Un numar total de zece companii specializate in antreprenoriat si executie de lucrari de constructii si instalatii au fost laureate cu trofeul EURO-Constructii, in cadrul festivitatii ce a avut loc la data de 24 mai 2016, la hotelul Radisson Blu, din Bucuresti. Trei dintre acestea au fost distinse in cadrul sectiunii Dezvoltare & Afaceri, alte trei la categoria Inovatie & Tehnologie si cate doua la sectiunile de Sustenabilitate & CSR, respectiv Reliable Brands (marci de incredere). Totodata, in cadrul ceremoniei a fost distins pentru intreaga activitate de constructor (Honorific Award) si Alexandru Dobre, presedintele de onoare al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Dupa ce inainte de Revolutie a reprezentat o figura prolifica in programele de dezvoltare a Romaniei ocupand functii importante in stat, in decembrie 1990 Alexandru Dobre a infiintat ARACO, in scopul reprezentarii intereselor constructorilor romani. La inceputul anilor 2000, organizatia ajunsese la circa 800 de societati competitoare afiliate, nivel maxim de reprezentativitate atins de asociatie in cei peste 25 de ani de activitate.
Prima companie laureata cu trofeul EURO-Constructii in cadrul sectiunii Dezvoltare & Afaceri este Strabag Romania, reprezentata de Roxana Cristea, Acquisitions & Business Development Responsible in cadrul companiei. Cu afaceri de peste 200 milioane de euro si un portofoliu de contracte ce depaseste 300 de milioane de euro in Romania, compania este unul dintre cei mai importanti antreprenori de constructii din lume si lider al pietei locale de profil. In prezent, Strabag se implica in executia unor proiecte de anvergura din tara noastra, precum cladirea ce adaposteste cel mai mare echipament LASER din lume, Catedrala Mantuirii Neamului, centrul comercial ParkLake Plaza sau tronsonul de cale ferata Vintu de Jos - Simeria.
Tot in cadrul sectiunii Dezvoltare & Afaceri a primit trofeul EURO-Constructii compania Hidroconstructia, antreprenor de constructii hidroenergetice si hidrotehnice. Cu o cifra de afaceri de 174 milioane de euro realizata in 2015, societatea va ocupa, cu siguranta, podiumul celor mai mari antreprenori de constructii din Romania. De-a lungul unei istorii de 66 ani, societatea a realizat cele mai importante lucrari de constructii hidroenergetice si hidrotehnice la din Romania. Trofeul a fost ridicat de Razvan Constantin, sef de departament in cadrul companiei.
Cea de-a treia companie premiata la aceasta categorie este ACI Cluj, societate specializata in executia de constructii civile, industriale, hidrotehnice, lucrari de infrastructura, instalatii si reabilitari. Lider al pietei de constructii din vestul tarii, compania a participat, in ultimii ani, la constructia stadionului Cluj Arena si a salii polivalente de la Cluj-Napoca, proiect pentru care a primit si Trofeul Calitatii ARACO 2015. Compania are o cifra anuala de afaceri ce depaseste, in medie, 100 milioane de lei.
Distinctii acordate pentru promovarea noilor tehnologii de constructii
Cele trei companii laureate cu trofeul EURO-Constructii in cadrul sectiunii Inovatie & Tehnologie sunt reprezentate de Octagon Contracting & Engineering SA, IMSAT SA (SNEF Franta) si Heberger Constructii. Octagon, companie reprezentata la eveniment de co-fondatorul Alexandros Ignatiadis, este specializata in antreprenoriatul de constructii civile, industriale, geotehnice si de infrastructura. Compania a primit, pentru al doilea an consecutiv, Trofeul EURO-Constructii la aceasta categorie. Cu o activitate de peste doua decenii in Romania, societatea a cautat, in mod permanent, metode noi si tot mai eficiente de executie. Dupa ce si-a inceput activitatea ca subantreprenor de constructii geotehnice, a evoluat pana la statutul de antreprenor general, iar in prezent executa aproape toate tipurile de lucrari.
Trofeul acordat societatii IMSAT SA (SNEF Franta) a fost ridicat de Marius Doru, seful departamentului de marketing al companiei specializate in proiectarea, executia si montajul de echipamente industriale, structuri metalice, instalatii electrice si de climatizare. Creata in 1962 la Bucuresti, este o firma cu peste 1.100 de angajati. Apropierea de compania franceza de instalatii electrice SNEF a dat roade prin cooptarea SNEF intr-un parteneriat de lunga durata, crescand capacitatea de inovare a companiei. Societatea a realizat lucrarile de instalatii feroviare la podul peste Dunare Calafat-Vidin, a participat la executia fabricii de sticla de la Calarasi, a cailor ferate pentru circulatia tramvaielor din Bucuresti, la modernizarea metroului din Capitala, la constructia uzinei Dacia-Renault si la multe alte proiecte de anvergura.
La aceeasi sectiune a fost laureata si compania Heberger Constructii, antreprenor de constructii sustenabile. Grupul de origine germana a accesat piata locala a constructiilor in anul 2004, cand a incheiat un contract cu firma Portland-Trust (Cehia) pentru construirea ansamblului Bucharest Business Park. Ulterior, a continuat colaborarea cu societatea din Cehia, pentru a realiza proiectul logistic Bucharest West, situat pe autostrada Bucuresti-Pitesti, la km 14. Cu fiecare proiect, compania si-a dovedit capacitatea de inovare, oferind solutii optime fiecarui tip de proiect executat. Trofeul a fost ridicat de Costin Schmidt, Business Development Manager in cadrul companiei.
Skanska si Porr Construct, premiate la sectiunea Sustenabilitate & CSR
Compania Skanska, antreprenor si dezvoltator de constructii sustenabile, a implementat pe plan local o strategie focalizata pe cucerirea pozitiei de lider in siguranta si etica, dezvoltand solutii durabile si proiecte sustenabile, de inalta calitate, motiv pentru care a fost laureata cu un Trofeu EURO-Constructii. In Romania, a inceput activitatea in 2011, primul proiect dezvoltat fiind reprezentat de complexul de birouri Green Court Bucharest, certificat LEED Gold si proiectat in conformitate cu noile tendinte pe piata de profil. Trofeul a fost ridicat de Richard Burleigh, presedintele subsidiarei din Romania a grupului suedez.
Cealalta companie laureata la aceasta categorie este Porr Construct, antreprenor de constructii civile si industriale. Parte a grupului austriac PORR a devenit, in ultimii ani, una dintre cele mai dinamice companii de constructii din Romania, raportand o crestere de aproape 180% a cifrei de afaceri in 2014, dupa ce a contractat proiecte de anvergura, precum lotul al patrulea al autostrazii Sebes - Turda si cladirile de birouri Metroffice din Bucuresti. Compania a primit trofeul EURO-Constructii pentru utilizarea in Romania a celor mai sustenabile tehnologii de executie din vestul Europei si pentru cresterea bazata pe consecventa si tehnici inovatoare.
Doi mari antreprenori, laureati la categoria Reliable Brands
Antreprenor de constructii civile si industriale si lider al pietei locale de constructii cu afaceri anuale de peste 130 milioane de euro, compania Bog'Art a implinit, in acest an, un sfert de secol de existenta. De numele ei se leaga constructia celor mai mari cladiri comerciale din ultimii ani, precum structura complexului Mega Mall din Bucuresti, cladirile de birouri Bucharest One, Gara Herastrau, mall-ul Coresi din Brasov sau Veranda Shop and Stay, fiind deja marca de traditie pe piata romaneasca de constructii. Trofeul decernat companiei in cadrul sectiunii Reliable Brands a fost ridicat de Ionut Ionita, directorul comercial al acesteia.
Cealalta companie premiata la aceasta categorie este Energobit SA, antreprenor general in lucrari de instalatii electrice si un business anual de circa 100 milioane de euro, activ in domeniul serviciilor si echipamentelor pentru industria energetica. De 25 de ani, reprezinta un etalon al proiectelor energetice din tara noastra, anul trecut construind si cea mai mare centrala fotovoltaica din Ungaria, dar si un parc solar de 45 MW in Brasov. Compania este recunoscuta pe piata de profil pentru solutiile inovatoare oferite, dar si datorita performantelor tehnice si calitate, reprezentand o marca romaneasca deja traditionala. Mihaela Coroiu, in calitate de director comercial si de dezvoltare in cadrul companiei clujene, a fost prezenta la eveniment si a ridicat trofeul EURO-Constructii decernat companiei Energobit.
***
Cu prilejul Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a sasea) si Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra (editia a noua), evenimente ce se vor derula in paralel pentru a cincea oara consecutiv, la data de 23 mai 2017, in cadrul Salii Atlas a Radisson Blu Hotel, din Capitala, vor avea loc gala premiilor EURO-Constructii si gala premiilor EURO-Fereastra, festivitati ce fac parte din cadrul ambelor manifestari. In consecinta, anul viitor, cele mai importante companii din sectorul de constructii/ instalatii, din domeniile conexe, respectiv firme furnizoare de sisteme pentru tamplarie, producatori de ansambluri finite, de fatade cortina si geam termoizolant, asociatii si institutii relevante etc. vor primi trofeul EURO-Constructii sau trofeul EURO-Fereastra si diplome de excelenta. Pentru informatii suplimentare, click aici!