RO EN
Coșul este gol

STORIA: Vecinii si calitatea izolatiei, principalele probleme la achizitia de locuinte

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunturi din piata, a lansat recent un studiu care vine in sprijinul viitorilor proprietari cu informatii si sfaturi de la cei care au achizitionat deja o locuinta. Pornind de la experienta actualilor proprietari, studiul releva o serie de dezavantaje ce ar fi putut fi constatate inainte de achizitie, aspecte asociate locuintei ce ar putea avea impact negativ asupra bugetului sau calitatii vietii. Datele analizate au fost colectate in perioada iunie-iulie 2022 si sunt agregate de pe platformele Storia.ro si OLX Imobiliare.
In timp ce 75% dintre respondentii studiului s-au declarat multumiti de proprietatea cumparata, 25% au afirmat ca locuinta achizitionata de ei corespunde doar in mica sau in foarte mica masura asteptarilor pe care le-au avut.
Rezultatele studiului au aratat ca, desi 64% dintre respondenti ar cumpara aceeasi locuinta daca ar avea ocazia sa se razgandeasca, 36% ar opta pentru o alta, cea achizitionata nefiind conform asteptarilor pe care le-au avut atunci cand au ales proprietatea. Dezavantajele constatate puteau fi remarcate in proportie de 62% anterior achizitiei si au venit cu o serie de consecinte, de la timp irosit si impact emotional negativ – aspecte amintite in egala masura de 1 din 3 respondenti – la cheltuieli neprevazute, mentionate de 65% dintre respondenti. Pentru a corecta neplacerile identificate in locuinte, 1 din 4 respondenti au precizat ca au platit peste 5.000 de euro, iar 14% suporta cheltuieli recurente.
 
La ce si-ar fi dorit sa fie mai atenti actualii proprietari
Conform studiului realizat de Storia.ro si OLX Imobiliare, indiferent de valoarea imobilului sau de pozitionarea sa in mediul rural ori urban, nemultumirile proprietarilor romani sunt legate cel mai adesea de atitudinea vecinilor, izolarea fonica si termica, in directa legatura cu interesul tot mai crescut manifestat in prezent pentru eficienta energetica.
Astfel, proprietarii locuintelor de sub 60.000 de euro si ai celor de peste 100.000 de euro mentioneaza atitudinea vecinilor ca fiind cea mai des intalnita problema, pe cand pentru cei cu locuinte cuprinse intre 60.000 si 100.000 de euro, aceasta nemultumire s-a situat in plan secund, dupa calitatea finisajelor.
Izolarea fonica este al treilea cel mai semnalat dezavantaj atat pentru cei din urma, cat si pentru proprietarii de locuinte de sub 60.000 de euro. Calitatea instalatiilor sanitare si electrice a reprezentat al doilea cel mai des intalnit motiv de instatisfactie pentru proprietarii locuintelor de sub 60.000 de euro, pe cand cheltuielile de intretinere si calitatea finisajelor nu au corespuns asteptarilor proprietarilor de locuinte de peste 100.000 de euro.
Cand vine vorba de problemele remarcate ulterior achizitiei, proprietarii apartamentelor in blocuri noi pozitioneaza pe primele locuri calitatea finisajelor si izolarea fonica, in procentaje semnificativ mai mari decat restul respondentilor studiului. Iar atitudinea vecinilor, instalatia sanitara si izolarea termica s-au dovedit a fi cele mai nemultumitoare pentru proprietarii apartamentelor situate in blocuri vechi.
Accesul la spatiile de parcare reprezinta in continuare o problema indiferent de zona in care este situata locuinta - atat proprietarii de locuinte noi, cat si cei care locuiesc in imobilele mai vechi au afirmat in proportie similara ca sunt nemultumiti – aproximativ 25% dintre respondenti.
In ceea ce priveste distinctia urban vs. rural, in urban atitudinea vecinilor este pe primul loc in topul nemultumirilor, urmata la distanta de calitatea finisajelor si de eficienta energetica (20% dintre respondenti), in timp ce proprietarii din mediul rural au mentionat ca, pe langa atitudinea vecinilor, au intampinat in mod deosebit probleme la pretul de achizitie si dificultati de acces la transportul in comun.
Proprietarii au mentionat si alte aspecte care uneori sunt omise de pe lista verificarilor: urme de igrasie si mucegai, evacuarea defectuoasa a centralei termice, instalatiile pluviale, intretinerea la un pret mare, acoperisul de slaba calitate, starea subsolului, diverse mirosuri de la vecini, concesionarea terenului pe care e construita cladirea, lipsa spatiilor verzi si prezenta insectelor sau a rozatoarelor.
 
Cu cine sa te consulti inainte de a achizitiona o locuinta
Conform datelor rezultate din studiu, actualii proprietari considera ca inainte de achizitia unei locuinte, viitorii proprietari trebuie sa se consulte in primul rand cu inginerul constructor, in timp ce urmatoarele doua pozitii sunt ocupate de familie si vecini. De asemenea, instalatorul si electricianul au fost amintiti de 24% dintre respondenti, iar agentii imobiliari de 16% dintre acestia.
Tinerii din generatia Z (pana in 25 de ani) prefera sa se consulte in primul rand cu inginerul constructor, apoi cu familia, prietenii si vecinii, in mod asemanator persoanelor cu varste intre 26 si 39 de ani (generatia Y), care prefera sa se consulte prioritar tot cu inginerul constructor si familia. Cei din urma solicita apoi si parerea unui instalator, precum si a unui arhitect, spre deosebire de toate celelalte categorii de varsta.
Respondentii din generatia X, cu varste intre 40 si 55 de ani, opteaza sa se consulte cu inginerul constructor, familia si instalatorul, iar generatia baby boomers (peste 55 de ani) a fost singura care a pus sfaturile celor din familie pe primul loc, cele ale unui expert - inginerul constructor – fiind pe locul doi, urmate de recomandarile agentului imobiliar si apoi ale vecinilor.
Brokerul de credit este mentionat in proportie mai mare de tinerii de pana in 39 de ani, in timp ce instalatorul si electricianul sunt amintiti des de persoanele cu varste cuprinse intre 26 si 55 de ani. Administratorul cladirii de locuinte este si el un consultant valoros in acest proces, mentionat de 20% dintre respondenti, in special de catre cei din generatia X (40-55 de ani).
Daca proprietarii de locuinte de peste 100.000 euro prefera consultanta cu inginerul constructor si arhitectul, cei cu locuinte valorand sub 60.000 euro s-ar consulta mai degraba cu familia, inginerul constructor si instalatorul.
Iar in ceea ce priveste perioada de constructie, proprietarii apartamentelor din blocurile noi se bazeaza pe inginerul constructor, mentionat de 40% dintre respondenti, urmat de arhitect, in mod asemanator proprietarilor de apartamente situate in blocurile vechi, care considera si ei prioritara opinia inginerului constructor, urmata de cea a instalatorului si a administratorului.
Proprietarii caselor situate in mediu rural solicita intr-o masura mult mai mica decat restul proprietarilor opinia instalatorului si a electricianului, dar sunt mai predispusi sa se consulte cu membrii familiei, optiune manifestata in raspunsuri de catre 50% dintre acestia.
 
Sfaturi pentru viitorii proprietari
La ce ar fi recomandabil sa acorde mai multa atentie noii proprietari?
Pe baza experientei avute la achizitionarea unei locuinte, majoritatea respondentilor au fost de parere ca verificarea atenta a tuturor actelor si vizitarea zonei de amplasare sunt de maxima importanta.
Intrebati ce sfat i-ar da cuiva care vrea sa devina proprietar, cei care detin deja apartamente in blocuri noi au pus accentul pe documentarea temeinica in prealabil, solicitarea opiniei specialistilor si verificarea calitatii lucrarilor executate cu ajutorul expertilor in domeniu. Punctual, au mai existat recomandari de verificare a racordarii la reteaua publica si evitarea locuirii la parter, precum si a ansamblurilor rezidentiale din zonele periferice si la preturi prea accesibile.
Pe lista de verificari, in opinia celor care au devenit proprietari in blocuri noi, ar trebui sa intre si: buna reputatie a constructorului si calitatea cladirilor construite anterior, aprobarile si avizele acordate de primarii, intabularile, vizitarea zonei in care este situata locuinta, atat pentru identificarea accesului la gradinite, scoli, cumparaturi, transport, cat si la ore diferite, pentru verificarea nivelului de zgomot, sau sfaturi care tin de aspectele legale (precum includerea unei clauze de remediere a inconvenientelor depistate in termen de 30 de zile de la mutarea in spatiu).
Proprietarii apartamentelor in blocuri vechi au mentionat recomandari legate de: verificarea panoului cheltuielilor de intretinere (datorii care pot duce la sistarea sau limitarea apei calde in bloc), vizitarea zonei si a imobilului la diverse ore, discutii cu administratorii si vecinii, atentia acordata curateniei de pe scara blocului, dar si aspectului exterior al imobilului, precum si implicarea unui specialist care sa estimeze ce investitii suplimentare vor mai fi necesare.
Dintre sfaturile proprietarilor de case pe pamant, cele mai importante sunt cele legate de aspectele legale sau financiare (achitare integrala doar dupa ce s-a primit caietul de sarcini, s-au inspectat toate finisajele si sunt conforme, atestarea vechimii imobilului, planificarea bugetului pentru cheltuieli neprevazute), dar si cele functionale, precum evitarea locuintelor cu deschidere la strada mai mica de 16 metri liniari, verificarile temeinice ale materialelor si tuturor spatiilor (subsol si pod inclusiv) sau calitatea izolatiilor (cel putin 25 de centimetri) si a instalatiilor. Pe langa aceste sfaturi, o recomandare care se poate dovedi foarte valoroasa este aceea de a se alatura grupurilor publice de comunicare dedicate localitatii pentru a afla ce probleme mai putin evidente pot fi in zona (noroi, presiune scazuta a apei, pene de curent, semnal slab la telefon, optiuni de furnizare a serviciilor de internet si televiziune etc.)
„La Storia.ro, ne dorim sa punem tot mai mult accentul pe construirea de instrumente utile pentru viitorii cumparatori si chiriasi in a lua o decizie imobiliara buna pe termen lung. Acest studiu ne-a aratat ca multe din problemele legate de locuinte ar fi putut fi observate anterior achizitiei in proportie de 62%, ceea ce ne da increderea ca putem ajuta o mare parte a romanilor sa aleaga casa potrivita pentru ei si familiile lor cu doar putin mai mult timp dedicat informarii corecte. Le multumim tuturor celor care au participat si au ajutat astfel viitorii proprietari.”, declara Monica Dudau, Marketing Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.
Studiul a fost realizat in perioada 21 iunie – 6 iulie 2022, prin chestionar online aplicat vizitatorilor Storia.ro si OLX Imobiliare. Esantionul cuprinde 1138 proprietari respondenti si este reprezentativ la nivel national. Respondentii au fost grupati in urmatoarele categorii de varsta: generatia Z (pana in 25 de ani), generatia Y (26-39 ani), generatia X (40-55 ani) si generatia baby boomers (peste 55 de ani).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter