Joi, 8 decembrie 2022, de la ora 13:00, are loc o noua editie din seria videoconferintelor EURO-Fereastra - Piata de tamplarie se adapteaza la noile tendinte. Evenimentul are ca tema centrala "Analiza si prognoza pentru piata de tamplarie si fatade, in perioada 2023-2025", un sector evaluat la circa 850 de milioane de euro anual.
"Piata locala de ferestre, in ansamblul sau, s-a aflat pe un trend ascendent in ultimii sapte ani, desi impactul pandemiei asupra sectorului a fost semnificativ mai ales in zona exporturilor si cu precadere in perioadele de restrictii de circulatie. Dupa o scadere a exportului de ansambluri din PVC si aluminiu, respectiv de produse din lemn si otel, in 2020, datele Eurostat pentru 2021 indica faptul ca exporturile au crescut de la 235,5 milioane de euro (in 2020) la aproape 341,8 milioane de euro (+45,14%), mai ales pe seama exportului de produse din PVC. In 2022, exporturile si-au continuat traiectoria ascendenta, in pofida cresterilor de preturi, dar la o dinamica redusa. Pentru 2023, estimarile sunt rezervat-optimiste, avand in vedere prognozele de scadere pe segmentul constructiilor de cladiri, cu precadere a celor rezidentiale. In cadrul videoconferintei EURO-Fereastra de pe 8 decembrie vom incerca sa trasam, in linii mari, directiile de evolutie ale sectorului in urmatorii trei ani, tinand cont de contextul mai larg al pietei de constructii si evolutiei economiei internationale", a declarat Ovidiu Stefanescu, redactorul-sef al revistei Fereastra si moderatorul EURO-Fereastra.
Astfel, in cadrul evenimentului de joi vor fi abordate subiecte legate de efecte viitoare ale crizei energetice/ geopolitice asupra pietei de tamplarie si fatade, impactul inflatiei preturilor si incidenta noilor factori perturbatori, noi oportunitati si perspective in industria de tamplarie, dupa criza energetica/ geopolitica si piata muncii, aflata sub presiunea atragerii de noi talente/ personal cu abilitati digitale. In plus, va fi abordat si un cadru mai larg, contextual, in care vor fi prezentate date si prognoze actualizate de la institutii/ organizatii abilitate in domeniul cercetarii pietei.
Panelul de conferentiari este foarte variat, fiind selectat astfel pentru a avea o privire cat mai cuprinzatoare asupra tendintelor de evolutie a pietei de tamplarie:
- Valentin PETRESCU, Presedinte, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta;
- Marius BRADEA, Director vanzari si marketing, UNIKAT GRUP;
- Hubert NUCKOWSKI, Managing Director, Aluprof System Romania;
- Dragos MATEI, Director General, AGC Flat Glass;
- Daniel POPA, Country Manager, Reynaers Romania;
- Katarína HORNIKOVA, Market Analyst, Interconnection Consulting Group, Austria;
- Ovidiu Victor STEFANESCU, Senior Editor revista Fereastra.
Partenerii evenimentului sunt: REHAU Romania, Aluprof System Romania, AGC Flat Glass Romania, NHDP - New House Design Project, ift Rosenheim si Habitat for Humanity Romania.
***
Videoconferinta EURO-Fereastra va putea fi urmarita in direct pe www.fereastra.ro, www.agendaconstructiilor.ro si www.euroconferinte.ro, dar si pe paginile de Youtube si de Facebook ale revistelor Agenda Fereastra.
Pentru informatii suplimentare, click aici!