RO EN
Coșul este gol

IMMOFINANZ: Rata de ocupare a cladirilor de birouri administrate depaseste 91%

Unul dintre cei mai mari investitori din Bucuresti pe segmentul de cladiri de birouri, compania austriaca IMMOFINANZ, a semnat contracte in primele noua luni ale anului pentru ocuparea unei suprafete de peste 41.000 de metri patrati. Performanta este deosebita avand in vedere contextul generat de pandemia Covid-19. Noile contracte includ atat prelungiri sau extinderi ale suprafetelor ocupate, cat si atragerea de noi chiriasi in cladirile companiei – opt proprietati active, plus doua cladiri de birouri in proces de modernizare, toate localizate in Bucuresti si Voluntari. Mai mult de jumatate dintre contractele semnate au vizat spatii de birouri din parcurile de business IRIDE si myhive S-Park, unde mai multe companii au ales sa extinda perioada sau sa inchirieze suprafete suplimentare.
Printre noii chiriasi intrati in portofoliul IMMOFINANZ se numara UNIVA, companie care a optat pentru inchirierea unei suprafete de peste 2.000 de metri patrati in cladirea Global Business Center, si Samsara, brand originar din Cluj-Napoca, cunoscut drept unul dintre primele restaurante cu specific exclusiv vegetarian, vegan si raw-vegan din tara. Samsara va deschide in IRIDE un centru de productie, delivery (cu posibilitate de pick-up) si catering. Tot in IRIDE au inchiriat noi suprafete, Hartmann si Tabac XPress.
Pink Postmaster a extins perioada pentru spatiile ocupate in cladirea de birouri Pipera II si depozitul Pipera (o suprafata de aproximativ 2.000 de metri patrati), iar Grundfos Romania pentru spatiul din cladirea myhive S-Park. Harman a decis continuarea colaborarii cu IMMOFINANZ pentru birourile din myhive Metroffice, unde ocupa acum o suprafata de mai mult de 10.000 de metri patrati.
„Rata de ocupare a cladirilor de birouri administrate de IMMOFINANZ in Romania a atins nivel foarte bun, de 91%. Calitatea serviciilor de administrare si facilitatile oferite in cladirile myhive ne-au permis sa oferim chiriasilor mai mult decat simple spatii de birouri, respectiv o experienta pozitiva si un parteneriat de incredere pe termen lung”, a afirmat Fulga Dinu, Country Manager Operations IMMOFINANZ Romania.
IMMOFINANZ detine in Romania opt proprietati active, amplasate in Bucuresti si Voluntari. In parcul de business IRIDE, doua cladiri de birouri sunt in proces de renovare. Lucrarile presupun modernizarea completa a acestor cladiri si relansarea lor sub conceptul myhive, la sfarsitul acestui an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter