RO EN
Coșul este gol

CONARG GRUP: Perspective optimiste pe termen mediu

Pe baza contractelor aflate in derulare, precum si a perspectivelor imediate, managementul grupului de firme Conarg - Pitesti estimeaza pentru 2011 o usoara crestere a cifrei de afaceri, comparativ cu veniturile consolidate   inregistrate in anul precedent - situate la 260 milioane de lei. Pe parcursul lui 2010, strategia grupului a fost caracterizata de precautie, fiind vizata prioritar identificarea unor noi oportunitati in vederea completarii si diversificarii afacerilor, astfel incat sa fie evitata expunerea unidirectionala. Din punct de vedere al investitiilor, s-a adoptat o atitudine axata pe conservarea lichiditatilor, sporirea eficientei organizatorice si functionale, fiind preferata finantarea afacerilor curente, in detrimentul investitiilor majore, achizitiilor sau dezvoltarilor imobiliare. Usoara scadere a valorii cifrei de afaceri consolidate a grupului comparativ cu veniturile din 2009, s-a situat, totusi, la un nivel procentual mai redus fata de regresul general al pietei specifice in 2010. Totodata, in prima parte a anului in curs, din cauza ritmului lent de demarare a investitiilor, nivelul comenzilor a ramas relativ scazut. Cu toate acestea, managerii grupului Conarg  considera ca situatia este utila prin prisma faptului ca ofera o motivatie suficienta pentru adaptarea continua la directiile impuse de piata, fiind necesara evaluarea permanenta a cerintelor partenerilor de afaceri si anticiparea asteptarilor acestora. In aceste conditii, pe baza portofoliului de contracte incheiate in ultima perioada si a usorului reviriment al pietei, principalul obiectiv al Conarg pentru 2011 este acela de revenire a activitatii fata de anul trecut/crestere moderata a afacerilor. Conducerea grupului preconizeaza o stabilizare a pietei specifice din 2012, estimarile respective fiind bazate pe comparatia dintre nivelul actual al sectorului de constructii, necesitatile de dezvoltare si valoarea de la care a inceput declinul acestuia. Totodata, se observa o tendinta de reglare a mecanismelor de functionare a pietei, prin orientarea activitatii firmelor catre o dinamica aflata in parametri normali pentru gradul de dezvoltare si specificul zonei, cu inerentele influente balcanice, iar daca nu vor aparea noi factori perturbatori, incepand cu 2012 domeniul constructiilor se va revigora vizibil. In prezent, companiile grupului au in derulare contracte de executie a unor obiective demarate in 2010, printre care: sediul Tribunalului Arges (Pitesti), beneficiar fiind Ministerul Justitiei; doua contracte in cadrul proiectelor Dacia-Renault in localitatea Titu, Hotelul Ramada din Pitesti si unitatea comerciala Lidl din Focsani. Totodata, in capitala, firma lucreaza la un proiect pentru Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF), la extinderea si modernizarea unor unitati ale unui partener din domeniul echipamentelor pentru aviatie. „In 2011, Conarg a inceput extinderea unitatii de productie-depozitare si spatiilor administrative detinute de Quadrant Amroq Beverage in localitatea Dragomiresti, reabilitare si modernizarea centrelor de prezentare din Otopeni si Targoviste ale dealerului Peugeot pentru Romania, recent fiind contractate alte doua obiective - extinderea unei unitati de prelucrare a otelului in localitatea Topoloveni si in executia unui depozit pentru o firma din cadrul grupului Lazar Company, in apropiere de Pitesti. Compania Conarg Construct executa pe Valea Argesului, in calitate de antreprenor general, o serie de lucrari hidrotehnice si microhidrocentrale, in zonele Capra si Buda, lucrari planificate a fi finalizate in 2012”, a declarat Mihai Vidat, director in cadrul Conarg Grup. Informatii suplimentare, la www.conarg.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter