Pe fondul crizei economice generate de pandemia de coronavirus, multe companii au intrat in dificultate, reusind cu greu sa isi vanda produsele si serviciile. Sierra Quadrant, una dintre principalele companii din sectorul reorganizarii business-urilor, a dezvoltat, in premiera, o platforma de licitatii online unde firmele pot sa isi vanda rapid stocurile.
Platforma software se adreseaza in primul rand companiilor din sectorul IMM-urilor dar si companiilor mari aflate in cautarea unui mediu de business sigur, in care pot tranzactiona rapid produse si servicii.
,,Traim o perioada in care internetul si noile tehnologii vin sa ofere un ajutor nesperat, intr-un mediu de business afectat puternic de restrictiile generate de pandemia de coronavirus’’, spune Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.
,,Dificultatile majore prin care trec multe firme romanesti ne-au determinat sa investim in dezvoltarea acestei platforme alternative de business. In spatele platformei web se afla un efort logistic semnificativ, care presupune spatii de depozitare, servicii de livrare si un ecosistem financiar securizat menit sa faca procesul de vanzare-cumparare o optiune viabila, rapida si eficienta’’, a mai spus omul de afaceri.
Pe platforma de e-licitatii licitatii.sierraquadrant.ro, dezvoltata de Sierra Quadrant, poate avea acces orice companie interesata. Bunurile pot fi achizitionate de firmele si persoanele fizice care isi creeaza un cont si care, in functie de specificul licitatiei, plateste taxele aferente.
,,Sunt multe produse, de la electrocasnice, automobile, utilaje, bunuri de larg consum, terenuri, apartamente, cladiri etc. Pentru majoritatea nu este nevoie de o taxa de participare si platile se fac rapid, online, cu cardul bancar, prin modulul de plata securizat’’, explica Ovidiu Neacsu.
Toate bunurile si serviciile scoase la vanzare pe platforma de licitatii sunt expertizate de Sierra Quadrant, specialistii companiei monitorizand, de asemenea, intregul proces de vanzare si livrare.
,,Am vrut sa dezvoltam un mediu de tranzactionare sigur, intre parteneri reali, sa oferim un sprijin firmelor care au stocuri de marfa, mijloace auto, utilaje, terenuri si cladiri, in general produse pe care le vand cu greu in actualele conditii economice’’, a mai spus acesta.
Pe platforma de licitatii online sunt listate, pentru inceput, cateva mii de bunuri, produse noi si second hand, scoase la vanzare de companii.
,,Suntem inca la inceput cu aceasta platforma insa vrem ca, treptat, sa extindem plaja de oferte catre toate domeniile economice, sa dezvoltam un ecosistem de business dinamic, accesibil la nivel international’’, afirma Ovidiu Neacsu.
Oneline-ul, o alternativa de business de viitor
Potrivit expertilor de la Sierra Quadrant, pentru multe dintre firmele romanesti, in urmatorii 2-3 ani, online-ul va deveni principala piata de desfacere a produselor si serviciilor.
,,In conditiile provocarilor generate de criza, optimizarea costurilor va face ca multe companii sa renunte la clasicele forme de vanzare si sa se focuseze pe tranzactiile online, sa apeleze la tehnologie, la digitalizare, economisind astfel resurse financiare importante, cheltuite pana acum pe chirii, amenajari de spatii si facturi de utilitati’’, spun expertii.
Sierra Quadrant estima, intr-o analiza de business lansata la inceputul anului 2020, inainte de pandemie, ca business-ul romanesc va trece in acest an printr-un amplu proces de reorganizare, multe dintre firmele mici si mijlocii urmand sa isi inceteze activitatea, asta daca nu isi vor reconsidera modelele de business.
“In actualul context economic, antreprenorii trebuie, dincolo de manifestarea unei vigilente sporite in relatia cu partenerii, sa dezvolte planuri de afaceri pornind de la realitate, nu de la dorinte si asteptari optimiste. Oamenii de afaceri trebuie sa evite investitiile care nu aduc plus valoare, precum cele in imobile, masini etc, sa renunte la activele care nu reprezinta activitatea de baza si sa isi asigure resurse financiare de rezerva.”, se preciza in analiza Sierra Quadrant.
Expertii Sierra Quadrant estimeaza ca situatia din mediul de business s-ar putea inrautati in ultima parte a acestui an, pe fondul lipsei de bani din economie si ca urmare a accentuarii blocajului financiar. In vizor se afla aproape 130.000 de companii, care inregistrau pierderi financiare la inceputul anului 2020.
,,Probabil in toamna, dupa incetarea masurilor de amanare a platii ratelor, a somajului tehnic asigurat de stat si pe fondul reluarii executarilor silite, multe dintre companiile din sectorul IMM-urilor se vor afla in dificultate, in conditiile scaderii economice si a diminuarii consumului, iar concordatul preventiv si insolventa vor reprezenta masurile optime de protectie in tentativa de a evita falimentul’’, spun expertii.
,,Cum doar foarte putine companii sunt cu adevarat bancabile si pot accesa creditele din programul IMM Invest, pentru restul va urma o perioada in care vor trebui sa ia decizii dure, dar necesare, pentru supravietuirea business-ului’’, afirma Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.
,,Profilul firmei cu risc de insolventa arata ca cele mai multe societati din servicii, turism si comert pot rezista financiar intre 2-3 luni. Dupa aceasta perioada, chiar si cu sustinerea oferita de stat in cadrul programului de somaj tehnic, insolventa va deveni principala solutie de protectie economica pentru multe dintre companii’’, afirma specialistii.
Expertii recomanda oamenilor de afaceri sa nu se teama de colaborarea cu firme aflate in aceasta situatie.
“Firmele aflate in insolventa sau in concordat preventiv au un plan de restructurare pe care trebuie sa-l urmeze si sunt monitorizate suplimentar de specialisti in domeniu. Au un comportament de business chiar mai predictibil comparative cu o firma obisnuita. Un parteneriat cu o firma aflata in insolventa poate aduce multiple avantaje - plati la timp, tarife avantajoase, conditii optime de livrare etc.”, afirma expertii de la Sierra Quadrant.
In cei peste 23 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din Romania, fiind specializata in lucrari de administrare si lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare si diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie solutionate, concomitent cu procedura de insolventa: bilant de mediu, substante periculoase in proprietate, servituti neclare si litigii legate de patrimoniu, etc.
Printre dosarele semnificative gestionate in prezent de Sierra Quadrant se afla Electrocentrale Bucuresti (ELCEN), CET SA Bacau, Letea SA Bacau, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigatie Fluviala Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA si GA-PRO-CHEMICALS S.A.