din fuga de raspundere in spatele hartiilor, chiar si cand n-ar fi cazul”, opineaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum afirma specialistul, „atat timp cat exista atitudini practic lipsite de discernamant, pana la inuman - si aici am in vedere reactiile revendicative ale tuturor functionarilor bugetari la stirea cresterilor salariale doar pentru invatamantul de altfel subfinantat -, solutia va fi tot mai indepartata. Am spus «inuman» nu doar cu referire la modul de raportare dintre acei functionari nemultumiti si angajatii din invatamant, cu venituri, raspunderi si atributii practic incomparabile, ci avand in vedere consecintele pe termen lung, deja vizibile. Avem deja si in Romania o generatie intreaga de tineri fara perspective nu datorita lipsei vreunei calificari, cum se sugereaza, ci datorita lipsei locurilor de munca, dar mai ales a lipsei dorintei, placerii de a munci, de a fi multumit nu neaparat «cu putin», ci cu sentimentul de a fi util si a imbunatati viata cuiva prin ceea ce faci. Cum insa prin Dubai se testeaza «politia automata», iar prin alte parti incep sa se utilizeze drone pentru transportul civil, se pare ca provocarile sunt mult mai mari. Ca sa nu para ca m-am indepartat de subiect, as mentiona aici comportamentul unor furnizori de materiale de constructii, altfel de calitate, care, in loc sa sprijine activitatea din domeniu prin sustinerea proiectelor si proiectantilor, mai mult o incurca. In loc de prezentarea a cat mai multor documente de calitate, manuale si fise tehnice detaliate, se incearca practic pacalirea beneficiarilor, prin punerea la dispozitie pe internet a unor calcule automate, menite aparent sa ajute clientul. O explicatie decenta ar sta fie in diversitatea diferitelor piete (ceea ce este permis pe o piata, in Romania este nepermis, ba chiar ilegal), fie, cunoscand suficient cadrul legal european din domeniu si tinand cont ca vorbim chiar si de furnizori consacrati ce incearca sa dea tonul pietei si nu de forumuri amatoristice, ca in mod surprinzator exista un anumit grad de toleranta la lege chiar si in locuri mai pretentioase. Nu ne-ar preocupa alte piete, cu furnizorii si cerintele lor, daca aici nu s-ar incerca, sub aparenta grija fata de client (mimata, evident), subminarea activitatii proiectantului, minimalizand-o ori chiar transferand-o cel putin incorect, daca nu ilegal undeva in afara sistemului de calitate existent si, odata cu aceasta, anuland o buna parte din valoarea proiectului, care, prin consecinte, o depaseste pe cea aferenta capitolului de proiectare”.

„Recentul incendiu ce a avut loc in conditii extreme, parca inimaginabile, la un camin de batrani ma face sa revin mai repede asupra acestui subiect: cu datele minime disponibile (lipsa oricarei autorizatii pentru acel asezamant), as zice ca, desi «coruptia ucide» poate ramane ca un slogan consacrat si cu partea sa de adevar (un derbedeu, un impostor inavutit ramane totusi dezagreabil oricui), nici «prostia ucide» nu este departe de adevar! Ca sa parafrazez o profesoara inginera din liceu, as zice ca... «prostului cand i se da putere devine pericol social». Desigur aceasta nu este o jignire adusa celor in cauza - n-am idee despre cine si ce e vorba, asa cum, la vremea liceului lipsa experientei de viata si mai ales profesionale facea ca gandul sa-mi fuga spontan la «cabinetul unu». Ca sa trecem insa la chestiuni concrete, as reaminti prezentarea intitulata „Siguranta la foc si cladirile nZEB”, sustinuta de arh. Horia Mihai Nicolescu, vicepresedintele ASI, cu ocazia Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, eveniment ce a avut loc la data de 23 mai 2017, sub organizarea revistei Agenda Constructiilor. Printre multele aspecte ale problematicii anti-incendiu prezentate foarte concis - unele chiar in dezacord cu opiniile altor specialisti, cum s-a dovedit pe parcursul conferintei -, mi-a atras atentia referirea la «militarizarea» actuala a sistemului (prin prerogativele IGSU). La prima vedere, cum desigur a fost perceputa de majoritatea celor prezenti, opinia respectiva poate fi considerata, eronat, un simplu puseu de orgoliu, o tentativa de descentralizare a sistemului, principalul interes fiind cel material. Daca toata lumea, cand vine vorba de incendii, se gandeste la cluburi, centrul istoric al Capitalei ori la vizita periodica a responsabilului PSI (sau ISU) la firma, as evoca aici o istorie atipica, dar concludenta. La un moment dat, pe baza avizelor conexe Certificatului de Urbanism (spuneam ca toti avem nevoie de ghidaje invizibile pentru respectarea unui sistem complicat, cum este cel al calitatii in constructii), a trebuit sa ajung si la un sediu institutional. Ca la orice cetatean, avand in plus si stagiul militar satisfacut, apare fireste o prima reactie de respect fata de omul in uniforma. Bazat insa pe experienta profesionala, din care cele mai importante erau aici unele cursuri specifice parcurse in strainatate gratie experientei cu Electromontaj - Bucuresti, am incercat unele clarificari, fiind vorba de constructii de cateva zeci de metri inaltime, cu un spatiu interior deosebit de stramt si pentru care, la acel moment, planul de evacuare necesita clarificari: bineinteles, daca organul statului iti da un aviz pozitiv ori daca tehnic nu intri in competentele sale, este in interesul tau ca beneficiar sa iesi cat mai rapid din raza sa de actiune, in caz contrar existand riscul unor costuri suplimentare, prin nedorite intarzieri de proiect. Din fericire, gratie deschiderii extraordinare a beneficiarului, a unui excelent coleg pe linie SSM-ISU, dar mai ales a producatorului turbinei eoliene, ati ghicit, si a insistentelor mele in toate directiile (de la producatorul reticent si proiectantul indolent la beneficiarul nesigur), in doua-trei zile a aparut intreaga documentatie de cateva sute de pagini: poveste care spune multe atat despre atitudinea generala in ce priveste situatiile de urgenta si siguranta la foc, asa cum le semnala arh. Horia Mihai Nicolescu, dar si despre atitudinea unor mari companii asa zis «multinationale» care, in fata unui sistem partial invechit, partial comod ori corupt - spun partial, fiindca lucrurile sunt totusi din fericire sub control -, isi fac propriile reguli. Nici macar acest lucru, pana la urma, n-ar fi deloc rau, atat timp cat ar exista siguranta ca toate si permanent au acelasi gen de politica interna”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Printr-o comparatie inedita cu lumea instalatiilor, specialistul mai afirma ca „economia in general, dar mai ales cea din tara noastra par sa functioneze actualmente (in zonele in care chiar functioneaza) centrate pe risc (profit mare, asociat cu riscuri uriase), asemenea unei mari cladiri comerciale, climatizate prin sute de aparate tip split, pe baza de agent frigorific. Adica, mai ieftin la achizitie si instalare, insa neconfortabile datorita suflului de aer rece si mai ales fara vreo functie de recuperare a caldurii, fara vreo ventilare organizata, mecanica, deci cu pierderi enorme, actualmente neadmisibile pentru un asemenea tip de cladire, cand exista instalatii ce «storc» energia din ultima picatura de vapori (nu doar din fumul centralelor in condensare, ci din tot aerul interior) si cand orice raza de soare este exploatata in avantajul imobilului. Daca la un moment dat semnalam un decalaj intre cunostintele teoretice si aplicarea lor practica in proiectele de constructii, s-ar putea spune ca exista si un decalaj intre potentialul de dezvoltare locala si realizarile actuale, iar aici, daca nu gresesc, rolul esential revine, dupa caz, interventiilor statului roman si ale UE, care pot in mod hotarator favoriza ori inhiba diferite tendinte. De la nivelul specialistului de proiect se poate pentru moment spune ca, din fericire, situatia pare a fi, in ansamblu, in parametri relativ normali, iar autoritatile romane, indiferent de politica si interesele de moment, cel putin in domeniul constructiilor si in cel al energiei, au tinut permanent pasul cu exigentele aplicabile la nivel european. O alta chestiune actuala mi-a adus aminte de felul cum am sustinut in nenumarate randuri importanta bunei intocmiri a cartii tehnice a constructiei, evident, cu un capitol esential ce este manualul de exploatare si intretinere a imobilului. Ajuns aici, nu pot incheia fara sa-mi exprim nedumerirea fata de agresivitatea cu care a fost intampinata recent aparitia manualului scolar pentru sport. Personal, desi nu sunt sportiv de performanta, mi-am procurat singur in timpul liceului o carte cu termeni de medicina sportiva ce explica ce-i aceea o febra musculara, rolul acidului lactic si alti termeni, tot asa cum, de la standul Arenelor BNR, am cumparat candva un manual de tenis. Si aceasta pentru ca le-am gasit utile, interesante, chiar pentru cineva ce nu si-a facut o profesie din activitatea sportiva, tot asa cum am speranta ca ideile prezentate in articolul de fata nu vor ramane simple «sofisme» sau «divagatii» ale unui inginer, ci o cale de crestere a pietei locale de constructii, atat cantitativ, dar mai ales calitativ. Daca toti ne dorim o evolutie buna, fireste nu trebuie stopate, ignorate atitudinile gresite contrare (pentru ca nu este normal sa blochezi initiativele si e bine ca nici nu se poate), ci sa le acordam, dupa o minima atentie (macar cat... pentru un certificat energetic), doar atata importanta cata merita”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.