RO EN
Coșul este gol

Deloitte: Acordul post-Brexit se lasa asteptat, desi perioada de tranzitie expira

Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana (UE), desi pare tot mai aproape de finalizare, continua sa creeze confuzie cu privire la regulile dupa care se vor derula, dupa 1 ianuarie 2021, relatiile dintre cele doua entitati pe toate palierele, de la cele care afecteaza cetatenii tarilor implicate, la cele comerciale sau administrative. Acordul post-Brexit dintre UE si Marea Britanie, care ar trebui sa clarifice lucrurile, inca se negociaza, in ciuda faptului ca termenul limita este foarte aproape. Din acest considerent, cel putin din punctul de vedere al relatiilor comerciale, este esential ca toate societatile sa se pregateasca pentru schimbari profunde si sa finalizeze toate masurile administrative necesare inainte de 31 decembrie 2020.
Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, convenit in urma cu un an si intrat in vigoare la 1 februarie 2020, prevede o perioada de tranzitie, pana la finalul acestui an, in care regulile comerciale si cele privind piata muncii raman neschimbate. In acest timp, cele doua parti s-au angajat sa ajunga la un acord de parteneriat economic „amplu si echilibrat”, care sa faciliteze comertul si investitiile intre parti dupa finalizarea perioadei de tranzitie. In practica, insa, negocierile avanseaza lent si nu sunt lipsite de tensiuni.
In cea mai recenta intalnire, care a avut loc la jumatatea lunii octombrie, reprezentantii celor doua tabere au admis ca textul acordului privind viitoarele relatii trebuie sa fie gata in timp util, avand in vedere procedurile complexe pe care trebuie sa le urmeze, inclusiv ratificarea Parlamentului European si a tuturor parlamentelor statelor membre. In caz contrar, daca Londra si Bruxelles-ul nu vor ajunge la un acord post-Brexit, incepand cu data de 1 ianuarie 2021, legaturile comerciale intre cele doua parti se vor desfasura dupa procedura urmata in prezent de UE cu orice alt stat tert.
Cu sau fara acord, regulile se schimba
Asadar, regulile care se vor aplica de anul viitor nu sunt definitivate, insa, dincolo de rezultatul acestor negocieri, un lucru este cert: decizia Regatului Unit de a se retrage din piata unica a UE si din uniunea vamala si de a pune capat liberei circulatii a persoanelor, a bunurilor si a serviciilor cu UE de la 31 decembrie 2020 presupune o schimbare semnificativa in relatia dintre societatile ambelor parti dupa aceasta data. Chiar daca se ajunge la un acord de parteneriat, relatiile se schimba, in special in ce priveste piata unica a UE, uniunea vamala, domeniul TVA si cel al accizelor. Acest lucru se va aplica in ambele directii, si anume dinspre Marea Britanie inspre Uniune si invers.
Sfarsitul perioadei de tranzitie va afecta in mod semnificativ atat administratiile publice din statele membre UE, cat si operatorii economici si cetatenii, fiind necesara pregatirea adecvata si in timp util pentru a evita orice blocaje sau obstacole nedorite si pentru a asigura continuitatea fluxurilor comerciale cu Marea Britanie.
Cum sunt afectate companiile din Romania
Pentru societatile comerciale din Romania implicate in operatiuni de export si/sau import cu parteneri din Marea Britanie, sfarsitul perioadei de tranzitie va aduce modificari administrative in domenii precum comertul cu bunuri (formalitati, verificari si controale vamale; regimul vamal; reguli de origine; regimul de taxare si impozitare pentru importul si exportul de bunuri - taxe vamale, TVA, accize), comertul cu servicii (servicii financiare; servicii de transport; recunoasterea calificarilor profesionale) sau transferuri de date si protectia datelor cu caracter personal.
Spre exemplu, in privinta taxei pe valoarea adaugata (TVA), Brexit-ul are numeroase consecinte, de la schimbarea regulilor privind aplicarea taxei in vama (tranzactia nu va mai fi considerata intracomunitara, ci extracomunitara), la inregistrarea companiilor in scop de TVA. In aceasta privinta, companiile stabilite in Marea Britanie, inregistrate in Romania in scop de TVA, care intentioneaza sa isi continue activitatile, trebuie sa stie ca vor fi obligate sa numeasca in Romania un reprezentant fiscal care sa se ocupe de aceste formalitati.
Dar implicatiile Brexit-ului nu se vor resimti doar in relatiile comerciale, ci si in piata muncii, fie ca vorbim de cetatenii britanici care activeaza in Romania sau de romanii care lucreaza in Marea Britanie, atat prin prisma documentelor necesare desfasurarii activitatii, cat si a contributiilor sociale si beneficiilor aferente.
Si exemplele pot continua, pe tipuri de tranzactii sau domenii de activitate. Ce este esential, insa, de retinut este termenul de 31 decembrie 2020, dupa care regulile jocului dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie vor fi altele decat cele dupa care ne-am ghidat in toti acesti ani, de cand Romania este membra a Uniunii Europene. Si, pentru ca regulile inca nu sunt clare, iar timpul este foarte scurt, trebuie sa ne pregatim temeinic.
 
Material de opinie de Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale si Juridice, Deloitte Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter