Biroul de arhitectura Patrulius si Asociatii a fost desemnat castigatorul concursului international de solutii "Reabilitarea si reactivarea Splaiului Unirii in zona Marasesti - Timpuri Noi - Mihai Bravu - Reclaiming the River", organizat de Primaria Sectorului 3 si Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) - Filiala Bucuresti.
Conform aprecierii juriului, proiectul castigator isi bazeaza interventia pe o analiza cuprinzatoare a tesutului urban, dezvoltandu-si logica contextuala plecand de la nivelul macro al orasului inspre nivelul micro al zonei de studiu.
"Proiectul propune doua interventii concentrate care abordeaza solutii pentru imbunatatirea calitatii urbane. Pentru a creste conexiunile pietonale peste rau si pentru a transforma malurile Dambovitei intr-un ecosistem viu, solutia propune o gradina verticala. Podurile sunt amplasate in locuri strategice si dimensionate sa intretina interactiune sociala, functionand ca scene in aer liber si spatii pentru evenimente spontane. Gradina este sustinuta de jardiniere agatate ce preiau nivelul dinamic al apei. Cele doua interventii luate impreuna ofera un cadru pentru interactiune libera, mai degraba decat o intentie definitiva de folosire a spatiului. Juriul apreciaza claritatea conceptului prezentat, in mod special prin identificarea conditiilor cheie ce necesita a fi transformate pentru o functionare de succes a zonei. Caracterul interventiilor prezentate este in acelasi timp minimalist si direct, distingand-se dintre celelalte proiecte prezentate ce se bazeaza pe o multitudine de interventii si mobilier urban, pierzandu-si semnificatia conceptuala", a fost aprecierea juriului care a selectat proiectul castigator.
Premiul intai este reprezentat de insusi contractul de proiectare, cu o valoare estimata la 180.000 de lei (fara TVA). Autorii principali ai biroului Patrulius si Asociatii, care au lucrat la proiect, sunt arh. Oana Moga, arh. Jacqueline Cuzino si arh. Serban Patrulius, alaturi de coautorii ing. peisagist Alexandru Balas si arh. Cristina Marcu, colaboratorii arh. Cristina Dinu, arh. Alexandra Pislaru, arh. Nicoara Stoenescu, Toma Aranghelovici, Andreea Stanciu, Andarda Vijaica si ing. Valentin Archip (inginer structura).
Premiul al doilea, in valoare de 33.613,44 lei, a fost castigat de SC Baza in parteneriat cu Interscalar VOF - Olanda, in timp ce pe locul al treilea, cu un premiu in valoare de 18.907,56 lei, s-a situat biroul de arhitectura Art Test Design.
Pentru informatii suplimentare, click aici!