RO EN
Coșul este gol

TOP 500 COFACE: 60% dintre veniturile generate in ECE sunt atribuite firmelor mari

A douasprezecea editie a studiului Top 500 ECE ofera o perspectiva asupra viitorului si rezuma activitatea economica a regiunii de anul trecut, prezentand Europa Centrala si de Est ca o zona prospera. De asemenea, analiza descrie situatia celor mai mari 500 de companii din regiune in functie de cifra de afaceri. Declan Daly, CEO Coface Europa Centrala si de Est, explica faptul ca „in 2019, majoritatea companiilor din regiunea ECE au beneficiat de un mediu economic favorabil continuu, aspect predominant in cazul economiilor mai mici orientate spre export”. Cifra de afaceri agregata a celor mai mari 500 de companii a crescut cu 5,5%, la 740 miliarde EUR. Din companiile listate, 373 (care reprezinta 74,6% din totalul companiilor, comparativ cu 79% in 2018 si 80% in 2017) au inregistrat o crestere a veniturilor. Astfel, doar 25,4% au inregistrat o stagnare sau o scadere. Cifra de afaceri medie a celor mai mari 500 de companii a crescut la 1.5 miliarde EUR, comparativ cu 1.4 miliarde EUR in 2018.
Polonia conduce in continuare clasamentul
Polonia ocupa prima pozitie atat la numarul de companii prezente in top, cat si dupa cifra de afaceri generata, veniturile agregate ale companiilor poloneze crescand cu 6,6%, ajungand la 283,7 miliarde EUR. Chiar daca numarul companiilor poloneze incluse in clasamentul Top 500 ECE a scazut cu 12 (adica de la 175 la 163 companii), structura sa industriala ramane cea mai diversificata, in ciuda faptului ca niciuna dintre cele mai mari industrii nu predomina. Locul doi revine Cehiei, cu un total de 78 de companii, si o cifra de afaceri agregata de 115,4 miliarde EUR, in crestere cu 2,3%. Ungaria a coborat pe locul trei. Cu toate acestea, cifra de afaceri totala a crescut mult mai mult decat media regionala, accelerand cu 6,3%.
Sectoare: pozitii de top pentru automotive si transporturi, urmat de sectorul petrolului si gazelor
60% dintre veniturile generate in ECE sunt atribuite celor mai mari companii, reprezentate de trei sectoare cheie: automotive si transporturi, petrol si gaze, si comertul nespecializat. Cea mai mare crestere a cifrei de afaceri a fost inregistrata in sectorul textile, piele si imbracaminte (+23,2%) si in constructii (+ 3,6%). Potrivit lui Declan Daly, „crestere pozitiva a fost inregistrata doar in sectoarele constructiilor, electronicii, informatiei si telecomunicatiilor si in comertul nespecializat. Metalele, mecanica si precizia, precum si sectorul lemn si mobilier au generat o cifra de afaceri mai mica comparativ cu anul anterior. Pe de alta parte, profiturile nete au scazut in toate sectoarele, cu exceptia celor 4 mai sus mentionate.”
Primele trei companii din Top 500 ECE, bine cunoscute din clasamentele anterioare, sunt compania poloneza PKN Orlen (locul 1), Skoda Auto din Cehia (locul 2) si compania multinationala de petrol si gaze MOL din Ungaria (locul 3). Alte companii au facut un salt urias in clasament: Totalizator Sportowy din Polonia (locul 53) a urcat114 locuri cu venituri care au crescut cu 80%. Strabag Poland (197) a generat venituri cu 40% mai mari comparativ cu anul precedent si a castigat 86 de locuri. Compania bulgara Astra Bioplant Ltd (219), producator de combustibil biodiesel, a crescut cu 155 de locuri in clasament, cifra de afaceri crescand cu 61%. Cel mai mare avans in clasament apartine operatorului slovac de transporturi, Eustream (locul 286), dupa ce a castigat 255 de locuri, pe fondul unei cresteri a veniturilor de 76%.
Bazat exclusiv pe numarul de companii, sectorul auto si transporturi este din nou cel mai important (locul 1). In 2019, vanzarile de vehicule noi au fost mai slabe decat in anii precedenti, dar au inregistrat totusi o dinamica pozitiva. Potrivit lui Grzegorz Sielewicz, economist regional, Coface Europa Centrala si de Est, „schimbarea preferintelor consumatorilor, incetinirea economica si intarzierile in adaptarea la noile standarde de emisii ale mai multor marci europene au dus la o usoara crestere, cu 1,2%, a vanzarilor de autoturisme noi in 2019 in Uniunea Europeana.”
Locul al doilea in clasamentul Top 500 al CEE cu 89 de companii (17,8%), apartine mineralelor, produselor chimice, petrolului, materialelor plastice si produselor farmaceutice. Cifra sa de afaceri ramane cea mai mare in 2019 – cu un total 172,1 miliarde EUR. Companiile din acest sector opereaza in principal in segmentul din aval, adica rafinarea si prelucrarea petrolului si gazului. Comertul nespecializat este reprezentat de 73 de companii in clasamentul actual (+2), ceea ce plaseaza acest sector pe pozitia a treia, cu o cifra de afaceri de 113 miliarde EUR (+ 9,8%). Scorul mediu de rating este de 6,2, cele mai slabe companii avand sediul in Letonia, Polonia si Republica Ceha, in timp ce cele mai puternice sunt in Croatia si Bulgaria.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter