RO EN
Coșul este gol

VINCI: Noile achizitii au contribuit la cresterea rulajului pe plan international

Grupul francez Vinci, ce deruleaza in Romania afaceri anuale de 90-100 milioane de euro prin intermediul a sapte companii pe care le controleaza, a raportat un rulaj de 38,5 miliarde euro in 2015, in scadere usoara (-0,5%) fata de nivelul anului anterior. Potrivit datelor companiei, impactul favorabil al cursului de schimb valutar (+1,8%) si al schimbarilor realizate in scopul consolidarii afacerilor (+2%) a fost anulat de declinul efectiv al veniturilor, la o baza de raportare like-for-like (LFL) de -4,3%. "In 2015, am demonstrat relevanta modelului nostru de business, bazat pe complementaritatea diviziilor de concesiuni si contractari. Activitatile de contractare de lucrari au fost afectate, anul trecut, de conditiile nefavorabile de pe piata constructiilor din Franta, dar si de noi incertitudini aparute in 2015 la nivelul economiei globale, declansate in special de scaderea pretului petrolului. Totusi, am reusit sa ne mentinem marjele, in timp ce valoarea portofoliului de contracte si comenzi s-a majorat in semestrul al doilea al anului trecut. In linie cu planul nostru strategic, am continuat sa ne extindem la nivel international prin noi achizitii. Principalul obiectiv stabilit pentru 2016 se refera la cresterea veniturilor", a declarat Xavier Huillard, presedinte si CEO al companiei Vinci.
In 2015, incasarile obtinute din activitatile de concesiuni au ajuns la 5,8 miliarde euro (+3,9%), in timp ce divizia de contractari a raportat, prin Vinci Energies, Eurovia si Vinci Construction, o contractie de 1,1% a afacerilor anuale, pana la 32,6 miliarde euro.
In Franta, veniturile consolidate au cumulat 22,4 miliarde euro (-6,4%), rulajul obtinut in afara tarii de origine ajungand, astfel, la 16,1 miliarde euro, in crestere cu 9% fata de nivelul din 2014, fiind influentat pozitiv inclusiv de achizitia Imtech ICT in Europa, a societatilor Electrix si HEB in Australia si Noua Zeelanda, dar si a firmei braziliene Orteng.
In Romania, grupul Vinci este activ prin subsidiarele TIAB SA (filiala a Vinci Energies), SKE Group (Vinci Facilities), Viarom Construct (parte a Eurovia), Freyrom SA, Soldata SAS, Soletanche Bachy Fundatii si Terre Armee Romania, toate membre ale Vinci Construction.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter