Firma de constructii ACI SA – Bistrita a semnat, recent, in calitate de subantreprenor, un contract ce presupune edificarea unui campus scolar la Colegiul National Petru Rares, din localitatea Beclean, judetul Bistrita Nasaud. In cadrul unui comunicat transmis oficialilor Bursei de Valori Bucuresti, se precizeaza ca valoarea estimata a lucrarilor ce fac obiectul contractului de subantrepriza se situeaza la 8,25 milioane de lei (exclusiv TVA). "Contractul de antrepriza generala are ca termen de executie 36 de luni de la data predarii amplasamentului. Fiind, insa, un contract de achizitie publica, termenul real de executie este conditionat de sumele alocate pentru investitie. In consecinta, termenul de executie din cadrul contractului de lucrari in subantrepriza este stabilit in conformitate cu prevederile contractului de antrepriza generala si ale actelor aditionale", a subliniat Mihail Mandrutiu, presedintele Consiliului de Administratie al ACI Bistrita. Licitatia de atribuire a serviciilor de proiectare pentru acest obiectiv a fost castigata in noiembrie 2007 de societatea Consard Proiectare (din Cluj-Napoca), aceasta prezentand oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic (594.491 lei). Ulterior, in octombrie 2008, autoritatea contractanta (Colegiul National Petru Rares) a publicat un anunt de participare la licitatia ce presupunea atribuirea contractului de executie a lucrarilor. La acea data, valoarea totala estimata a intregului proiect (ce presupunea reabilitarea si reamenajarea unui corp de cladire cu sali de clasa, a unui corp de cladire cu cabinete si laboratoare, a altui imobil cu dormitoare si garsoniere, a cladirii cu functiuni de alimentatie publica si a atelierelor, respectiv constructia unui corp de cladire cu sali de clasa, centrala termica, cabina de paza etc.) a fost stabilita la 26,94 milioane de lei (fara TVA). Compania Grup 4 Instalatii, din Cluj-Napoca, a castigat in acel an licitatia, insa – din lipsa fondurilor alocate de Guvern – lucrarile nu au putut fi initiate. In acel moment, oficialii primariei orasului Beclean au afirmat ca "proiectele pentru reparatii capitale si reabilitarea cladirilor din unitatile de invatamant au o componenta multianuala, astfel incat alocarile din anul 2008 pentru noul campus (din care suma de numai un milion de lei de la bugetul de stat) au insemnat doar inceputul amplului demers pentru aducerea centrelor de invatamant la un stadiu functional".
***
ACI Bistrita a realizat, in 2010, incasari de 14,19 milioane de lei, in usoara scadere fata de anul precedent, cand a consemnat o cifra de afaceri de 14,5 milioane de lei. In prezent, societatea este implicata - in calitate de antreprenor general - in lucrari de constructii civile si edilitare in diverse localitati de pe raza judetelor Cluj si Bistrita-Nasaud, printre care se afla: alimentarea cu apa a comunelor Milas si Ilva Mare, reabilitarea retelei de distributie din Turda, realizarea retelei de apa/canalizare din Dej, executia unui proiect integrat in Telciu, dezvoltarea locala a comunei Parva si altele. In vederea dezvoltarii activitatii, pana in luna mai 2012 compania va implementa un proiect de optimizare a capacitatii de executie a constructiilor. Astfel, unitatea proprie din Bistrita va fi dotata cu echipamente ce vor contribui la majorarea gradului de realizare a lucrarilor. Proiectul, cofinantat din fonduri europene (prin Programul Operational Sectorial), are o valoare de 7,08 milioane de lei, din care suma nerambursabila reprezinta 2,42 milioane de lei. In bugetul de investitii pentru 2012 s-au prevazut fonduri de 1,7 milioane de lei pentru achizitia altor utilaje specifice (autospeciala carosata cu macara, respectiv autobetoniera cu pompa). Principalul actionar al ACI Bistrita este trustul TIM SA, cu o participatie de 76,4%. Informatii suplimentare, la www.acibistrita.ro