RO EN
Coșul este gol

COFACE: Lanturile de aprovizionare, forta de munca si inflatia sunt principalele riscuri

Redresarea economica continua dupa mai bine de 18 luni de la inceputul recesiunii globale declansate de pandemia COVID-19. Tendinta se datoreaza in mare parte accelerarii procesului de vaccinare din timpul verii, in special in economiile avansate. Acest lucru determina o revenire a consumului de servicii care presupun o interactiune mai mare. Situatia ramane, insa, eterogena in economiile emergente: revenirea aduce beneficii tarilor orientate spre export, in timp ce economiile dependente de servicii continua sa ramana in urma.
In ciuda perspectivelor pozitive, exista semnale tot mai mari ca redresarea globala isi pierde din avant. Focarele de pandemie din punctele critice ale lantului de aprovizionare au dus la intreruperi de aprovizionare, alimentand cresterea preturilor. Aceste evolutii incep sa afecteze productia si vanzarile producatorilor din toata lumea. Provocarile venite din zona ofertei, lipsa fortei de munca si inflatia, alaturi de amenintarea COVID-19, se adauga pe lista riscurilor si incertitudinilor.
In contextul redresarii continue, Coface a imbunatatit evaluarile de risc pentru 26 de tari, inclusiv Germania, Franta, Italia, Spania, Elvetia si Belgia. Exporturile puternice de produse manufacturate catre pietele avansate determina imbunatatiri de rating pentru economiile orientate catre export din Europa Centrala si de Est (Polonia, Ungaria, Cehia), din Asia (Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong) si din Turcia. Dupa retrogradarea a 78 de rating-uri de tara anul trecut, aceste imbunatatiri se adauga celor 16 deja anuntate in prima jumatate a anului 2020. Ele sunt insotite de 30 de imbunatatiri ale evaluarilor sectoriale.
 
Progresul vaccinarii sprijina revenirea economica
Tendintele economice globale evidentiate in ultimul barometru Coface au fost in mare masura confirmate in trimestrul al treilea. Progresele inregistrate in ceea ce priveste vaccinarea in Europa de Vest si America de Nord au contribuit la evitarea aparitiei de noi valuri de restrictii si alimenteaza optimismul ca masurile de carantinare nu vor mai fi implementate. Cu toate acestea, amenintarea COVID nu a disparut: nivelurile mai mici de vaccinare pe pietele emergente - in special in tarile cu venituri mici - prezinta in continuare riscul aparitiei unor variante rezistente la vaccinurile disponibile in prezent.
Sectorul global de productie si-a revenit rapid de la jumatatea anului 2020, aspect determinat de cresterea cheltuielilor pentru bunurile de larg consum. Datorita cererii puternice a gospodariilor, fluxurile comerciale puternice continua sa sprijine cresterea economica, in special in Asia-Pacific. Cererea de electronice si marfuri genereaza beneficii pe mai multe piete din regiune, precum Coreea de Sud si Taiwan. Economia mai multor exportatori cheie de marfuri (Rusia, Ucraina, Africa de Sud, Chile, Algeria etc.) este, de asemenea, sustinuta de preturile mai mari. In ECE, exporturile competitive ale regiunii si integrarea in lanturile de aprovizionare europene sustin, de asemenea, exporturile la nivel general.
In ceea ce priveste tendintele sectoriale, relaxarea si ridicarea restrictiilor in tarile cu rate de vaccinare mai ridicate contribuie la o reorientare a cheltuielilor gospodariilor catre servicii de interactiune ridicata, cum ar fi comertul cu amanuntul, ospitalitatea si recreerea. Redresarea sectorului turismului ramane o provocare.
 
Problemele lanturilor de aprovizionare si inflatia impiedica revenirea economica
Provacarile in economie se acumuleaza, in special pe partea de oferta. Nivelul ridicat de economisire in tarile cu venituri mari a determinat o revenire accelerata a cheltuielilor consumatorilor. In acelasi timp, perturbarile cauzate de pandemie au determinat intreruperi in lantul de aprovizionare care impiedica activitatea afacerilor. Concurenta pentru marfuri si bunuri de intrare este puternica, impiedicand productia industriala la nivel global si, in unele cazuri, avand un impact asupra vanzarilor. Acest lucru este valabil in special pentru deficitul de semiconductori, ceea ce are impact asupra mai multor industrii, de la sectorul auto pana la sectoarele tehnologiilor informatiei si comunicatiilor, atat in economiile avansate, cat si in cele emergente.
Preturile marfurilor, costurile de productie si tarifele de transport au crescut din vara anului 2020. Multe marfuri au doborat niveluri record, aspect observat in special in energie – pe masura ce preturile gazelor din Europa si Asia au crescut – metale, cherestea si alimente. Cresterile pe scara larga ale preturilor la marfuri si inputuri s-au tradus si in cresterea preturilor de consum. Rata armonizata a inflatiei in zona euro a atins 3,4% in septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Acest lucru reflecta o crestere a inflatiei observata in cele mai multe parti ale globului, mai ales in SUA, unde rata inflatiei a planat pe un maxim al ultimilor 13 ani de 5,4% in ultimele 4 luni pana in septembrie. Un varf al inflatiei este asteptat sa se materializeze in curand in economiile avansate, dar riscurile sunt orientate in sus.
Problema inflatiei ar putea fi complicata de rapoartele privind lipsa fortei de munca, deoarece companiile ofera compensatii mai mari pentru a ocupa locurile de munca vacante. Costurile tot mai mari cu forta de munca ar putea insemna presiuni inflationiste mai persistente. In fata acestui risc, unele banci centrale – inclusiv Rezerva Federala a SUA si Banca Angliei din Marea Britanie – au semnalat deja ca sfarsitul politicilor monetare ultra-ajutatoare se apropie. In Europa, in timp ce BCE monitorizeaza indeaproape dinamica inflatiei, inasprirea ramane o perspectiva mai indepartata. In economiile emergente, mai multe banci centrale au fost nevoite sa-si majoreze ratele de referinta in ultimele luni, pe fondul preocuparilor legate de cresterea inflatiei.
Partea fiscala a ecuatiei va continua sa sprijine economiile avansate. In Europa de Vest, in timp ce multe guverne nationale vor continua sa-si sustina economia pana la sfarsitul anului, fondul de redresare al UE (in valoare de 750 de miliarde EUR) va fi platit treptat. In SUA, urmatorii pasi ai raspunsului fiscal sunt inca incerti deoarece parti cheie ale agendei economice a presedintelui Joe Biden sunt inca dezbatute in Congres.
 
Economia Chinei intampina probleme
Importanta pentru economia globala, economia Chinei a prezentat semne ale unei incetiniri care se intinde catre a doua jumatate a anului 2021. In al treilea trimestru, PIB-ul a crescut cu 4,9% fata de acum un an, cel mai lent ritm inregistrat din al treilea trimestru al anului 2020. La nivel trimestrial, activitatea s-a intensificat foarte putin (+0,2%). Coface estimeaza ca economia Chinei va creste cu 7,5% in acest an, in timp ce PIB-ul va decelera.
In spatele decelerarii activitatii economice chineze se afla mai multi factori: inasprirea politicii de crestere a creditarii, diminuarea consumului intern si rationalizarea energiei pentru industrii. Un alt factor este legat de obiectivele „Dual carbon” ale Chinei, ceea ce duce la impunerea unor politici care constrang productia de otel, sectorul generand aproximativ 15% din emisiile de carbon ale tarii. Drept urmare, volumul productiei lunare de otel a scazut de la aproape 100 de milioane de tone in mai la 83,2 milioane in august, fiind asteptate noi reduceri ale productiei de otel in 2021.
Avand in vedere rolul Chinei in comertul international si in lanturile regionale de aprovizionare, o incetinire economica ar prezenta riscuri semnificative de scadere pentru activitatea economica asiatica, dar si pe alte piete emergente din America Latina, Orientul Mijlociu si Africa. Barometrul poate fi accesat aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter