RO EN
Coșul este gol

ASRO: Schimbarile climatice si digitalizarea, noi provocari pentru standardizare

Incertitudinea economica si cea comerciala, schimbarea asteptarilor societatii, impactul schimbarilor climatice si transformarea digitala sunt principalele provocari cu care se va confrunta standardizarea internationala in urmatorii ani. Aceste patru tendinte au fost evidentiate la Adunarea Generala a Organizatiei Internationale de Standardizare (ISO) si vor sta la baza strategiei ISO pentru perioada 2020-2030, informeaza un comunicat al Asociatiei de Standardizare din Romania - ASRO.
Discutiile au avut loc in cadrul evenimentului anual „ISO Week”, care s-a desfasurat anul acesta la Cape Town, in Africa de Sud si s-au axat pe definirea viitoarei strategii a organizatiei pentru perioada 2020-2030.
Cresterea incertitudinii comerciale
„Economia este in mod evident unul dintre cei mai importanti factori ai schimbarii, iar ISO are un rol incontestabil in refacerea credibilitatii valorilor liberului schimb si a multilateralismului”, a afirmat presedintele ISO, John Walter.
In ultimii ani s-a constatat o crestere semnificativa a incertitudinii comerciale, spre deosebire de stabilitatea relativa care a marcat cele doua decenii precedente. Acest lucru este important, intrucat cresterea indicelui de incertitudine comerciala la nivel mondial diminueaza estimarile privind cresterea globala.
Globalizarea a adus cu sine si o crestere-record a capacitatii de productie, dar si cresterea inegalitatii si marginalizarea economica a multor tari aflate in curs de dezvoltare. Este important sa se asigure o crestere economica mai incluziva si, din acest motiv, standardizarea va avea un rol tot mai important in sectorul economic si in cel comercial.
Schimbarea asteptarilor societatii
Schimbarea mentalitatii consumatorilor, dar si a societatii din ultima perioada reprezinta o alta amenintare. Un exemplu in acest sens este economia colaborativa, in care persoanele isi ofera spre inchiriere vehiculele sau apartamentele lor altor membri ai comunitatii.
Standardizarea poate reprezenta o solutie in contextul noilor modele economice care vin cu provocari pentru autoritatile de reglementare si pentru factorii de decizie.
Standardele sunt absolut necesare pentru a sprijini dezvoltarea economiei colaborative, dar si pentru a ajuta industriile traditionale sa se adapteze noilor tendinte.
Nevoia de durabilitate
Comertul international depinde in mare masura de legaturile de transport functionale. Provocarile de mediu, precum furtunile, inundatiile, schimbarile de temperatura sau cresterea nivelului marii vor avea un impact semnificativ asupra infrastructurii de transport, cum ar fi in cazul porturilor maritime. De aceea, este esentiala o evaluare amanuntita a riscurilor, pentru a ne asigura ca ne putem adapta cu succes la schimbarile climatice.
Transformarea digitala
Tehnologiile digitale au inceput sa fie adoptate pe scara larga, iar noile tehnologii (de exemplu, automatizarea, inteligenta artificiala sau tehnologia blockchain) ofera multiple oportunitati pentru organizatii, printre care se regasesc cresterea eficientei, a productivitatii, crearea avantajului competitiv si promovarea inovatiei.
Comunitatea de standardizare trebuie, la randul ei, sa tina pasul cu transformarile digitale, pentru a putea face fata provocarilor viitorului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter