RO EN
Coșul este gol

REGISTA: 90% din IMM-uri ar trebui sa aiba un nivel digital de baza pana in 2030

Cel mai recent raport DESI 2022 (Digital Economy and Society Index) lansat in acest an, releva faptul ca Romania ocupa ultimul loc din cele 27 de tari, la nivelul UE, privind progresul digital. Desi exista numeroase componente unde am reusit sa obtinem rezultate excelente la nivel de tara, in comparatie cu media europeana – numarul de specialisti TIC, ponderea de specialiste IT, pretul pentru serviciile de banda larga sau utilizarea tehnologiilor AI – scorul general obtinut de tara noastra transmite indicii clare ca situatia digitalizarii in Romania are multe de imbunatatit.
 
Obiectivele UE privind progresul digital pana in 2030
Transformarea digitala este una dintre prioritatile din agenda Comisiei Europene care isi propune ca pana in 2030 sa transforme UE intr-un actor important pe scena ocupata deja de SUA si China. Diferit fata de alte abordari, UE vine de data aceasta cu un plan de dezvoltare digitala (Deceniul Digital) la nivel european care sa aduca beneficii socio-economice la nivel intern, printr-un cadru strategic cu valente geopolitice, socio-economice, dar si cetatenesti.
Desi depinde de pietele externe atunci cand vine vorba de tehnologii, UE aspira la o piata digitala armonizata, un model socio-economic echilibrat, norme si reglementari solide in spatiul digital. Pentru aceasta au fost create obiective clare pe 4 componente cheie, indispensabile progresului digital si isi propune:
- 20 milioane de specialisti in IT si 80% din populatia UE sa aiba competente digitale de baza;
- toate gospodariile sa dispuna de o retea gigabit, iar toate zonele populate, de 5G, productia de semiconductori sa reprezinte 20% din productia mondiala, 10.000 de noduri periferice de cloud computing si primul calculator cuantic la nivel de UE;
- 75% din intreprinderile europene sa foloseasca servicii de cloud computing, Big Data si inteligenta artificiala, 90% dintre intreprinderile mici si mijlocii (IMM) sa aiba cel putin un nivel de baza de intensitate digitala, dublarea numarului de unicorni europeni;
- servicii publice esentiale – 100% online, 100% din cetatenii europeni sa aiba acces la dosarele medicale electronice, 80% din europeni sa utilizeze o solutie de identificare digitala.
Pentru accelerarea digitalizarii in Romania, atat pentru atingerea obiectivelor la nivel European, dar si pentru a imbunatati experienta cetatenilor si a oferi servicii publice mai rapide, mai securizate si mai accesibile, e nevoie de implicarea activa atat a autoritatilor publice, dar si a mediului de afaceri, asociativ si academic si, totodata, a cetatenilor, pe toate cele 4 componente cheie de dezvoltare.
Cele 4 puncte cardinale ale busolei digitale si pozitia Romaniei in tabloul tehnologic in raportul DESI 2022
Exista 4 puncte cardinale ale Busolei Digitale ce reprezinta instrumentele de masurare ale progresului digital la nivel european:
1. Capitalul uman
2. Conectivitatea
3. Integrarea tehnologiilor digitale
4. Serviciile publice digitale
 
1. Capitalul uman
Pentru realizarea obiectivului privind capitalul uman, pana in 2030, Europa si-a propus formarea unui numar de 20 milioane de specialiști digitali si o acoperire a competentelor technologice de baza la nivelul populatiei de 80%. In 2021, UE numara 8,9 milioane de specialisti TIC, iar in 2019 doar 56% din populația UE avea competențe digitale de bază.
Dimensiunea capital uman reprezinta 25% din scorul DESI, iar la acest capitol Romania trece pe ultimul loc la nivel UE, cu un scor agregat de 11.4% pentru competențele de utilizare a Internetului (Internet User Skills) vs. 25.4% media UE sau 39.2% fata de Olanda, prima clasata. In schimb, pentru competențe avansate și dezvoltare (Advanced Skills and Development) tara noastra obtine un scor de 19.6% vs. 20.4% media UE, la o distanta de 13.2% procente fata de Finlanda care se afla pe locul 1 (32.8%).
Vestile bune privind Romania vin pentru indicatorul Female ICT Specialists, din zona de competente digitale avansate, unde România ocupă locul 3 la nivelul UE, cu 6.9% peste media UE (19.1%) și se afla foarte aproape de locurile 1 (Bulgaria: 18.8%) si 2 (Grecia: 17.7%).
Un alt indicator din segmentul competente digitale avansate, pentru care tara noastra a obtinut un scor foarte bun se refera la absolventi TIC (ICT Graduates). Aici, România se plaseaza pe locul 4, cu un scor de 10.5%, foarte aproape de topul clasamentului (Estonia: 13.3%) si mult fata de media europeana (6.5%). Pentru acest indicator ultima tara clasata este Italia (2.17%).
Desi tara noastra se remarca pe 2 (ITC Graduates si Female ICT) din cele 3 subdimensiuni ale competentelor digitale avansate, pierde teren din cauza scorului mic obtinut pentru competentele digitale de baza, dar si pentru implicarea redusa a companiilor pe zona de formare digitala a angajatilor.
Desi reprezinta doar un sfert din scorul total DESI, detinerea competentelor digitale de baza de catre cetatenii unei tari este un element esential, strategic, fara de care nu pot fi atinse cu succes celelalte 3 dimensiuni.
Chiar si in activitatea pe care o desfasoara Regista, desi focusul graviteaza in jurul celui de-al patrulea punct cardinal al busolei digitale, componenta de capital uman este esentiala si impacteaza direct succesul nostru in misiunea de a digitaliza Romania.
 
2. Conectivitate
Desi continua sa creasca pe zona de conectivitate, Romania pierde 5 pozitii in clasamentul DESI 2022 si coboara pe locul 15 cu un scor agregat de 8.87% pe subdimensiunea Fixed Broadband Take-up vs. 9.29% media UE sau de 14.3% scorul obtinut de Ungaria (locul 1), și un scor de 22% pe subdimensiunea Fixed Broadband Coverage, față de 17.3% media UE sau vs. procentul obtiunur de Spania (23.1%.
Pentru Mobile Broadband, România ocupa locul 21 (14.8%) vs 27% media UE sau 39.1% al primei clasate, Danemarca.
Pentru preturile serviciilor de banda larga, Romania se afla in topul clasamentului UE 9.54%, față de 6.35% media UE sau 4.17% al ultimei clasate, Belgia.
România își păstrează, încă, poziția onorabilă, peste media UE, dar intalneste un trend descendent din cauza blocajelor legislative ceea ce a permis sa fim depasiti de un numar mare de state membre din UE, in clasamentul DESI.
 
3. Integrarea tehnologiilor digitale
Această dimensiune măsoară gradul de digitalizare al companiilor și comerțul electronic si este compusă din 3 subdimensiuni: gradul de digitalizare (15%), tehnologii digitale pentru afaceri (70%) și e-Commerce (15%).
Romania se afla pe ultimul loc in DESI 2022 cu un scor agregat de 0.418% pe gradul de digitalizare, fata de 6.54% media UE sau de 12.4% al primei clasate, Suedia, si un scor de 11.5% pentru Tehnologii Digitale pentru Companii, fata de 24.2% media UE sau 41.4% al primei clasate, Suedia. Pe cea din urma subdimensiune, e-Commerce, Romania coboara pana pe locul 25 cu un scor agregat de 3.11%, fata de 5.36 media UE sau 9.24% al primei clasate, Danemarca
 
Gradul de digitalizare
Pentru a determina gradul de digitalizare al unei companii de tip IMM sunt masurate 12 tehnologii, iar pentru a depasi nivelul de baza, respectiva organizatie este nevoita sa foloseasca cel putin 4 dintre ele:
- Compania are un website
- Are un contract pentru o conexiune la internet de cel puțin 30 Mb/s
- Websiteul are cel puțin una dintre următoarele componente: o descriere a produselor și serviciilor, lista de prețuri, posibilitatea vizitatorilor de a personaliza produsele sau serviciile online, urmărirea stării comenzilor plasate, conținut personalizat pentru vizitatorii constanți/ recurenți;
- Mai mult de 50% din personalul IMM folosește un computer cu acces la internet pentru scopurile afacerii;
- Mai mult de 20% dintre angajații IMM au la dispoziție un echipament mobil conectat la internet via rețele mobile pentru scopurile afacerii;
- Compania trimite facturi electronice prelucrabile automat;
- Compania cumpără servicii de cloud computing cu grad de sofisticare mediu-înalt;
- Compania are angajați specialiști TIC;
- Vânzările online reprezintă cel puțin 1% din cifra de afaceri a IMM;
- Analizează intern din orice sursă sau extern, big-data;
- Folosește roboți industriali sau de serviciu;
- Folosește imprimarea 3D.
Practic, conform datelor culese la nivel european, doar 32.6% dintre IMMurile din România au un nivel de bază al folosirii tehnologiilor digitale, la aproape 10 procente distanță față de următoarea clasată, Letonia (41.9%) si la 27.6 de procente de media europeană (60.2%).
 
4. Servicii publice digitale
Dimensiunea Servicii Publice Digitale se refera la partea de e-Guvernare si are in componenta sa urmatorii indicatori:
- Utilizatori servicii de e-guvernare
- Formulare pre-completate
- Servicii publice digitale pentru cetățeni
- Servicii publice digitale pentru companii
- Date deschise
 
Dintre obiectivele propuse ce privesc digitalizarea serviciilor publice la nivel UE, obiectivele sunt:
- 100% din serviciile publice cheie vor fi online,
- 100% din cetățeni vor avea acces la datele lor medicale online,
- 80% din cetățeni vor utiliza identificare digitală (eID), cu focus atat pe cetateni, dar si pe companii.
Romania se afla pe ultimul loc in DESI 2022 pe aceasta dimensiune cu un scor de 21%, mult in urma penultimei clasate, Grecia (39.4%), a mediei europene (67.3%) sau a primei clasate, Estonia (91.2%).
Digitalizarea serviciilor publice este in continuare o provocare pentru Romania. La distanta de media europeana pentru disponibilitatea serviciilor publice digitale pentru cetățeni (un punctaj de 44 comparativ cu media UE de 75) și pentru întreprinderi (un punctaj de 42 comparativ cu media UE de 82). Pentru interacțiunea digitală dintre autoritățile publice și publicul larg, ,doar 17% dintre utilizatorii de internet utilizează serviciile de e-guvernare.
 
Impactul Regista asupra progresului digital al Romaniei dupa rezultatele DESI 2022
Regista continua sa contribuie la procesul national de digitalizare prin dezvoltarea continua de noi functionalitati pentru platforma Regista si portalul e-Guvernare, dedicat cetatenilor, influentand atat la dezvoltarea dimensiunii de servicii publice digitale, dar si la educarea componentei de capital uman. Pe termen mediu si lung, alaturi de partenerii sai, Regista are ca misiune sa contribuie la accelerarea progresului digital al Romaniei si sa influenteze pozitiv scorul DESI obtinut de tara noastra.
Conform datelor din SCIAP, Regista este aplicatia numarul 1, utilizata zilnic de peste 1100 de clienti din toate judetele Romaniei, cu peste 52.000 de utilizatori si peste 28 de milioane de documente incarcate.
Pentru a contribui activ la progresul digital, Regista vine in sprijinul institutiilor cu solutii pentru reducerea birocratiei, scurtarea timpului de lucru si cresterea eficientei si a performantei functionarilor, imbunatatind totodata relatia cu cetateniii si utilizatorii. In plus, provocarea privind precompletarea automata a datelor personale, unul dintre indicatorii e-Guvernare ai dimensiunii serviciilor publice digitale este deja integrata in cadrul platformei Regista, datele fiind salvate in contul cetateanului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter