Introducerea pachetelor succesive de sanctiuni economice la adresa Rusiei determina unele companii inregistrate pe teritoriul rusesc sau pe unii oameni de afaceri rusi sa identifice modalitati de evitare a embargoului, in vederea continuarii activitatilor sau chiar a supravietuirii business-ului.
Potrivit unei analize a Corporate Intelligence Agency, companie de management al riscului dedicata mediului de afaceri, firmele din Rusia si-au intensificat eforturile pentru a gasi solutii de continuare a activitatii economice prin transferarea operatiunilor in jurisdictii unde pot face acest lucru fara teama ca ar putea fi sanctionate sau ca le va fi blocat accesul la bani.
In ultimele saptamani au fost identificate transferuri de bani, de criptomonede si achizitii de imobile in Turcia, EAU si alte state sau jurisdictii care au adoptat o pozitie de neutralitate fata de razboiul din Ucraina, aspect care va ingreuna procedurile de due diligence implementate deja in companiile din UE.
„Din informatiile pe care le avem, de la declansarea razboiului din Ucraina, au fost infiintate peste 400 de companii, intr-un singur judet din Romania situat in zona de frontiera sau in zone relevante din punct de vedere economic, majoritatea avand ca actionari cetateni ucraineni. Totodata, actionarii si-au transferat sume importante de bani, in conturile deschise pe numele acestor societati. Avand in vedere usurinta cu care azi se poate infiinta o societate comerciala, apreciem ca printre ele pot fi si societati in care fondatorii apar nominal, dar beneficiarii reali putand fi cetateni de origine rusa, aflati pe listele de sanctiuni”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency, avertizand asupra extinderii acestui fenomen in perioada urmatoare. „Cunoscand modul de abordare al companiilor locale in privinta procedurilor de tip «know your client» sau «know your partner», suntem siguri ca vor aparea situatii in care companii din Romania, fara intentie, vor ajunge sa desfasoare operatiuni comerciale cu entitati in care UBO (ultimate beneficiary owner) pot fi cetateni sau companii din Federatia Rusa”.
Printre cele mai uzitate optiuni de evitare a sanctiunilor se afla:
- evitarea embargoului prin transferul operatiunilor pe numele unor cetateni/societati aflate in jurisdictii UE sau state partenere de traditie (Norvegia, Elvetia etc.);
- infiintarea unor entitati in alte state care au ales sa nu aplice sanctiunile economice la adresa cetatenilor/companiilor din Federatia Rusa (China, majoritatea statelor din Africa, Turcia, Israel, tarile arabe etc.);
- infiintarea unor companii in jurisdictii off-shore care, la randul lor, pot fi actionare in companii in statele amintite mai sus, in sistem suveica etc.
La ce riscuri se expun companiile din Romania
Reprezentantii Corporate Intelligence Agency apreciaza ca aceasta situatie nu va fi temporara, consecintele conflictului ruso-ucrainean actual se vor simti multi ani de acum inainte. De asemenea, cei interesati nu vor mai astepta aparitia unei situatii exceptionale, precum actualul conflict, ci vor incerca, inca de pe acum, sa isi securizeze operatiunile prin transferarea lor in jurisdictii sigure sau pe numele unor persoane aparent fara legatura cu beneficiarii reali.
Conform tratatelor UE si directivelor in materie de restrictii si sanctiuni, este interzis unei societati inregistrata in Uniunea Europeana sa eludeze regimul embargoului prin utilizarea unei alte entitati, chiar daca aceasta este inregistrata in afara spatiului UE si nici macar sa dea instructiuni in acest sens. Iar lista sanctiunilor pentru persoane/entitati din Federatia Rusa exista de mai mult timp, aceasta fiind actualizata recent, dupa declansarea conflictului ruso-ucrainean.
Astfel, in contextul in care companiile din Romania au relatii comerciale cu entitati aflate pe lista de sanctiuni, chiar in necunostinta de cauza, pot fi trase la raspundere de autoritatile din Romania, in acord cu legislatia in vigoare, autoritatile aplicand principiul de drept, potrivita caruia, „necunoasterea legii nu te absolva de raspundere”.
Pe masura ce lista de sanctiuni este modificata (saptamanal sau chiar zilnic), companiile din Uniunea Europeana vor pasi pe un „teren minat” in ceea ce priveste riscurile la care se expun prin ignorarea (intentionata sau nu) a masurilor aplicate si prin omisiunea unor actiuni de cunoastere a partenerilor de business. Nu vor fi afectate doar prin prisma unor sanctiuni ale statelor unde isi desfasoara activitatea, ci si din punct de vedere al reputatiei, care afecteaza indicatorii valorici in cazul companiilor listate la bursa. Departamentele de compliance au resurse limitate de cunoastere a beneficiarului real al unor entitati din afara spatiului UE, fapt care le vulnerabilizeaza pe termen mediu si lung.
Mai mult, pachetul de masuri economice al Uniunii Europene, in special excluderea Rusiei din SWIFT, va genera blocaje de ordin financiar pe intreg lantul pentru companiile locale care isi pastreaza relatiile comerciale in Rusia.
Cum se pot proteja companiile locale
In contextul razboiului dintre Rusia si Ucraina, este necesar ca managerii sa verifice companiile cu care colaboreaza, pentru a reduce riscurile comerciale, precum cel de neincasare a creantelor sau de insolventa.
„Recomandam managerilor companiilor din Romania sa fie mult mai atenti la partenerii cu care lucreaza, cu atat mai mult cu cat suntem cu mult in urma statelor dezvoltate economic, acolo unde managementul riscului, cultura preventiei si de compliance sunt principii de business, iar companiile au la indemana instrumente de verificare a identitatii clientului/partenerului. Accesarea serviciilor de background check si due dilligence sunt necesare, in acest context, cu atat mai mult cu cat informatiile referitoare la lista de sanctiuni sunt disparate, sunt actualizate periodic si este dificil pentru o companie sa urmareasca zilnic/saptamanal aceste actualizari”, spune Dan Rusu, Senior Partner Corporate Intelligence Agency, mentionand ca lipsa unor actiuni de cunoastere a partenerilor se poate transpune in pierderi financiare si reputationale greu de cuantificat in acest moment. „Apreciem ca ar trebui instituit un mecanism de avertizare transparent, poate chiar intr-un parteneriat public-privat, in vederea identificarii, inca din faza de inceput a colaborarii, a unor indicii ca partenerul sau beneficiarul final este o entitate aflata pe lista de sanctiuni”.
Top 10 produse achizitionate de Romania din Rusia
Potrivit Institutului National de Statistica (INS), Romania importa din Rusia, in cea mai mare parte, pacura, gaze, cocs, minereuri de fier, oteluri aliate, ingrasaminte minerale sau chimice, huila, bare si tije laminate la cald, hartie, cartoane si lemn. Valoarea schimburilor comerciale a scazut in 2020 cu 36% fata de 2019 si a fost cu 37% sub nivelul din 2011, ajungand la peste 2,6 miliarde de euro, respectiv 1,8% din total, potrivit datelor INS.