RO EN
Coșul este gol

FIEC: Infrastructura – factor vital al dezvoltarii UE

Cu prilejul unei intruniri recente la Bruxelles a sefilor de state si guverne ce formeaza structura UE-27, conducerea Federatiei Europene a Industriei de Constructii (FIEC) – prezenta la eveniment – a recunoscut ca masurile de austeritate impuse in aproape tot spatiul comunitar constituie o necesitate obiectiva in vederea eradicarii crizei datoriilor suverane ale tarilor membre. "Demersul respectiv este cu atat mai important cu cat are loc intr-un mediu economic provocator si ostil, insa nu trebuie uitat faptul ca austeritatea in sine nu reprezinta o solutie care sa aiba ca efect relansarea economica. Retelele de transport, cele energetice si de telecomunicatii – ce reprezinta infrastructura UE – sunt componente vitale ale pietei comunitare, intrucat prin intermediul acestora se asigura un flux continuu de bunuri si servicii la nivelul intregului continent, iar in lipsa investitiilor ce trebuie efectuate pentru intretinerea sau modernizarea acestor structuri lipsa locurilor de munca si a competitivitatii va deveni in scurt timp o realitate cotidiana. In contextul actual, Comisia Europeana si factorii guvernamentali de decizie au un rol vital pentru a aloca fonduri substantiale in vederea dezvoltarii proiectelor viabile de infrastructura – singurele ce pot asigura cresterea economica sustenabila pe termen lung", a avertizat Luisa Todini, presedintele FIEC. In urma discutiilor cu membri ai Parlamentului European referitoare la posibilitatile reale de finantare a lucrarilor de infrastructura, oficialii federatiei sunt de acord cu propunerea crearii unui program denumit "Facilitate de Conectare a Europei", ce reprezinta o baza investitionala puternica si o solutie ce permite depasirea problemelor pe care le intampina Uniunea Europeana, in general si statele membre, in special. Astfel, Comisia Europeana estimeaza ca, pana in anul 2020, pentru reteaua de transport a UE (TEN-T) trebuie alocate minimum 500 miliarde euro, la nivelul celor de electricitate si gaz sunt necesare 200 miliarde euro, in timp ce pentru telecomunicatii (retele de banda larga) se impune suma de 270 miliarde euro. Avand in vedere aceste cerinte, FIEC sustine propunerea financiara a Comisiei, de alocare a unor fonduri de 50 miliarde euro pentru intervalul anilor 2014-2020, insa atrage atentia ca acest nivel nu trebuie sa faca subiectul negocierilor si masurilor de austeritate, asa cum s-a intamplat in trecut. O propunere a organizatiei se refera la identificarea unui raport echilibrat intre interesele publice si cele private, noile instrumente financiare recomandate de Comisie, cum ar fi titlurile cu garantii de stat emise pentru anumite proiecte majore, derulate de investitori privati, fiind salutare in acest sens. Singurul impediment in ceea ce priveste aplicarea pe scara larga a acestei metode ar putea sa rezide in faptul ca institutiile bancare au restrans drastic accesul la creditare si, astfel, titlurile mobiliare pentru proiecte nu pot inlocui o politica neechivoca de investitii publice pe termen lung. Informatii suplimentare, la www.fiec.eu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter