Echipa Romaniei este vicecampioana mondiala la prima proba din cadrul Solar Decathlon, Inginerie si Constructie. Competitia internationala de case solare are loc in aceasta perioada in Dubai. Romania concureaza alaturi de alte 14 echipe din 11 tari si 4 continente, printre care se numara Olanda, SUA, Australia si tari din Estul Mijlociu. Competitia presupune proiectarea si construirea unor case solare, inteligente si prietenoase cu mediul care sa se adapteze conditiilor climatice din Estul Mijlociu. Editia de anul acesta se desfasoara in perioada 29 octombrie - 29 noiembrie, in Dubai, toate cele 15 case putand fi vizitate de cei interesati.
Proba Inginerie si Constructie a avut ca obiectiv sa evalueze constructia si sistemele incluse, inovatia, integrarea si implementarea. Echipele a trebuit sa demonstreze un nivel ridicat de functionare a structurii, instalatiilor electrice, mecanice si alegerea echipamentelor.
Evaluarea a fost facuta de un juriu international, format din ingineri specialisti care au evaluat atat parcursul echipelor din perioada celor doi ani, cat si prezentarile sustinute pe situl competitiei, punand accentul pe implicarea studentilor in realizarea solutiilor si pe simularile realizate in perioada constructiei casei in Romania. Casa EFdeN Signature a fost construita integral de studentii echipei EFdeN, fiind un proiect romanesc de cercetare si inovatie. Proba Inginerie si Constructiei este prima dintre cele 10, 6 fiind jurizate, iar 4 monitorizate prin performanta prototipului pe parcursul a 10 zile.
In doar 14 zile, echipa EFdeN, formata din 33 de studenti de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, Universitatea Bucuresti si Politehnica Bucuresti, a asamblat prototipul EFdeN Signature in Dubai, fiind printre primele echipe care au finalizat casa, in etapa premergatoare competitiei.
In perioada 18 - 28 noiembrie, cele 15 echipe finaliste vor concura in probele monitorizate si jurizate. Probele monitorizate reprezinta 40% din punctajul final al competitiei si presupun testarea casei din punct de vedere al eficientei energetice, conditiilor de confort si functionalitate, in timp ce probele jurizate reprezinta sustinerea si argumentarea proiectului in fata unui juriu international format din specialisti din fiecare domeniu. Pentru ca echipa sa fie prezenta in Dubai timp de 45 de zile, tinerii au lansat campania Sustine Inovatia Romaneasca, prin care au strans 70% din fondurile necesare. Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.efden.org/sustine-inovatia
Solar Decathlon este cea mai importanta competitie de locuinte sustenabile din lume si a luat nastere in 2002 in Statele Unite ale Americii. In 2012, echipa PRISPA a fost prima echipa din Romania calificata la Solar Decathlon (editia Madrid), iar in 2014 echipa EFdeN a participat la editia Versailles cu casa care acum este Centru de Cercetare a Conditiilor de Confort. Pana in prezent, echipa EFdeN a castigat peste 30 de premii nationale si internationale, la Solar Decathlon si alte competitii.
EFdeN este cel mai important ONG din Romania care dezvolta locuinte solare cu scop educational si de cercetare, alaturi de produse sustenabile si module educationale atat pentru studenti, specialisti, cat si pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat functioneaza pe baza de parteneriate strategice si sponsorizari. Membrii echipei sunt studenti ai Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Universitatea Politehnica Bucuresti si Universitatea Bucuresti.