Compania Dualsoft a decis sa spijine in calitate de partener, pentru a cincea oara consecutiv, lucrarile conferintei EURO-Fereastra, fiind prezenta, astfel, la toate editiile evenimentului. „Şi de aceasta data suntem interesati de noutatile din domeniu si consideram ca vom reusi sa obtinem informatii despre acestea, intrucat subiectele abordate in cadrul prelegerilor acopera toate punctele de interes ale segmentului tamplariei termoizolante. Intrucat si anul acesta se vor derula simultan doua evenimente, respectiv EURO-Fereastra si EURO-Constructii, suntem multumiti de faptul ca vom avea posibilitatea sa accesam date despre cele doua domenii care sunt interconectate. Ne-am propus ca in cadrul prelegerii pe care o vom sustine, sa intram in legatura directa cu participantii si sa stabilim noi contacte de afaceri. Totodata, avem in vedere sa ne prezentam planurile de dezvoltare pe care intentionam sa le aplicam anul acesta, intrucat avem in vedere sa extindem gama de aplicatii si serviciile destinate fabricarii de tamplarie din PVC, aluminiu si lemn stratificat”, a precizat Vladimir Peta, director general al Dualsoft. Informatii suplimentare, la www.dualsoft.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.