RO EN
Coșul este gol

HOCHTIEF: Solutii personalizate si idei pentru sustenabilitate

Bazandu-se pe o expertiza de 140 de ani in domeniul antreprenoriatului de constructii, corporatia Hochtief isi utilizeaza competenta pentru planificarea, edificarea si administrarea proiectelor de infrastructura in acelasi timp cu procesul de contractare responsabila a exploatarilor miniere. Dupa cum se arata in cel mai recent raport privind sustenabilitatea, gratie retelei sale globale, holdingul este prezent pe harta celor mai semnificative piete de profil din intreaga lume. „Consideram ca dezvoltarea sustenabila reprezinta cea mai potrivita cale in vederea impulsionarii afacerilor, iar in acest sens ne asumam responsabilitatea actiunilor pe care le intreprindem. Specialistii companiei creeaza valoare pentru clienti si ceilalti factori implicati (stakeholders), iar ideile inovatoare si solutiile personalizate ne disting fata de concurenta si contribuie la gestionarea problemelor actuale si celor viitoare. Hochtief are o traditie indelungata in ceea ce priveste echilibrul dintre derularea propriu-zisa a activitatii, protectia mediului si responsabilitatea sociala. Aceasta constituie, de altfel, unul dintre factorii semnificativi pe care se bazeaza succesul nostru pe termen lung. Angajamentul fata de sustenabilitate genereaza, insa, multiple provocari, mai ales ca fiecare proiect de constructii este unic. De aceea, ne asumam explicit responsabilitatea fata de societate si de mediul inconjurator atat in prezent, cat si pe termen mediu/ lung”, se arata in documentul privind dezvoltarea durabila a holdingului. Explicand impactul unor masuri pe care actuala conducere a Hochtief le-a stabilit in strategia de sustenabilitate, noul presedinte al comitetului executiv, Marcelino Fernández Verdes, a aratat ca „doar prin intermediul sustenabilitatii se asigura succesul afacerii specifice unui antreprenor global de constructii, iar noile piete unde eficienta energetica reprezinta principalul factor motor sunt extrem de profitabile. In ultimii ani, grupul Hochtief si-a consolidat prezenta pe aceste segmente, iar in prezent este perceput ca un partener preferat de investitori. Ne-am implicat in constructia unor parcuri eoliene pe litoralul Marii Nordului si Marii Baltice, folosind tehnologii proprii (navale) care au permis realizarea fundatiilor si instalarea unor turbine cu greutate specifica sporita. Pentru clientii nostri industriali am conceput si implementat proiecte ce permit economisirea de energie si limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera de ordinul a cateva sute de mii de tone, iar acestea sunt doar cateva exemple despre felul in care compania noastra contribuie direct sau indirect la protectia mediului”. Structurata in trei divizii (Europa, America si Asia-Pacific), corporatia reuneste activitatea a mai mult de 80.000 de specialisti, care fac parte dintr-o echipa internationala. Doar in 2012, prin proiectele de modernizare a diferitelor industrii, precum si prin administrarea unor centre de acest tip, Hochtief si-a ajutat clientii sa economiseasca energie din resurse neregenerabile echivalenta unor emisii poluante de 164.000 tone de bioxid de carbon. In domeniul CSR, corporatia si-a stabilit un plan de actiune pana in 2015, incercand ca, prin intermediul acestuia, sa stabileasca noi standarde pentru toti antreprenorii de constructii ce parcurg calea sustenabilitatii. Informatii suplimentare, la www.hochtief.de

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter