Compania Bilfinger SE, unul dintre cei mai importanţi antreprenori din Germania, a raportat o scădere de 8% a volumului lucrărilor noi contractate în primul trimestru al anului în curs. În total, valoarea acestora a însumat 1,99 miliarde euro, în comparaţie cu 2,17 miliarde euro, nivel înregistrat în perioada similară a anului precedent. Totodată, cuantumul total al proiectelor în care este implicat concernul a scăzut cu 6%, până la 7,63 miliarde euro. Având în vedere rezultatele înregistrate în ceea ce priveşte activitatea de contractare, corporaţia a raportat, de asemenea, o diminuare cu 31% a profitului net în primele trei luni ale anului în curs, până la 29 milioane de euro faţă de cele 42 milioane de euro consemnate în intervalul ianuarie-martie 2012. Motivul principal al acestor scăderi constă în criza economică a ţărilor din zona europeană, unde Bilfinger SE concentrează 80% din activităţile sale, dar se datorează şi altor factori, precum scăderea nivelului exporturilor sau condiţiile de lucru dificile, datorate iernii prelungite. În pofida unei creşteri a cererii în peninsula scandinavă şi în Marea Britanie, precum şi în alte arii din afara Europei, în special în SUA, compania nu a putut evita scăderea volumului de proiecte. Cu toate că rezultatele din primul trimestru indică un regres în plan general, Bilfinger SE estimează atât o creştere a cifrei de afaceri, cât şi a profitului net la finalul anului în curs, datorită măsurilor de eficientizare a costurilor implementate la nivelul întregului grup. Informaţii suplimentare, la www.bilfinger.com.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.