Dezvoltatorul ceh P3 (PointPark Properties), ce detine in Romania centrul logistic Europolis Logistic Park din Chiajna (judetul Ilfov), a fost preluat de fondul suveran al statului Singapore, GIC, in urma unei tranzactii-record la nivel european in acest an, in valoare de 2,4 miliarde euro. Anterior, compania a fost controlata de fondul de investitii TPG Real Estate si de partenerul sau Ivanhoé Cambridge. Tranzactia face obiectul aprobarilor organismelor de reglementare si se asteapta sa fie incheiata pana la sfarsitul anului 2016.
TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge au achizitionat P3 in 2013, in prezent dezvoltatorul avand un portofoliu de 3,3 milioane de metri patrati de proprietati. In ultimii trei ani, P3 a finalizat o serie de achizitii pe piete europene cheie, crescandu-si cu mai mult de doua ori portofoliul, care acum include 163 de depozite de cea mai buna calitate plasate in 62 de zone, in noua tari. In aceeasi perioada P3 si-a marit de trei ori portofoliul de clienti, confirmand cererea puternica si in crestere pentru spatii logistice premium.
P3 a incheiat recent procesul unei refinantari pe termen lung in valoare de 1,4 miliarde euro cu un grup de institutii financiare internationale de prestigiu, asigurand afacerii o mai mare flexibilitate in vederea sustinerii strategiei sale de dezvoltare. In prezent, grupul P3 este bine pozitionat pentru a intra intr-o noua faza de dezvoltare, avand un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,4 milioane de metri patrati de spatii logistice. Compania are in lucru 11 santiere, cu un total de 300.000 mp de spatii logistice programate pentru a fi livrate pana la finalul acestui an.
"Cu sprijinul TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge am reusit sa ne extindem dincolo de pietele in care am activat initial, in asa fel incat sa devenim un lider de piata si sa ne diferentiem prin focusul pe cerintele clientilor nostri. Suntem incantati sa fim parteneri cu GIC, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, si ne dorim sa livram aceleasi rezultate foarte bune noului nostru actionar. Strategia de investitii pe termen lung a GIC este foarte apropiata de viziunea noastra, ca proprietar si dezvoltator al unor active de inalta calitate", a declarat Ian Worboys, CEO al grupului P3. La randul sau, Lee Kok Sun, director de investitii in cadrul GIC Real Estate, a precizat: "Credem ca P3 isi va continua cresterea puternica avand in vedere ca are atat un portofoliu diversificat de spatii logistice, cat si un portofoliu semnificativ de terenuri. Suntem increzatori in potentialul pe termen lung al sectorului logistic din Europa si suntem gata sa extindem aceasta platforma logistica pan-europeana de succes a P3 cu ajutorul unei echipe de management de exceptie. Experienta vasta a GIC in investitii logistice la nivel global ne permite, de asemenea, sa adaugam valoare acestui parteneriat".
P3 dezvolta proiecte durabile si ecologice la cele mai inalte standarde internationale.