Afacerile companiei SBR Soletanche Fundatii, subsidiara locala a grupului francez Soletanche Freysinet, s-au dublat in primul trimestru al acestui an fata de nivelul aceleiasi perioade din 2013, pana la 7 milioane de euro. Compania a avut un inceput bun de an, fiind desemnata sa execute fundatia centrului comercial ParkLake Plaza, reprezentand o investitie de 180 milioane de euro. SBR a realizat peste 50% din lucrarile pentru care a fost selectata, pe santier lucrand zilnic pana la 120 de muncitori. "In primele patru luni din 2014, consideram ca piata constructiilor a evoluat intr-un mod neasteptat, creand premisele celui mai bun an de la inceputul crizei. Totusi, se observa o incetinire a ritmului de realizare a investitiilor publice, insa acesta poate fi inclusiv rezultatul nevoii pietei de a «digera» noile reguli de atribuire a lucrarilor publice, stabilite de Parlamentul European la 15 ianuarie 2014", a declarat Cristian Lucaciu, directorul general al SBR Romania. Conform datelor firmei, portofoliul de contracte creste constant si sustinut, in special datorita investitiilor private. "Am continuat investitiile in echipamente de specialitate, dar si in utilaje generale de constructii, precum buldoexcavatoare, macarale senilate, compresoare etc. In acest sens, societatea a fost recapitalizata, avand, in prezent, un capital social ce depaseste 1,2 milioane de euro", a mai spus managerul SBR. Potrivit acestuia, principala problema cu care se confrunta piata nationala de constructii ramane concurenta neloiala practicata de anumite companii care lucreaza "la negru", mentinand standarde scazute de calitate.
***
SBR Romania s-a implicat, in ultimii ani, in executia unor proiecte de anvergura la nivel national, cum ar fi cladirea de birouri CBC - Cluj Business Centre, parcurile eoliene din localitatile Baleni (judetul Galati) si Chirnogeni (Constanta) etc. Afacerile companiei s-au ridicat, in 2013, la 10 milioane de euro. Holdingul Soletanche - Freysinet, din care compania face parte, isi desfasoara activitatea prin intermediul mai multor sucursale prezente in 68 de tari, fiind lider de piata in domeniul constructiilor geotehnice, cu afaceri anuale de 2,5 miliarde euro. Pentru informatii suplimentare, click aici!