RO EN
Coșul este gol

ROMSTRADE: Investitie proprie in constructia unui aeroport

Societatea Romstrade, din localitatea Adunatii Copaceni (judetul Giurgiu), va demara, din cel de-al doilea semestrul din 2012, constructia unui aeroportul international, ce va fi amplasat in localitatea Adunatii Copaceni. Investitia, situata la aproximativ 200 milioane de euro, apartine companiei de servicii aeriene Blue Air, ce face parte din acelasi grup de firme. In prezent, proiectul se afla in etapa de licitare pentru servciile de proiectare, urmand ca, pana la finele anului in curs, sa fie desemnata o companie pentru realizarea proiectului tehnic. Avand in vedere faptul ca au fost obtinute toate autorizatiile necesare demararii constructiei, cu exceptia celei de mediu, iar realizarea proiectului va avea o durata cuprinsa intre 4 si 6 luni, executia propriu-zisa va putea fi demarata din cel de-al doilea semestru al anului viitor. Contractul pentru proiectare va avea o valoare cuprinsa intre 3% si 7% din totalul sumei alocate edificarii aeroportului. Durata totala stabilita pentru realizarea obiectivului nu va depasi 24 de luni, inaugurarea acestuia putand avea loc in cel de-al doilea semestru din 2014, conform declaratiilor reprezentantilor companiei Romstrade. Obiectivul - cel mai mare aeroport pe plan autohton - va fi dezvoltat pe un teren cu o suprafata de aproximativ 200 de hectare, avand scopul de face legatura intre Europa de Est si Asia, mai ales ca va avea capacitate de a deservi aeronave de tip Airbus 380. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost realizat de un institut de specialitate din localitatea  Eindhoven (Olanda). In prezent, societatea Romstrade are in derulare mai multe obiective la nivel intern, realizate atat prin asociere cu alte companii, cat si independent. Din cele mai recente contracte de executie adjudecate de firma se regasesc proiectarea si executia lucrarilor de modernizare si reabilitare a drumurilor judetene si de interes local aferent judetelor Prahova, Giurgiu si Ilfov (din cadrul Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii - PNDI), edificarea pasajului rutier subteran din zona pietei Charles de Gaulle din Bucuresti, constructia pasajului suprateran ce face legatura intre Soseaua Mihai Bravu si Splaiul Unirii etc. Societatea a inregistrat, in 2010, incasari in valoare de peste 566 milioane de lei, in scadere cu 50% comparativ cu rezultatele financiare din 2009 (situate la 1,13 miliarde lei). Informatii suplimentare, la www.romstrade.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter