RO EN
Coșul este gol

MDRAPFE: Proiect complet privind autorizatiile de construire, supus dezbaterii publice

Timp de zece zile, incepand cu data de 15 ianuarie 2018, oficialii Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) supun dezbaterii publice proiectul de lege privind autorizarea executarii lucrarilor de construire si desfiintare a constructiilor.
Dintre prevederile noului proiect de act normativ - fundamental pentru piata autohtona de constructii - se disting, printre altele, cele referitoare la obligatiile autoritatilor competente sa elibereze autorizatia de construire. Astfel, la art. 6, alin. (1) se precizeaza: „Certificatul de urbanism se elibereaza solicitantului in termen de cel mult 30 de zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, mentionandu-se in mod obligatoriu daca certificatul de urbanism poate fi folosit in scopul pentru care a fost solicitat”, iar la alin. (2) se stipuleaza: „Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a acorda in termen de 15 zile lucratoare suport tehnic de specialitate autoritatilor abilitate sa autorizeze lucrarile de constructii, potrivit art. 33 alin. (1) si art. 37 alin. (1), in procesul de emitere a certificatului de urbanism, pentru stabilirea cerintelor urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in functie de specificul amplasamentului”. De asemenea, acestea au obligatia de a acorda „in termen de 10 zile lucratoare avizul primarului, autoritatilor prevazute la art. 18 alin. (6) in procesul de emitere a certificatului de urbanism, pentru stabilirea cerintelor urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in functie de specificul amplasamentului”.
Totodata, la capitolul 5, art. 12, alin. (1) din proiectul legislativ se mentioneaza fara echivoc ca „autorizatia de construire/desfiintare se emite pentru executarea lucrarilor de baza si a celor aferente organizarii executarii lucrarilor, in cel mult 30 de zile lucratoare de la data depunerii documentatiei pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire/desfiintare, complete (...)”.
***
In expunerea de motive ce insoteste proiectul de act normativ, legiuitorul descrie situatia actuala, prin urmatoarele consideratii:
„Subiect de importanta majora pentru dezvoltarea durabila a localitatilor, aflat in stransa legatura cu domeniile amenajarii teritoriului, urbanismului si avand implicatii directe economice, sociale si de mediu, cadrul legal in domeniul autorizarii executarii lucrarilor de constructii, nu este in prezent complet si corelat, iar aplicarea acestuia in timp a determinat necesitatea unei adaptari cvasi-anuale - prin modificare si/sau completare - a principalului act normativ ce guverneaza domeniul autorizarii constructiilor, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (numita in continuare Legea 50/1991). In acest sens, mentionam cu titlu informativ faptul ca ulterior publicarii sale in Monitorul Oficial (nr. 163 din 7 august 1991), Legea 50/1991 a fost republicata de doua ori - in anul 1997 si respectiv in anul 2004 - dupa cea de-a doua republicare si pana in prezent, urmand un numar de nu mai putin 30 modificari si completari ale acesteia prin acte normative publicate in Monitorul Oficial. Astfel, Legea 50/1991 a facut obiectul unor operatiuni de revizuire derulate la momente diferite si generate de necesitati specifice de reglementare, in incercarea de a raspunde punctual la probleme de moment. Aceasta modalitate de a adapta permanent cadrul legal prin modificari succesive si punctuale, a condus la un act normativ ce determina unele neclaritati in aplicare (...)”. Astfel, a aparut necesitatea adoptarii unui nou act normativ, pentru elaborarea caruia, potrivit guvernantilor, la nivelul MDRAPFE s-a constituit un grup de lucru, activ in perioada martie-mai 2017, proiectul de lege rezultat fiind cel supus, la 15 ianuarie a.c., dezbaterii publice.
In expunerea de motive se mai arata ca „principiile care guverneaza proiectul Legii privind autorizarea executarii lucrarilor de construire si desfiintare a constructiilor sunt rezultatul situatiei prezentate anterior - si anume: realizarea unui act normativ consolidat, coerent, lizibil; realizarea unui act normativ ancorat in realitatile prezente si care sa reglementeze fara echivoc domeniul sau de reglementare; cresterea responsabilitatii factorilor din domeniu; consolidarea structurilor de specialitate in administratia publica pentru asigurarea dezvoltarii durabile a comunitatilor; intarirea responsabilitatii emitentilor documentelor necesare autorizarii construirii/desfiintarii constructiilor; constituirea fondului construit in conditii de calitate; simplificarea procedurilor / documentatiilor pentru unele categorii de lucrari; introducerea sistemelor de e-guvernare in domeniul urbanismului si autorizarii constructiilor - informatizarea procedurilor de autorizare; clarificarea unor prevederi din legislatie, pentru a stopa fenomenele de dezvoltare necontrolata, ce afecteaza calitatea vietii cetatenilor si dezvoltarea durabila a teritoriului”.
Conform reprezentantilor ministerului de resort, observatiile si propunerile privind noul proiect de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, bd. Libertatii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucuresti - Directia Generala Dezvoltare Regionala si Infrastructura, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numarul de fax 0372-114.549. Pentru a descarca proiectul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter