RO EN
Coșul este gol

Costel Cojanu, PORR: Tehnologie digitala, pe santierul autostrazii Sibiu-Pitesti

PORR Romania a inceput procesul de digitalizare in anul 2018 cand, in cadrul companiei, a fost creat departamentul de inovatii. Strategia de implementare a unei noi tehnologii (digitale) pe care o urmeaza compania include mai multe etape: intelegerea beneficiilor digitalizarii, identificarea necesitatilor organizatiei, alegerea unui proiect-pilot, testarea diferitelor fluxuri de lucru si implementarea celor care se aliniaza cu obiectivele, optimizarea si standardizarea proceselor de lucru si intocmirea procedurilor de lucru, precum si tranzitia catre productie (utilizarea solutiilor create si in alte proiecte).
"In prezent, la PORR Romania avem mai multe proiecte-pilot in derulare, in cadrul carora testam noile tehnologii. Dupa finalizarea acestora, vom crea proceduri pe care le vom implementa in executie. Consideram ca este foarte important ca aceste noi tehnologii sa fie testate, inainte de implementare, intr-un proiect pilot. E prea riscant sa le aplici direct pe un proiect foarte mare, s-ar putea ajunge la colaps", a declarat Costel Cojanu, Head of Innovations and Design, la PORR Romania, cu prilejul participarii la EURO-Constructii, videoconferinta pe tema digitalizarii sectorului de constructii din Romania, ce a avut loc recent.
Proiectul pilot demarat de PORR Construct, dupa identificarea nevoilor companiei, se desfasoara la Sibiu, pe lotul 1 al autostrazii Sibiu-Pitesti.
 
 
"In cadrul acestuia, am selectat aproximativ un kilometru de drum, pe care il executam cu tehnologie digitala, folosind modele 3D. In afara de operarea in sistemul BIM, utilizam si suprafetele rezultate din modelarea 3D a proiectului pentru executie in santier. Lucrul cu suprafete 3D pentru un constructor de infrastructura este deosebit de important. Noi utilizam aceste suprafete in executia proiectului pentru a asigura ghidarea utilajelor prin sisteme GPS sau cu statie totala. Practic, utilajele lucreaza utilizand aceste suprafete si astfel se limiteaza interactiunea dintre operator si masina. Sistemele de ghidare creeaza o bariera digitala, astfel incat utilajul sa nu depaseasca cota proiectului. Cu model digital se lucreaza atat la sapatura, cat si la umplutura (lucrari de terasament)", a explicat reprezentantul PORR Romania.
 
Tehnologii selectate pentru testarea pe santier
Ca pachete de lucru pentru proiectul-pilot au fost selectate mai multe tehnologii pentru testare:
  • Building information modeling (BIM);
  • Enterprise resource planning (ERP);
  • Machine control;
  • Production monitoring;
  • Survey;
  • Augmented and virtual reality.
Platforma de colaborare in care toata informatia este stocata este Quadri Server, de la Trimble. "In aceasta incarcam proiectul, datele pentru machine control, dar si informatiile pe care le primim de la masini pentru monitorizarea productiei, inclusiv ridicarea topo. Am creat un model digital «inteligent» pentru o platforma de autostrada; acesta cuprinde straturile rutiere si terasamentele, fiind modelate 3D cu ajutorul Autodesk Civil 3D, in acest caz. La obiectele din model se ataseaza metadate, iar dupa aceasta parametrizare incarcam datele in server folosind reguli specifice de conversie. Legat de aceasta chestiune (proiectare si modelare 3D), in Romania lipsesc proiectantii capabili sa ofere astfel de solutii la nivelul cerut. De aceea, noi, la PORR Romania, am inceput in house sa modelam 3D proiectele. Pornind de la proiectele 2D (varianta pe hartie) am creat proiecte 3D BIM. Acum incercam sa implementam solutia BIM 4D chiar si 5D, in care sa facem planificarea, simularea si estimarea costurilor pe baza modelelor BIM; mai mult decat atat utilizam urmarirea executiei cu aceasta metoda", a aratat Costel Cojanu, la EURO-Constructii.
 
 
Solutii digitale pentru administrarea flotei si managementul santierelor
Pentru administrarea flotei, PORR Construct foloseste o platforma tot de la Trimble, WorksManager, in care incarca modelul 3D (suprafete 3D) si il transmite online la utilaje. Aceste utilaje sunt echipate cu receptoare GPS si cu diverse alte tehnologii si senzori. "Practic, sunt un fel de roboti care executa niste sarcini. Dupa ce operatorul alege respectiva sarcina, utilajul poate functiona in modul semiautomat sau automat, in sensul ca operatorul muta excavatorul sau buldozerul pe directia fata/spate, iar lama se plimba intr-o anumita arie, pe modelul digital. Pentru executia unei sapaturi sau a unui strat de umplutura este de foarte mare ajutor sa vezi pe tableta, in timp real, nivelul la care te afli raportat la proiect. Poti vedea cat s-a executat, ce a ramas de executat, iar ca operator, nu poti sa depasesti limitele modelului digital, deci nu poti comite erori", a explicat reprezentantul PORR Romania.
Pentru managementul santierelor, de asemenea, compania foloseste solutii digitale, si anume platforma Trimble Connect; in aceasta incarca modelul BIM. "Practic, in acest mod putem afla, in timp real, stadiul executiei din santier. Cu ajutorul acestei platforme putem face o simulare a executiei, putem adauga poze cu stadiul de executie al diverselor elemente din proiect, urmarim progresul in santier si, totodata, vizualizam proiectul cu realitatea augmentata. De exemplu, in cazul viaductului de la Sibiu (peste Valea Talmacel), o constructie spectaculoasa aflata in executie, pentru care avem proiect 3D, cu ajutorul realitatii augmentate vedem daca lucrarile au fost executate corect (geometric) si diverse caracteristici ale elementelor (clasa de beton, tipul armaturii, clasa de expunere, cand a fost inceputa si finalizata executia etc.)", a mai spus Costel Cojanu.
El a precizat ca, in santier, este folosita aerofotogrametria pentru verificarea si monitorizarea executiei. "Utilizam aerofotogrametria cu drone si utilizam aceste imagini pentru a crea modelul digital al terenului (DTM), pentru a crea un ortofotoplan si a face calculul cantitatilor care s-au executat si pentru generarea unui nor de puncte", a spus reprezentantul PORR Romania.
Tot la Sibiu, compania utilizeaza si o aplicatie de realitate augmentata, Trimble Site Vision. "Este un sistem care da viata datelor si permite vizualizarea si explorarea informatiilor complexe ale proiectului. Vizualizarea modelelor 3D se face georefentiat, din orice unghi, la scara reala, deasupra sau sub nivelul terenului. Cu ajutorul Site Vision, se masoara pozitiile folosind GNSS si se poate fotografia, iar daca identificam o problema, putem distribui sarcini membrilor echipei. Realitatea augmentata ne permite sa vizualizam in teren, inainte de a incepe executia, ceea ce nu exista inca, si astfel ne dam seama daca mai trebuie facute ajustari", a explicat Costel Cojanu.
 
 
Noi tehnologii testate pe santierul Aeroportului Otopeni
Un alt proiect pilot, realizat cu succes de PORR Construct, a presupus utilizarea ghidarii automate pentru finisoarele de asfalt (utilizand modele 3D). Acesta a fost realizat de companie pentru prima data in Romania la aeroportul Otopeni PDA2. Utilizarea finisoarelor de asfalt ghidate a adus un mare avantaj, intrucat a crescut viteza de lucru si calitatea lucrarilor. "Vom implementa acest mod de lucru si in proiecte viitoare. In prezent, avem in derulare, tot pentru lucrarile de asfaltare, un proiect pilot in care utilizam control continuu al compactarii (CCC), folosind aplicatia si compactoarele de la Bomag. In aplicatia instalata pe tableta si in cabina utilajului, putem urmari in timp real numarul de treceri, temperatura si alti parametri, astfel incat sa avem o imagine mai buna in timpul executiei si astfel sa asiguram o mai buna calitate a lucrarilor", a mai spus reprezentantul PORR Romania.
In incheierea interventiei sale la EURO-Constructii, Costel Cojanu a subliniat ca implementarea BIM pentru un proiect de infrastructura presupune multe provocari. "In primul rand, ne lovim de lipsa notiunilor despre BIM, despre modelele 3D, de lipsa informarii beneficiarilor sau a subcontractorilor (acestora li se pare ca este o solutie foarte scumpa pe care nu vor neaparat sa o utilizeze). Dar, dupa ce o folosesc, aceasta parere se schimba. Tot la capitolul provocari se afla si lipsa cerintelor BIM din piata, precum si inexistenta unei standardizari si a unui calendar de implementare a acestui sistem. Industria constructiilor are o rezistenta foarte mare si nu accepta usor o astfel de schimbare. In plus, pretul echipamentelor este destul de ridicat, si nu ma refer neaparat la software, ci la partea de hardware. Spre exemplu, pentru un singur buldozer, pentru a lucra cu sistemul 3D, pretul echiparii este in jur de 40.000 de euro pe utilaj", a precizat Costel Cojanu.
 
 
Potrivit specialistului, utilizarea BIM prezinta insa avantaje majore pentru o companie de constructii:
  • imbunatateste procesului de planificare a constructiei;
  • identifica si evidentiaza erorile inainte de inceperea executiei in teren si ofera posibilitatea de a le elimina (dupa ce se executa este costisitor de modificat un element al constructiei);
  • imbunatateste eficacitatea si precizia procesului de constructie;
  • imbunatateste procesul de verificare a calitatii;
  • imbunatateste procesul de monitorizare a flotei si logistica;
  • optimizeaza procesul de executie prin facilitarea colaborarii intre partile implicate;
  • ofera o mai buna intelegere si vizualizare a proiectului si o mai buna predictibilitate asupra proceselor.
***
Cea de-a cincea editie a seriei de videoconferinte EURO-Constructii, si a doua din 2021, organizata de publicatia Agenda Constructiilor, a avut loc pe 30 septembrie 2021 si a avut ca subiect de dezbatere "Transformare digitala, inovare si automatizare in sectorul de constructii si domeniile conexe". Evenimentul, ce s-a derulat pe o perioada de trei ore, s-a bucurat de interesul unui numar foarte mare de urmaritori, specialisti in arhitectura/ proiectare, constructii, dar si reprezentanti ai sectorului IT&C, atingand aproape 900 de vizualizari in mediul online (pe Facebook si Youtube).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter