RO EN
Coșul este gol

VEKA: Principiile de sustenabilitate, sustinute prin masuri concrete

Apartenenta Veka la cultura germana obliga managementul grupului sa tina cont de conceptul de sustenabilitate atunci cand se adopta decizia proiectarii si implementarii unei noi solutii pentru profilele din PVC. De altfel, reciclarea are un rol esential in cadrul companiei. Alexandru Oancea, manager de marketing al subsidiarei locale a afirmat ca "Veka a fost primul furnizor de profile care a investit intr-o fabrica de reciclare a ferestrelor inlocuite, rezultate in urma procesului de renovare, in prezent detinand trei centre specializate in astfel de operatiuni, amplasate in Germania, Franta si Marea Britanie. Tot de problematica dezvoltarii durabile este legata si actiunea derulata recent, care s-a concretizat prin instalarea la unitatea de productie din Sendenhorst a celui mai mare complex de panouri fotovoltaice plasat pe o suprafata construita. De altfel, strategia companiei noastre a presupus, in mod permanent, reducerea amprentei de carbon a solutiilor promovate de Veka, din dorinta de a prezerva cat mai bine resursele naturale si de a creste gradul de izolare termica a profilelor (cu scopul diminuarii consumului de resurse destinate productiei de energie termica). Un exemplu concludent in acest sens este constituit de seria Softline 70AD, care reprezinta o solutie pentacamerala optima pentru utilizarea la realizarea ferestrelor destinate actiunilor de reabilitare termica a cladirilor existente. Referitor la acest din urma aspect, recomandam responsabililor cu programele respective sa aiba in vedere nu numai criteriul pretului, ci si alte aspecte, precum durabilitatea si functionalitatea ferestrelor. Consideram ca sustenabilitatea si orientarea catre ecologie ar trebui sa devina treptat parte integranta a strategiei oricarei firme, indiferent de segmentul pe care activeaza. Este important ca toate solutiile tehnologice dezvoltate de societatile moderne sa ia in considerare respectarea principiilor mentionate anterior. Dupa cum istoria ne-a invatat, intotdeauna este loc de mai bine. De exemplu, in procesul de reabilitare termica din Romania sunt necesare anumite modificari la nivel legislativ-administrativ, pentru ca lucrarile astfel efectuate sa fie durabile si sa le asigure beneficiarilor niveluri de termo - fonoizolare in deplin acord cu exigentele proprii. Solutiile alese in cadrul unui astfel de program ar trebui sa indeplineasca anumite standarde de calitate, lucru care, din pacate, nu prea se intampla in prezent. Pentru ca initiativa europeana 20/20/20 sa fie dusa la bun sfarsit, este indicat ca lucrurile sa evolueze in directia impusa de legislatia comunitara, iar normele in vigoare sa fie aplicate in spiritul si in litera lor". Informatii suplimentare, la www.veka.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter