RO EN
Coșul este gol

Consumatorii ar intrerupe relatia cu firmele care nu trateaza bine angajatii si mediul

Majoritatea consumatorilor (83%) spun ca firmele ar trebui sa fie proactive si preocupate constant de politicile de mediu, sociale si de guvernanta corporativa (ESG), iar 76% arata ca vor intrerupe relatia cu companii care nu trateaza bine angajatii, mediul inconjurator sau comunitatea in care isi desfasoara activitatea, potrivit sondajului “Consumer Intelligence on ESG” realizat de PwC la nivel global.
”Consumatorii si angajatii doresc ca firmele sa se implice proactiv in rezolvarea problemelor de mediu sau ale societatii, nu doar sa respecte reglementarile si sunt pregatiti sa recompenseze sau sa penalizeze marcile in consecinta. Potrivit rezultatelor sondajului, consumatorii cauta informatii despre activitatile si investitiile in ESG in diferite surse, daca firmele nu au raportari specifice”, a declarat Monica Movileanu, Partener PwC Romania.
Astfel, peste 80% dintre angajati sunt dispusi sa lucreze pentru companii care sunt preocupate de problemele de mediu, sociale si de guvernanta corporativa, in timp ce 80% dintre consumatori sunt dispusi sa cumpere produsele/serviciile acestora.
Desi perceptia este ca firmele investesc mai mult decat in urma cu zece ani in proiecte de mediu, mai mult de jumatate dintre consumatori (57%) afirma ca organizatiile ar trebui sa depuna mai multe eforturi pentru a promova probleme precum schimbarile climatice si reducerea consumului de apa. De asemenea, 48% dintre respondenti vor ca firmele sa avanseze in planurile privind diversitatea si incluziunea si securitatea si confidentialitatea datelor. In acelasi timp, 54% se asteapta ca firmele sa rezolve problemele de guvernanta corporativa, precum respectarea legilor si reglementarilor si reducerea diferentelor salariale.
Companiile trebuie sa tina pasul cu noile tendinte
Majoritatea directorilor generali intervievati in cadrul sondajului (91%) cred ca organizatiile pe care le conduc au responsabilitatea sa se implice in proiecte de sustenabilitate. Iar in 2020 asta s-a tradus intr-o dublare a investitiilor in fonduri cu impact ESG, pana la 51 miliarde dolari.
”Balanta inclina spre mai multa reglementare in domeniul ESG, iar companiile sunt la momentul in care pot lua masuri proactive pentru a fi mai bine pozitionate pe masura ce datele si raportarea devin mai reglementate si standardizate”, a aratat Cristina Angheluta, Senior Manager PwC Romania.
Intrebati care sunt cele mai importante parti interesate (stakeholders) pentru companiile lor, consumatorii au iesit pe primul loc, devansand angajatii, investitorii, autoritatile de reglementare si mass-media.
Schimbarile climatice, asistenta medicala, siguranta la locul de munca si respectarea reglementarilor sunt pe lista de dorinte de investitii ESG a tuturor - consumatori, angajati si companii. In schimb, pentru companii, doar confidentialitatea si securitatea datelor sunt o prioritate mai mare pentru investitii.
Devine clar astfel ca principala provocare pentru directori este echilibrarea investitiilor pentru a atinge cat mai multe obiective ESG (40% dintre respondenti). O alta provocare o reprezinta lipsa standardelor de raportare si complexitatea reglementarilor (37%). Multi nu sunt siguri cu privire la ce standard de raportare sa urmeze sau cat de mult ar trebui sa depaseasca standardele pentru a satisface asteptarile mai mari ale consumatorilor si ale angajatilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter