RO EN
Coșul este gol

Deloitte: Firmele de constructii urmaresc gestiunea inteligenta a proiectelor in 2020

In 2019, industria mondiala de constructii a inregistrat o crestere cvasigenerala, in pofida presiunilor induse de costuri, a deficitului de forta de munca si a tendintelor catre proiectele cu buget fix, prestabilit, potrivite pentru o singura oferta – aspecte care probabil vor fi remarcate si in viitorul apropiat, dupa cum se arata intr-o cercetare de data recenta a Deloitte, ce prezinta perspectivele din ramura de constructii ale acestui an. Potrivit studiului, in 2020, operatorii din industria constructiilor se vor concentra pe atenuarea efectelor generate de aceste provocari, valorificand in acelasi timp tendintele care contribuie la imbunatatirea sau eficientizarea operatiunilor si care asigura un avantaj competitiv.
Conform raportului, industria de inginerie si constructii (E&C) a consemnat in 2019 o perioada de crestere robusta, iar firmele din domeniu au fost percepute ca participanti activi in ceea ce priveste implementarea sistemelor inteligente si interconectate ale viitorului. Cresterea generala a pietei va continua pe termen scurt si chiar mediu, deoarece investitiile in constructii urmeaza ritmul de crestere a PIB. Insa, in timp ce veniturile sunt in continua crestere, operatiunile efective se afla sub presiuni considerabile. Printre provocarile cu care se confrunta operatorii din industria E&C se remarca presiunile asupra pretului constructiilor, deficitul tot mai acut de forta de munca (mai ales calificata), care afecteaza grav productivitatea si tendintele de promovare a proiectelor cu sume licitate fixe, care necesita adesea un nivel de stabilire a preturilor si a operatiunilor dificil de obtinut prin utilizarea sistemelor traditionale. De aceea, nu este de mirare ca adoptarea pe scara larga a tehnologiilor digitale ar putea atenua unele dintre aceste probleme, mai ales in ceea ce priveste gestiunea inteligenta a proiectelor, insa este posibila aparitia unor obstacole suplimentare in ceea ce priveste succesul implementarii si perfectionarea fortei de munca, pentru a utiliza aceste tehnologii digitale.
In pofida acestor provocari, firmele din industria E&C sunt in masura sa beneficieze de mai multe oportunitati semnificative, printre care se afla diversele initiative de modernizare a infrastructurii de transporti si crearea de orase inteligente, prin intermediul unor mega-proiecte. Pentru a ramane competitivi, liderii industriei vor continua sa defineasca o noua viziune si sa planifice un plan digital cuprinzator pentru a-si alinia procesele de afaceri si pe cele operationale la oportunitatile oferite de inovatie si tehnologie. In noul cadru digital, o tema de interes, dezbatuta si in trecut, este data de colaborarea in epoca digitala, unde conteaza valoarea parteneriatelor intr-un adevarat ecosistem in care aceste firme coexista. Pentru a descarca raportul integral, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter