RO EN
Coșul este gol

AEDIFICIA CARPATI: Crestere cu 50% a business-ului si scadere a profitului net

Aedificia Carpati, companie specializata in executia de lucrari de consolidare, restaurare si punere in valoare a cladirilor din patrimoniul national, a raportat o crestere de 50,2% a cifrei de afaceri aferente anului 2014, pana la 197 milioane de lei (circa 44 milioane de euro). In 2013, veniturile totale inregistrate de societate s-au cifrat la 131,3 milioane de lei (29,3 milioane de euro). Profitul net al societatii s-a redus, insa, in perioada respectiva, cu 9,5%, de la 11,36 milioane de lei (2,54 milioane de euro) in 2013 la 10,4 milioane de lei (2,3 milioane de euro), la finele anului trecut. Aedificia Carpati este detinuta de omul de afaceri Petre Badea si lucreaza cu un numar mediu de 600 de angajati, anual.
Compania de constructii a fost implicata, in perioada recesiunii, in executia a doua proiecte emblematice pentru cultura Capitalei, cum ar fi construirea noului sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, contract in valoare de 70 milioane de euro, finalizat in anul 2011 si reabilitarea Teatrului National Bucuresti, lucrare in valoare de 60 milioane de euro, definitivata in luna aprilie 2015.
Recent, Aedificia Carpati a primit prin licitatie un contract in valoare de un milion de lei, privind finalizarea lucrarilor de consolidare, restaurare si conservare a Casei Cesianu, de pe Calea Victoriei. Obiectivul a fost definitivat deja de companie, urmand a fi redat circuitului turistic in aceasta perioada. Proiectul de reabilitare a monumentului istoric a fost realizat prin intermediul unei finantari nerambursabile, acordata prin Programul Operational Regional 2007-2013. Contractul de finantare a fost incheiat intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Agentia de Dezvoltare Regionala Bucuresti - Ilfov si Primaria Municipiului Bucuresti. Valoarea totala a lucrarii a fost de circa 8,6 milioane de lei.
Printre proiectele in care Aedificia Carpati este implicata in prezent, se afla consolidarea Palatului Patriarhiei, lucrare in valoare de circa 12 milioane de euro, precum si constructia unei noi cladiri (D+P+7E) in cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti, valoarea contractului fiind de circa 32,2 milioane de lei (fara TVA). Imobilul va avea o suprafata desfasurata de 8.300 mp si va include 28 de laboratoare de cercetare avansata si sali de diseminare. O alta lucrare contractata recent de Aedificia Carpati vizeaza executia unor lucrari de restaurare, extindere si remodelare functionala a Hanului Gabroveni, situat in centrul istoric al Capitalei. Valoarea proiectului este de un milion de lei, compania de constructii fiind singurul ofertant pentru acest proiect.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter