RO EN
Coșul este gol

FCC: Scadere puternica a gradului de indatorare a corporatiei prin vanzari de active

Recent, oficialii holdingului Fomento de Construcciones y Contratas (FCC) - Spania, reprezentand unul dintre cei mai importanti antreprenori din Europa si din intreaga lume, au anuntat o crestere de +2,2% a cifrei de afaceri din primele noua luni ale anului 2018, coroborata, in acelasi timp, cu un profit EBITDA ce a reflectat o majorare puternica (+8,1%), in contextul in care acest indicator al profitului operational brut a consemnat un salt de +14,8% al ratei, ceea ce reprezinta un record la nivel de grup. In acelasi timp, profitul net atribuibil s-a majorat cu +14,7%, in timp ce gradul de indatorare - prin prisma datoriei financiare nete - a scazut puternic (-21,9%) fata de 31 decembrie 2017. Aceste rezultate au fost influentate de afacerile optime si performanta operationala din cadrul diviziilor de servicii de mediu si infrastructura de apa/canalizare, precum si din cadrul sectiei de ciment. Astfel, cifra de afaceri raportata de grup s-a plasat la 4,3508 miliarde euro, iar profitul EBITDA a ajuns la 645,7 milioane de euro, dar au existat fluctuatii in functie de fiecare divizie in parte. Practic, potrivit raportului, ca urmare a situatiei generale a portofoliului de contracte si comenzi, profitul net al perioadei a fost de 176 milioane de euro (+14,7%). In consecinta, pentru a se ajunge la aceasta performanta, sectia de servicii de mediu a avut un indicator EBITDA de 324,4 milioane de euro in ianuarie-iunie a.c., in crestere cu +6%. Departamentul de infrastructura de apa/canalizare s-a remarcat printr-un EBITDA de 186,1 milioane de euro (+2,5%), iar divizia de constructii a obtinut 43,3 milioane de euro (-14,3%). Singurul progres mai puternic s-a evidentiat in cazul sectiei de ciment (+27%, la 57,4 milioane de euro), pe fondul activitatii excelente din Spania, unde vanzarile au crescut intr-un ritm optim.
„La data de 30 septembrie 2018, portofoliul de comenzi a avut o valoare de circa 29,51 miliarde euro, in crestere cu +0,5% fata de aceeasi luna din 2017. De asemenea, in perioada de raportare, datoria financiara neta a grupului FCC s-a plasat la 2,79 miliarde euro, mult mai redusa ca in primele noua luni ale anului trecut. Conditiile de finantare sunt mult mai bune ca anul trecut, iar contractele majore - doua de infrastructura rutiera in Panama (in valoare de 892 milioane USD) si unul pentru concesionarea pe 20 de ani a serviciilor de alimentare cu apa in Oman, inclusiv desalinizare, in cuantum de 120 milioane de euro, la care se va adauga contractul pentru expansiunea aeroportului din Lima (Peru) sau cel de planificare, constructie, operare si intretinere a statiei de tratare a apelor uzate Arraiján Este, din Panama, in valoare de 75 milioane USD - ne asigura o activitate optima pe termen scurt, mediu si lung”, a declarat Carlos M. Jarque, CEO al grupului.
Cu toate ca majorarea gradului de expunere internationala este prioritara pentru FCC, peste 55,2% din cifra de afaceri de circa 4,35 miliarde euro a fost cota incasarilor din Spania. Activitati sustinute se deruleaza si in Marea Britanie (12,9% din total), Orientul Mijlociu si Africa de Nord (10,8%), restul Europei si altele (8,5%) si America Latina (6,5%), iar ponderi mai putin importante revin subsidiarelor din Cehia (4,8%), respectiv din SUA si Canada (1,3%). Si din punct de vedere al rentabilitatii EBITDA, pe activitati de business, ponderea (cu 50,2%) revine celor de servicii de mediu, urmand divizia de infrastructura de apa si canalizare (28,8%), cea de ciment (8,9%), cea de constructii (6,7%) si cea de servicii corporatiste (5,4%). In plus, in raportul ce prezinta activitatea grupului dupa traversarea primelor noua luni a.c., se anunta finalizarea cu succes a vanzarii unui pachet minoritar de actiuni in cadrul FCC Aqualia (principala companie care coordoneaza activitatea diviziei de infrastructura de apa si canalizare), contra sumei de 1,02 miliarde euro, catre fondul de management al investitiilor IFM, din suma respectiva achitandu-se o mare parte a datoriei contractate anterior. Informatii suplimentare, la www.fcc.es

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter