RO EN
Coșul este gol

RE/MAX a crescut cu 50% anul trecut si asteapta vanzari de 6 milioane euro in 2020

RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, a inregistrat anul trecut comisioane generate in valoare de 4,55 milioane de euro, in crestere cu peste 50% fata de anul precedent, depasind estimarile realizate la inceputul lui 2019. Pentru anul curent, compania vizeaza o crestere de aproximativ 35% la nivelul comisioanelor inregistrate, pana la 6,1 milioane de euro.
In 2019, birourile RE/MAX Romania au inregistrat o evolutie de peste 40% a numarului de tranzactii imobiliare, comparativ cu anul precedent, cu o valoare totala de peste 150 milioane de euro. Dintre acestea, 64% au fost reprezentate de vanzari, iar 36% de inchirieri. Reteaua locala RE/MAX a incheiat anul 2019 cu peste 50 de birouri francizate si peste 450 de membri.
„Afacerile RE/MAX au continuat sa creasca si anul trecut in acord cu strategia noastra de expansiune, iar pentru anul in curs suntem la fel de optimisti. Mizand in continuare pe dezvoltarea retelei in parametrii stabiliti, precum si pe tendintele pozitive ale pietei, estimam o crestere de circa 35% a cifrei de afaceri pana la finele anului”, a declarat Razvan Cuc, Presedintele RE/MAX Romania.
2,8 milioane de euro, cea mai mare tranzactie din 2019
La fel ca anii anteriori, cele mai numeroase intermedieri s-au realizat pe segmentul rezidential. In 2019 aproximativ 84% dintre tranzactii s-au inregistrat in aceasta categorie, 8% in segmentul office & comercial, 4% terenuri, iar circa 4% au fost pe industrial, hoteluri sau proprietati speciale.
In topul oraselor cu cele mai multe tranzactii realizate de birourile RE/MAX se situeaza Bucuresti, care au surclasat anul trecut, dupa o perioada de trei ani, birourile din Cluj-Napoca. De altfel, Clujul nu se regaseste nici in top 3 anul trecut, clasamentul fiind completat de Sibiu si Brasov.
Totodata, in Capitala a avut loc si cea mai mare tranzactie imobiliara din cadrul RE/MAX in 2019, respectiv vanzarea unui teren de 2,8 milioane de euro, urmata de vanzarea unui teren in Brasov, care s-a ridicat la o valoare de aproape 2,3 milioane de euro. Pe locul al treilea se claseaza cea mai scumpa intermediere rezidentiala, o vila de peste 1,32 milioane de euro din Bucuresti.
Planurile RE/MAX pe anul 2020
Pentru anul curent RE/MAX Romania vizeaza atingerea unei cifre de afaceri de peste 6,1 milioane de euro din comisioanele realizate. Totodata, compania are in plan si o crestere a numarului de birouri, respectiv peste 60 de unitati pana la finele anului, precum si a numarului de agenti, pana la 660 de membri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter