RO EN
Coșul este gol

PELI Partners: Interactiunea dintre concurenta, protectia consumatorilor si GDPR

Regulile in materie de concurenta, protectia consumatorilor si protectia datelor cu caracter personal impartasesc obiectivul general de a proteja bunastarea persoanelor fizice in economia de piata, in principal prin corectarea disproportiei de putere dintre acestea si operatorii economici.
 
In contextul digitalizarii, au aparut o serie de „erori ale pietei”, precum asimetria informatiei (in special in materia prelucrarii datelor cu caracter personal), care au ridicat dileme in randul autoritatilor la nivel european cu privire la legislatia din perspectiva careia un anumit comportament ar trebui investigat.
 
S-a pus problema daca nu cumva incalcarea regulilor de protectie a consumatorilor sau de protectie a datelor cu caracter personal de catre unii operatori nu le confera acestora un avantaj prin raportare la concurentii lor (care ar respecta reglementarile respective).
 
Deseori, legislatia de concurenta este vazuta ca fiind cel mai la indemana instrument pentru sanctionarea practicilor si clauzelor abuzive impuse de platformele dominante online utilizatorilor finali. Cu toate acestea, abordarea este neunitara, existand si pareri conform carora astfel de clauze ar trebui lasate mai degraba in sarcina autoritatilor de protectie a datelor sau de protectia consumatorilor.
 
Cel mai reprezentativ precedent, care de altfel a dat nastere dezbaterii privind conflictul dintre cele trei seturi de legislatii este cel al investigatiilor derulate de autoritatile nationale din Germania si Italia cu privire la modul de prelucrare a datelor cu caracter personal de catre Facebook.
 
In Germania, la inceput de 2019, Bundeskartellamt a considerat necesar sa intervina si sa interzica drept anticoncurentiale termenii si conditiile Facebook prin care utilizatorii care doreau sa foloseasca platfoma erau constransi sa isi dea consimtamantul cu privire la colectarea de date despre acestia de catre alte website-uri sau aplicatii si atribuirea acestor date contului de pe Facebook.
 
Autoritatea din Germania si-a argumentat pozitia sustinand, printre altele, ca retelele de socializare sunt produse bazate pe date. Datele cu caracter personal ale utilizatorilor au fost considerate a fi contravaloarea serviciului furnizat de Facebook. In opinia autoritatii de concurenta germane, impunerea unor conditii de afaceri inferioare celor la care consumatorii ar fi avut acces in prezenta unei concurente efective poate constitui un abuz de pozitie dominanta. Astfel, prelucrarea excesiva a unor date personale ale utilizatorilor nu este relevanta doar din perspectiva autoritatilor de protectia datelor, ci si din punctul de vedere al autoritatilor de concurenta.
 
Ordinul Bundeskartellamt a fost suspendat in septembrie 2019, iar motivele principale care rezulta din decizia judecatorului german sunt (i) faptul ca autoritatea de concurenta nu a analizat care ar fi fost nivelul „competitiv” de date care ar fi putut fi prelucrate de Facebook; (ii) utilizatorii au agreat sa furnizeze datele catre Facebook prin semnarea termenilor si conditiilor, iar aceste date le sunt si lor disponibile in continuare; (iii) mai mult de jumatate dintre persoanele fizice din Germania nu detin cont de Facebook, deci exista o optiune reala pentru consumatori (aceea de a nu adera la o anume platforma online) sau (iv) autoritatea nu a demonstrat cauzalitatea dintre dominanta Facebook si pretinsa conduita ilegala (prelucrarea unor date excesive).
 
O pozitie diferita de cea a Bundeskartellamt a fost adoptata in acelasi timp in Italia unde, in noiembrie 2018, in cadrul unei investigatii care a privit mai multe practici, politica Facebook in materia colectarii datelor la momentul inregistrarii pe platfoma, care permitea acesteia - fara consimtamantul expres si prealabil al utilizatorilor - sa transmita datele lor de la platforma catre website-uri si aplicatii terte si vice-versa, a fost calificata ca incalcand o serie de prevederi din Codul Consumului.
 
Observam astfel cum ambele autoritati au investigat fluxul automat de date cu caracter personal intre Facebook si terte parti, insa din perspective total diferite. Analizate in paralel, cele doua decizii ridica o intrebare legitima: cum si cand stim ce autoritate va interveni cu privire la un anumit comportament privind prelucrarea datelor?
 
Existenta mai multor seturi de legislatii care vizeaza acelasi comportament risca sa genereze incertitudine juridica pentru companii. Astfel, exista posibilitatea (cel putin teoretica) ca acestea sa fie sanctionate de mai multe ori pentru acelasi comportament, pe baza unor temeiuri legale diferite.
 
Riscul este cu atat mai mare cu cat tendinta la nivel european si national este de aliniere a regimurilor sanctionatorii la cel existent in materie de concurenta si, mai nou, de GDPR.
 
In cazul de fata, raspunsul e posibil sa fi rezultat din situatia specifica a autoritatilor implicate. Autoritatea din Italia, care avea competente atat in materie de concurenta, cat si de protectie a consumatorilor, a avut posibilitatea de a opta pentru o cale relativ mai simpla - sanctionand comportamentul Facebook pe baza legislatiei de protectie a consumatorilor nu a (mai) avut sarcina de a face o analiza de piata sau de a determina daca Facebook detine o pozitie dominanta, necesara pentru calificarea comportamentului acesteia drept anticoncurential.
 
Cu toate acestea, un astfel de raspuns nu aduce predictibilitate companiilor, pentru ca nu este justificat de factori obiectivi, usor de apreciat si de inteles de catre companii.
 
In acest context, consideram ca devine esentiala cooperarea intre autoritatile de reglementare, fiind preferabila mandatarea aceleia dintre ele care are instrumentele necesare pentru a investiga si analiza in intreaga complexitate conduita vizata, pentru a se asigura astfel intelegerea completa si corecta a impactului si gravitatii sale, intelegand ca doar in acest mod poate fi asigurat caracterul proportionat al sanctiunilor aplicate.

***Articol realizat de specialistii de la Peli Partners

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter