
In dimineata zilei de 10 martie 2015, politistii specializati in investigarea criminalitatii economice au efectuat 61 de perchezitii la diverse persoane banuite de evaziune fiscala si spalare de bani, iar 49 de suspecti au fost condusi la politie, pentru audieri, dupa cum informeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „La data de 10 martie a.c., sub coordonarea Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti efectueaza 61 de perchezitii la persoane banuite de evaziune fiscala si spalare de bani. Perchezitiile se desfasoara pe raza municipiului Bucuresti si a 10 judete (Mehedinti, Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caras-Severin, Valcea, Dolj si Dambovita), la locuintele unor persoane banuite de savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani si la sediile sociale ale societatilor administrate de acestea, urmand a fi puse in aplicare 49 de mandate de aducere. La activitati participa 300 de politisti din cadrul Inspectoratelor de Politie Judetene Mehedinti, Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caras-Severin, Valcea, Dolj si Dambovita. Din cercetari, a rezultat faptul ca, in perioada 2008-2014, 101 persoane, in calitate de asociati, administratori sau imputerniciti ai 88 de societati comerciale, ar fi eludat obligatiile fiscale. De asemenea, acestia sunt banuiti ca ar fi dispus inregistrarea in contabilitate a mai multor facturi fiscale emise in baza unor operatiuni comerciale fictive, reprezentand cheltuieli cu achizitia de materiale de constructii, piese si componente auto, in valoare totala de peste 22,5 milioane de euro (mai mult de un miliard de lei), pentru care ar fi dedus ilegal TVA si ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prin aceste operatiuni fictive, persoanele respective ar fi prejudiciat bugetul general consolidat cu peste 9 milioane de euro (peste 460 de milioane de lei). Ulterior, prin intermediul societatilor controlate, cei in cauza ar fi efectuat mai multe tranzactii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societatilor. Astfel, acestia ar fi disimulat provenienta si circulatia banilor. Perchezitiile se desfasoara in cadrul unui dosar penal aflat in instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti”, sustin oficialii IGPR. Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii (SRI), iar in vederea asigurarii operativitatii, la actiunile respective au participat si jandarmi. Printre persoanele anchetate se afla si omul de afaceri Georgica Cornu, proprietarul mai multor firme de constructii din Timisoara si unul dintre „regii asfaltului” din partea de vest a tarii. Acesta a fost adus, sub escorta politieneasca, pentru efectuarea unui interogatoriu la sediul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Mehedinti. Intrebat inainte de a intra in sediul IPJ ce implicare are in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani, cu un prejudiciu de peste noua milioane de euro, omul de afaceri a raspuns ca nu are nicio implicare. In cauza sunt cercetati, printre altii, Lucian Caraiman, administrator al grupului de firme Confort (detinut de Georgica Cornu), precum si Nicolae Semen, administrator al societatii de constructii Trans Exfor, cu sediul in localitatea Baia de Arama, care a apartinut primarului din oras, Rafael Dunarintu, pana in anul 2009, cand acesta a fost ales in functie.