RO EN
Coșul este gol

E-factura: Noul program pilot de facturare electronica incepe din septembrie 2021

Ministrul Finantelor, Dan Vilceanu, a prezentat in cadrul conferintei de presa de astazi principalele modificari aduse Codului Fiscal si de Procedura Fiscala, care au scopul de a prelungi masurile de consolidare fiscal-bugetara pentru sprijinirea mediul de afaceri si a investitiilor, precum si continuarea procesului de digitalizare a administratiei publice.
 
Printre masurile de sustinere a mediului de afaceri si a investitiilor amintim:
- Permanentizarea procedurii de rambursare a TVA cu control ulterior. In perioada 01.11.2019-31.07.2021 numarul solicitarilor de rambursare TVA analizate a fost de peste 179.000. Dintre acestea, peste 160.000 deconturi au fost solutionate cu control ulterior, ceea ce reprezinta un procent de 90% din totalul cererilor solutionate. Suma totala aferenta solicitarilor de rambursare TVA cu control ulterior a fost de 27 mld. lei, ceea ce reprezinta peste 83% din suma totala solicitata la rambursare. Consecintele pozitive ale acestei masuri se reflecta si in evolutia evident descrescatoare a stocului de rambursari TVA. La data de 1 noiembrie 2019, numarul solicitarilor de rambursare TVA nesolutionate era de aproximativ 30.000 in suma de 7,2 mld. lei, in timp ce, la data de 31 iulie 2021, se mai aflau in diferite stadii de solutionare doar 4.700 deconturi in suma de 2,7 mld. lei;
- Permanentizarea procedurii de esalonare la plata in forma simplificata. In prezent, un numar de 58.476 de contribuabili beneficiaza de esalonare la plata in forma simplificata pentru obligatii in suma de 12,7 miliarde de lei. Incasarile realizate ca urmare a acordarii esalonarilor la plata in forma simplificata sunt in cuantum de 14,2 miliarde, rate esalonate si obligatiile de baza;
- Crearea cadrului legal pentru corectarea erorilor in cazul in care un contribuabil de buna-credinta achita obligatiile bugetare la un alt organ fiscal decat cel competent;
- Extinderea masurii privind anularea accesoriilor introdusa prin OUG 69/2020, precum si pentru instituirea unor masuri fiscale cu modificari ulterioare pentru inspectiile fiscale si verificarile situatiilor fiscale personale efectuate in perioada 14 mai 2020 – 29 martie 2021. De la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 69/2020 si pana in prezent au beneficiat de aceasta facilitate un numar de 71.800 contribuabili, care au achitat 56 mld. lei la bugetul general consolidat si care au beneficiat de anularea accesoriilor in suma de 3 mld. lei;
- Deblocarea activitatii Comisiei fiscale centrale, ceea ce va conduce la identificarea solutiilor optime in aplicarea unitara a prevederilor legislatiei fiscale, comisie din care fac parte salariati ai ANAF si MF care vor clarifica aspecte de dezbatere intre cele doua institutii.
 
Principalele masuri privind digitalizarea administratiei publice sunt:
- Obligativitatea inrolarii autoritatilor publice, institutiilor publice sau de interes public din administratia publica centrala si locala in sistemul informatic propriu al Ministerului Finantelor si ANAF numit PatrimVen. Masura se aplica incepand cu data de 1 martie 2022 si are ca scop accelerarea procesului de digitalizare a administratiei publice, punand in prim plan deservirea cetatenilor/contribuabililor;
- Obligativitatea inrolarii in sistemul de comunicare electronica dezvoltat de Ministerul Finantelor - ANAF, respectiv Spatiul Privat Virtual, a persoanelor juridice, asocierilor si altor entitati fara personalitate juridica, precum si a persoanelor fizice care desfasoara o profesie liberala sau exercita o activitate economica in mod independent. Inrolarea in SPV asigura o comunicare si un mod de lucru 24/24, 7 zile pe saptamana cu administratia fiscala si reprezinta o eficientizare clara a modului in care cetateanul interactioneaza cu organul fiscal. Masura se aplica incepand cu data de 1 martie 2022;
- Implementarea conceptului SAF-T, Standard Audit File for Tax - forma de control simplificata, schimb standard de date cu ANAF, prin care se eficientizeaza activitatea de control si se reduce costul conformarii. De asemenea, se asigura transparenta si cresterea gradului de incredere intre organul fiscal si contribuabil. Calendarul de implementare:
- testarea voluntara a contribuabililor va fi demarata incepand cu 01 septembrie 2021;
- operationalizarea sistemului pentru marii contribuabili incepand cu 01 ianuarie 2022.
- ”E-factura - sistemul obligatoriu de facturare electronica” Ministerul Finantelor, prin Centrul National pentru Informatii Financiare, va implementa, incepand cu luna septembrie 2021, in cadrul unui program pilot, un sistem de facturare electronica ce va permite incarcarea, stocarea si descarcarea facturilor emise de contribuabili in relatia cu autoritatile/institutiile publice. Asigura o transparentizare a facturarii si va contribui la cresterea veniturilor catre bugetul statului. In prima faza, sistemul va functiona B2G, adica Business to Government, ca proiect-pilot, astfel incat sa poata fi imbunatatit si, ulterior, introdus si B2B, adica Business to Business.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter