Ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode, alaturi de presedintele Comisiei pentru transporturi si infrastructura din Camera Deputatilor, Marius Bodea, i-au avut ca invitati, la sediul Ministerului, pe liderii Asociatiei ”Moldova Vrea Autostrada” si ai Asociatiei ”Impreuna pentru A8”.
Raspunzand apelului celor doua organizatii neguvernamentale, ministrul Lucian Bode a prezentat prioritatile mandatului sau cu privire la proiectele de infrastructura ce vor fi realizate in Moldova, inclusiv termenele aferente fiecarei etape de implementare.
”Am urmarit si urmaresc eforturile pe care membrii dumneavoastra le-au depus de-a lungul timpului pentru sensibilizarea autoritatilor centrale in ceea ce priveste starea deficitara a infrastructurii din Moldova. Si asa cum, in calitatea mea de deputat, ati avut intregul meu sprijin, tot asa si acum, din postura de ministru, va asigur de intreaga mea deschidere pentru a gasi cele mai rapide si sustenabile solutii pentru dezvoltarea Moldovei.
Daca pana acum de la minister si CNAIR ati primit doar promisiuni, eu va propun un parteneriat: vreau ca in cazul proiectelor de infrastructura din Moldova care au fost incepute, dar care sunt blocate, sa identificam impreuna solutiile pentru deblocare. In cazul noilor proiecte ce vor fi lansate de catre CNAIR vreau sa existe o consultare reala si transparenta cu dumneavoastra si cu toti cei implicati, astfel incat din aceasta colaborare sa avem infrastructura dorita de toti romanii. Stiu ca in organizatiile dumneavoastra sunt multi oameni cu expertiza si cred ca este momentul ca profesionistii din administratia publica sa inceapa cu adevarat dialogul cu mediul neguvernamental”, a precizat ministrul Lucian Bode.
Totodata, cei prezenti au convenit, de principiu, ca in privinta proiectului A8, studiul de fezabilitate sa fie revizuit si completat, din fonduri europene, pe intreg amplasamentul lucrarii de la Tg-Mures la Ungheni.
La finalul discutiilor, la care au participat si reprezentantii managementului CNAIR si ai directiei din cadrul ministerului ce gestioneaza fondurile comunitare, ministrul Lucian Bode a lansat invitatia continuarii acestor intalniri, la sediul Ministerului sau pe santierele obiectivelor de infrastructura.