RO EN
Coșul este gol

INSERV SA: De la afaceri de 22,4 milioane de euro la insolventa

Magistratii sectiei a doua civile, de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Maramures au stabilit un termen in luna februarie 2014 pentru a acorda inca o solutie in dosarul de insolventa a antreprenorului de constructii Inserv SA – Baia Mare. Controlata de omul de afaceri Mihai Lung, care in 2011 sustinea ca deruleaza contracte in valoare de 20 milioane de euro (la care s-ar fi adaugat alte 10 milioane de euro, din alte acte asemanatoare negociate), societatea de constructii si-a solicitat insolventa in ianuarie 2013, moment in care aceeasi instanta a acceptat cererea, desemnand ca administrator judiciar biroul PGI IPURL, din Baia Mare. La unul dintre termenele procesuale, administratorul special (reprezentat de conducerea firmei) a solicitat in mod expres o amanare pentru angajarea unui aparator, astfel incat cererea de ridicare a suspendarii si cererile de repunere in termen sa fie solutionate. In noiembrie a.c. completul a decis sa prelungeasca procedura „pentru comunicarea intampinarilor depuse la dosar cu privire la cererile de repunere in termen”, astfel incat, la o prima observatie, dosarul insolventei se tergiverseaza, deoarece anumiti creditori au diverse cerinte si figureaza acum in calitate de petenti. Printre acestia, se afla ACI Cluj SA, Garden Center Grup, Mercor Fire Protection System (in nume propriu si prin avocati) etc. La dosar mai sunt conexate alte 24 de cauze, reprezentand contestatii ale tabelului preliminar sau ale creantelor, ceea ce arata faptul ca majoritatea creditorilor este nemultumita de parcursul procedurii de reorganizare judiciara. Inserv SA constituie o firma cunoscuta prin obiectivele reprezentative realizate de-a lungul timpului, mai ales ca este detinuta de un om de afaceri a carui avere a fost evaluata la circa 70 milioane de euro. Pe segmentul imobiliar, a edificat centrul comercial Gold Plaza din municipiul resedinta a judetului Maramures si a contribuit la executia mall-ului Prima Shopping Center din Oradea. In Capitala, compania este cunoscuta pentru lucrarile de la magazinul universal Dragonul Rosu si de la hotelul Grand Hotel du Boulevard, ambele aflate in proprietatea Niro Investment. Potrivit portalului Ministerului Finantelor Publice, Inserv SA (ce face parte din cadrul grupului ISA Baia Mare, prin care s-a solicitat insolventa) a raportat pentru 2012 o cifra de afaceri de 99,3 milioane de lei (peste 22,4 milioane de euro), insa a suferit pierderi de 44,6 milioane de lei. Datele pentru exercitiul financiar precedent denotau o cifra neta de afaceri de 133,1 milioane de lei, cu un profit corespunzator de 3,2 milioane de lei. Dosarul este complicat si de cererea de ridicare a suspendarii, initiata de creditorii garantati (sapte banci comerciale), care se va judeca tot in februarie 2014. In acest caz, Inserv SA va fi reprezentat in instanta de administratorul special si de Pareto Grup IPURL, in calitate de lichidator. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter