Compania Bog'Art - Bucuresti va realiza lucrarile de constructie a infrastructurii cladirii Catedralei Mantuirii Neamului, contractul fiind atribuit la finele anului trecut de reprezentantii Patriarhiei Romane. Astfel, la inceputul lunii octombrie 2011 societatea a demarat lucrarile de executie care vor dura aproximativ 9 luni, la mijlocul lunii decembrie fiind turnate si primele placi de beton la fundatia Catedralei. "Lucrarea a fost realizata cu ajutorul a doua pompe de mare capacitate, amplasate pe malul vestic si pe cel sudic al fundatiei. Timp de 14 ore, 72 de cife au transportat circa 710 metri cubi de beton care a fost turnat in armatura de fier", a declarat ing. Ion Ion, responsabil de controlul calitatii din cadrul companiei Bog'Art. Dupa o scurta pauza prilejuita de sarbatorile de iarna, cei peste 150 de muncitori au reluat, recent, lucrarile la fundatia obiectivului aflat in constructie pe Dealul Arsenalului. "In prezent, se lucreaza la setizarea pe verticala a elementelor de imbinare cu folia din tabla de plumb de 3 mm. De asemenea, in aceasta perioada se lucreaza si la hidroizolatia din plumb, operatiuni ce vor fi definitivate curand. Mai avem de achizitionat un transport din Germania si speram ca in maxim zece zile sa finalizam protectia cu plumb atat pe orizontala cat si pe verticala", a precizat ing. Gabriel Nastase, responsabil cu executia acestor lucrari.
Executia efectiva a Catedralei Mantuirii Neamului a fost inceputa in luna octombrie 2010, termenul de finalizare a intregii structuri "la rosu" fiind stabilit pentru anul 2013. Valoarea investitiei pana la acest nivel este evaluata la circa 200 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.catedralaneamului.ro