RO EN
Coșul este gol

FORCONCID: Primul termen in dosarul insolventei, stabilit la 28 martie

La data de 28 februarie 2018, presedintele completului S5-Faliment, din cadrul sectiei a II-a civile a Tribunalului Valcea, a pronuntat in sedinta publica solutia in dosarul nr. 305/90/2018, prin care a admis, la cererea debitorului, insolventa antreprenorului de constructii Forconcid SA, stabilind primul termen pe fond pentru continuarea procedurii la 28 martie a.c., ora 10.30.
Prin incheierea finala nr. 38/2018, administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul in insolventa Vizal Consulting IPURL. Creditorii agentului economic aflat in dificultate de plata (printre care se afla si cateva entitati ce au solicitat anterior, tot in februarie a.c., insolventa debitorului, cum ar fi Elm Arca SA, Unitatea Administrativ-Teritoriala Comuna Milcoiu, Cosmin si Irina SRL, respectiv Vilforest SRL - ale caror cereri au fost calificate deja drept declaratii de creanta) trebuie sa depuna creantele pana la data de 13 aprilie 2018, tabelul preliminar urmand a fi redactat de administratorul judiciar pana la 3 mai 2018. De asemenea, la 25 mai a.c., tabelul definitiv al creantelor va fi afisat, potrivit legii, prima sedinta a adunarii creditorilor urmand sa aiba loc la 8 mai 2018, toti creditorii fiind convocati in prealabil, prin incheierea finala.
Modificari decise de consiliul de administratie a societatii, inainte de deschiderea insolventei
Potrivit celor mai recente documente comunicate Bursei de Valori Bucuresti (BVB), din cadrul careia s-a retras de la tranzactionare la finele lunii octombrie 2015, antreprenorul de constructii Forconcid (cunoscut mai ales pentru derularea contractelor cu statul) avea, conform Depozitarului Central, circa 33,67% din actiuni controlate de PAS Forconcid, alte 19,16% din titluri revenind omului de afaceri Bica-Hioara Paul-Mihail (ce a indeplinit la un moment dat functia de presedinte-director general al societatii), in timp ce o cota de peste 41,15% revine altor actionari.
Reuniti in sedinta, la data de 21 februarie a.c., cu sapte zile inainte de pronuntarea hotararii de intrare in insolventa, membrii consiliului de administratie a Forconcid - Ramnicu Valcea au emis hotararea nr. 130, prin care s-a decis incetarea mandatului de administrator al lui Ion Aurelian Buse, ca urmare a cererii de renuntare a acestuia, persoana respectiva fiind eliberata din functia de administrator, presedinte al consiliului de administratie incepand cu aceeasi data. Astfel, din 21 februarie 2018, a fost numit in functia de administrator provizoriu, pana la prima adunare generala a actionarilor, Nicolae Popa, din municipiul Dragasani, cu aceleasi drepturi si obligatii, acesta fiind membru in consiliul de administratie a firmei. Tot la 21 februarie a.c., s-a ales, respectiv s-a numit in functia de presedinte al consiliului de administratie, care are si functia de director general, Gheorghe Olaru (in varsta de 52 de ani), de profesie inginer in constructii, fost administrator in consiliul de administratie.
Prin aceeasi hotarare, membrii CA au aprobat vanzarea unui teren si a imobilelor C1 si C2, aflate in proprietatea Forconcid si situate in localitatea Albesti, judetul Arges, punctul Capsunica, ca urmare a unei hotarari anterioare a adunarii generale a actionarilor, emisa in anul 2014. Societatea va fi reprezentata, in vederea semnarii actului in forma autentificata, de Gheorghe Olaru si Marian Grigore, in calitate de administratori ai Forconcid SA.
Totodata, in ceea ce priveste insolventa, membrii CA sustin ca, de vreme ce adunarea generala a actionarilor Forconcid SA nu detine elementele necesare unei analize reale, concludente a situatiei, respectiv sa analizeze situatia de fapt si de drept a societatii, isi rezerva dreptul ca, dupa analiza lichidatorului judiciar desemnat de instanta, sa poata emite pretentii sau puncte de vedere asupra modului de conducere, administrare si gestionare a Forconcid SA.
***
Potrivit informatiilor oficiale, de la Ministerul Finantelor Publice (MFP), Forconcid SA a consemnat in 2016 o cifra neta de afaceri cu putin peste 13,8 milioane de lei, lucrand in medie cu 105 salariati, in conditii de profitabilitate si in contextul in care datoriile totale nu depaseau 11,5 milioane de lei. Insa, in acelasi an, antreprenorul a intrat in atentia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), care a decis ca Forconcid SA sa solicite Oficiului Registrului Comertului numirea unui expert autorizat independent, in vederea intocmirii unui nou raport de evaluare in aceiasi termeni de referinta ca ai unei evaluari anterioare, realizate de alt expert autorizat independent, prin care sa se dispuna masurile necesare, astfel incat actionarii indreptatiti sa fie informati cu privire la noul pret sau actiune determinat de expertul autorizat independent si sa efectueze regularizarile necesare cu actionarii care au incasat contravaloarea actiunilor detinute. Astfel, decizia ASF indica faptul ca, la nivelul societatii de constructii, au avut loc, cel mai probabil, diverse tranzactii cu actiuni, a caror valoare a fost evaluata diferit de experti.
In fine, dar nu in ultimul rand, daca se consulta principalele date (aferente anului 2016) din bilantul simplificat depus la MFP, starea de echilibru al afacerilor din acel moment s-a degradat rapid, in numai 12 luni, ceea ce indreptateste consiliul de administratie sa-si rezerve dreptul de a evalua modul de conducere a societatii din perioada respectiva.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter