In cel de-al doilea semestru al anului in curs, obiectivele vizate de conducerea companiei Constructii Sibiu, au constat in majorarea productiei si recuperarea creantelor din prima parte a lui 2011. Inca din luna iunie au fost inregistrate cresteri ale productiei, care a continuat si in perioada urmatoare, mai ales datorita sezonului favorabil derularii lucrarilor in conditii optime. Astfel, societatea a efectuat angajari, majorand resursele umane cu 19 persoane, echipa proprie ajungand la 192 de angajati (fata de 187, in 2010). Conform declaratiilor managementului, firma are toate premisele necesare atingerii obiectivelor propuse, datorita demararii unor lucrari de infrastructura, de drumuri/poduri, precum si hidroedilitare, ale caror contracte au fost incheiate in intervalul mentionat. La finele primului semestru a.c., Constructii Sibiu a inregistrat incasari de 7,76 milioane de lei, reprezentand 85,5% din valoarea raportata in intervalul de referinta din 2010. Rezultatele financiare scazute s-au datorat, in special, cheltuielilor cu amortizarea, dobanzile si diferentele de curs valutar aferente contractelor de leasing achitate avand o contributie negativa. Totodata, compania a raportat creante in valoare de 6 milioane de lei, reprezentand sume neincasate si avansuri acordate furnizorilor sau debitorilor. Activitatea din 2011 a demarat in conditii dificile, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile desfasurarii activitatii, concomitent cu lipsa de numerar a clientilor ce aveau contracte aflate in curs de executie. Printre lucrarile demarate recent de societate se afla: reparatiile capitale/renovarea si consolidarea sediului Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu, refacerea anvelopei si a fatadei unui imobil edilitar din localitate (situat pe strada Baii nr. 10), realizarea sistemului de instalatii si a retelei de telecomunicatii/informatice a salii de conferinta si spatiilor conexe din sediul Consiliului Judetean Sibiu etc. Informatii suplimentare, la www.sinecon.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.