Primaria Municipiului Iasi va moderniza soseaua Barnova de la intersectia cu soseaua Bucium pana la limita cu comuna Barnova. Vor fi facute lucrari pe o distanta de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA.
Soseaua Barnova va avea doua benzi de circulatie cu latimea de 3,50 metri fiecare. Modernizarea strazii Soseaua Barnova consta in realizarea unei imbracaminti din beton de ciment rutier, corectarea profilului longitudinal si al celui transversal ale strazii, asigurarea scurgerii apelor pluviale prin rigole carosabile, pereate si guri de scurgere, refacerea podetelor si a trotuarelor, aducerea la cota a caminelor de canalizare si a gurilor de scurgere, amenajarea strazilor laterale, realizarea canalului tehnic pentru retelele de telecomunicatii, relocarea a 17 stalpi de iluminat in vederea corectarii profilului transversal al strazii, precum si executarea unor lucrari de siguranta circulatiei.
Modernizarea soselei Barnova face parte dintr-un program de lucrari care include sapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizati, in total, 6,1 kilometri de carosabil: strada Smardan (630 metri), soseaua Barnova (2.519 metri), strada Petre Vancea (607 metri), bulevardul Primaverii (602 metri), strada Mosu (382 metri) si strada Ogorului (286 metri). Lucrarile sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL - Conest SA, iar valoarea totala a contractului este de 12.072.482 lei, fara TVA (14.366.254 lei, cu TVA).