
Tehnologica Radion are in derulare serie de contracte de infrastructura rutiera, dintre care cel mai semnificativ il reprezinta proiectul de reabilitare si largire la patru benzi a soselei de centura a Capitalei, pe un tronson de circa 12 km cuprins intre DN 2 si A2 (care face legatura intre localitatea Voluntari si Autostrada Bucuresti - Constanta). Potrivit datelor oficiale, compania a raportat pentru 2013 o cifra de afaceri neta de 356,8 milioane de lei, avand circa 2.000 de salariati si un profit net de 3,8 milioane de lei, in timp ce in 2012 a consemnat incasari de peste 560 milioane de lei, rezultand astfel o scadere de peste 36% a rulajului. Theodor Berna administreaza, de asemenea, societatea Teloxim Con, ce are acelasi obiect de activitate ca Tehnologica Radion (lucrari de constructii a drumurilor si autostrazilor), are 46 de angajati si o cifra de afaceri de 34,6 milioane de lei in 2013 (+32,67%), cu un profit de 2,8 milioane de lei.