Lasselsberger Ceramics Romania, detinatorul brandului CESAROM si unicul producator local de placi ceramice, a donat peste 1000 mp de gresie si faianta CESAROM, pentru amenajarea celor 50 de bai moderne ale caminului pentru sportivi al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, inaugurat in aceasta saptamana. Totodata, specialistii CESAROM au furnizat conceptul de design pentru placarea fiecarei bai.
In urma unui proiect amplu de renovare a cladirii, ce a durat aproximativ 2 ani, caminul poate caza 74 de sportivi legitimati ai clubului Universitatea Cluj, pe toata perioada sezonului precompetitional si competitional.
Potrivit reprezentantilor CESAROM, sponsorizarea catre caminul sportiv U Cluj a fost acordata progresiv, o prima transa de gresie si faianta fiind livrata la finalul anului 2020, cand au inceput lucrarile de amenajare a bailor de la etajele unu, doi si trei.
O noua transa de placi ceramice a fost livrata in luna mai 2021, constand in colectii nou lansate de CESAROM, care au fost folosite pentru placarea grupurilor sanitare de la parterul cladirii. Astfel, in cele sapte bai de la parterul caminului se regasesc colectiille de gresie portelanata CESAROM Essential, Traver, Camino, Crust, Cream, Move, Tanum si Terrazzo.
„Clubul Sportiv Universitatea Cluj este o emblema pentru viata sportiva a orasului, un brand longeviv, cu traditie, asa cum este si brandul CESAROM. Pentru a sustine performanta sportului clujean, ne-am implicat activ in modernizarea caminului si am acordat peste 1000 mp de faianta si gresie, cantitate necesara pentru amenajarea celor 50 de bai din cadrul acestuia. In plus, pentru realizarea cu succes a acestui proiect, expertii CESAROM au furnizat si conceptul de design pentru placarea fiecarei bai. Astfel, prin aceasta initiativa, am dorit sa asiguram crearea de conditii de cea mai buna calitate pentru sportivii clubului, prin furnizarea de placi ceramice produse in Romania, chiar la Cluj-Napoca”, a declarat Petrisor Grindeanu, Director General al Lasselsberger Ceramics Romania.