Recent, societatea Aedificia Carpati (din Bucuresti) a demarat lucrarile de restaurare, extindere si remodelare functionala a Hanului Gabroveni, din Capitala. Lucrarile propriu-zise vor avea o durata de 13 luni, obiectivul urmand a fi inaugurat la inceputul anului 2013. Proiectul, a carui investitie initiala a fost estimata la aproximativ 20 milioane de lei, a fost a adjudecat la valoarea de 21 milioane de lei, conform reprezentantilor Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN). Obiectivul este finantat din surse de la bugetul Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) si Mecanismul Financiar Spatiul Economic European, prin Unitatea de Management a Proiectelor SEE din cadrul MCCPN. Conform declaratiilor, directorului Unitatii de Management a Proiectelor SEE, coordonator al Unitatii de Implementare a Proiectelor Europene din Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ionut Ilie, pentru finalizarea, la timp, a proiectului, solutia ideala consta in definitivarea lucrarii de restaurare, urmata de constructia ulterioara a noului corp de cladire. Prin intermediul acestui proiect, fostul Han Gabroveni va fi transformat intr-un centru cultural complex, contributia fondurilor SEE sustinand reabilitarea fizica a cladirii, iar Primaria Municipiului Bucuresti - a doua componenta a proiectului, constand in crearea efectiva a centrului cultural. In urma concursului organizat de Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), la initiativa reprezentatilor MCCPN - prin intermediul Centrului de Proiecte Culturale al PMB (ArCuB) si al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) - imobilul va fi transformat intr-un centru cultural european ce va ingloba sediile administrative a doua institutii publice de cultura din Capitala (ArCuB si cIMeC), beneficiind de o sala de spectacole multifunctionala cu o capacitate de 200 locuri, respectiv spatii de repetitii pentru teatru, muzica si balet. De asemenea, va fi reconditionat pasajul pietonal al monumentului, ce face legatura intre strazile Lipscani si Gabroveni. Din cele 42 de proiecte depuse, a fost declarata castigatoare solutia arhitectilor Adina Ionita, Flaviu Barbacaru si Stefan Lichwar, alaturi Mihai Opreanu, expert in restaurarea monumentelor. Informatii suplimentare, la www.cultura.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.