RO EN
Coșul este gol

VALCEA: Finantare de 25 milioane lei pentru reabilitarea sistemului de iluminat public

A fost semnat contractul de finantare aferent proiectului ”Reabilitare iluminat public in Municipiul Rm. Valcea, inclusiv realizarea unei canalizatii subterane noi aferente retelelor electrice si de telecomunicatii” intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Organismul Intermediar Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia si Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Ramnicu Valcea. Proiectul a fost depus in cadrul apelului de proiecte POR/300/3/1/Cresterea eficientei energetice in cladirile rezidentiale, cladirile publice si sistemele de iluminat public, indeosebi a celor care inregistreaza consumuri energetice mari, Componenta 1 - POR/2018/3/3.1/C/1/7 Regiuni, Axa prioritara - Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon, Operatiunea C - Iluminat public. Valoarea totala a proiectului este de 24.905.743 lei, din care contributia nerambursabila, in procent de 98% din valoarea eligibila - 20.936.234 lei.
Obiectivul specific al proiectului il constituie cresterea eficientei energetice in sistemul de iluminat public pe 26 de strazi situate in intravilanul municipiul Ramnicu Valcea, dupa cum urmeaza:
1. Zona Nord: strazile Iancu Pop, Nicolae Titulescu, Grigore Procopiu, Republicii, Decebal, Henri Coanda, Rapsodiei, Matei Basarab, Doctor Hacman, Marasesti, Arhiepiscopiei, Popa Sapca si bd. Nicolae Balcescu.
2. Zona Ostroveni: strazile Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ostroveni, Luceafarului, I.C. Bratianu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Ion Referendaru, Petrisor, Dacia, Matache Temelie si bulevardele Pandurilor si Tineretului.
Rezultatele estimate ale acestui proiect sunt scaderea consumului anual de energie primara in iluminat public, scaderea anuala a gazelor cu efect de sera, modernizarea sistemului de iluminat public, cresterea eficientei energetice in sistemul de iluminat public datorita utilizarii surselor de energie regenerabila si corpurilor de iluminat cu LED, cresterea nivelului de luminanta, cresterea numarului de stalpi noi instalati prin proiect.
Lucrarile de modernizare si eficientizare vor consta in demontarea a 548 de corpuri de iluminat existente si a 361 de stalpi metalici, montarea a 709 de corpuri de iluminat cu LED cu o durata nominala de viata de minim 50.000 ore, instalarea a 666 de stalpi, montarea in intersectiile principale si in cele cu sens giratoriu a 7 camere de contorizare a traficului, element component al sistemului de dimming si telegestiune si echiparea dispeceratului cu un calculator. Totodata, se va monta retea subterana de iluminat de joasa tensiune pentru fiecare strada in parte, totalizand 26,321 km, se vor moderniza 29 de puncte de aprindere cu sistem de dimming si telemanagement si se va monta canalizare subterana cu tuburi speciale, necesara instalatiei de telecomunicatie, pe o lungime de 78,963 km, facandu-se astfel trecerea de la retelele aeriene de cabluri la cele subterane. Pe strada I.C. Bratianu se va utiliza un sistem de iluminat combinat prin amplasarea si a unor stalpi echipati cu panouri fotovoltaice si acumulatori de inmagazinare a energiei electrice, aceasta artera ce circulatie - datorita nivelului redus de vegetatie - fiind cea mai potrivita, comparativ cu celelalalte din proiect, pentru montarea panourilor fotovoltaice.
Prin utilizarea sistemului de dimming individual si telemanagement, in orele de noapte cu trafic redus se realizeaza o scadere a nivelului de iluminare, dar si o reducere a consumului de energie electrica pentru iluminat si, implicit, a cheltuielilor cu energia electrica pentru iluminat. In cazul utilizarii sistemului de dimming pentru aparatele de iluminat stradale, consumul de energie electrica va scadea cu 26,46% fata de sistemul fara dimming.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter