RO EN
Coșul este gol

ISC: Peste 81.500 de obiective, aflate in evidenta inspectoratului

La nivelul celui de-al patrulea trimestru al anului trecut (cel mai recent pentru care a fost elaborat un raport de activitate), Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a avut in evidenta 81.582 de obiective de investitii din intreaga tara, din care 66.831 cu capital privat, iar diferenta - finantate din fonduri publice (respectiv, 9.084 ce beneficiaza de fonduri interne - bugetare si 5.667 - de fonduri din surse externe). De asemenea, inspectorii ISC monitorizeaza 8.522 de societati comerciale, institutii, persoane fizice etc. cu activitate de constructii, mai precis 3.059 de proiectanti si 5.563 de operatori implicati in executia lucrarilor specifice. In acelasi timp, la 31 decembrie 2016, pe piata sunt active 1.902 de statii de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate minerale, 851 fiind statii de betoane si mortare, 306 cele de mixturi si 745 centre de producere a agregatelor. Dintre cele 871 de laboratoare existente in domeniu, 63 detin gradul intai, 600 pe cel de-al doilea si 208 pe cel de-al treilea. Mai mult de 2.917 agenti economici deruleaza activitati privind introducerea sau punerea la dispozitie pe piata a produselor pentru constructii, majoritari fiind distribuitorii (1.583 de firme), urmati de fabricanti (1.137), de importatori (145) si de reprezentantii autorizati (52). In fine, pentru 213 obiective, ISC desfasoara si in continuare o activitate speciala de urmarire a comportarii constructiilor in timp. Inspectorii institutiei monitorizeaza 3.222 de unitati administrativ-teritoriale din intreaga tara, respectiv 41 judetene (inclusiv municipiul Bucuresti), 103 municipale, 217 orasenesti (precum si sectoarele Capitalei) si 2.861 comunale.
In al patrulea trimestru din 2015, datele statistice ale ISC indicau evidenta a 63.200 de obiective de investitii, din care cele mai multe (50.327) erau realizate cu capital privat, iar 7.962 au reprezentat investitii publice cu finantarea asigurata din surse interne, alte 4.910 fiind proiecte tot de interes public, pentru care s-au pus la dispozitie fonduri externe (europene). In schimb, la 31 decembrie 2015, ISC avea in evidenta 8.375 agenti economici implicati in constructii (societati comerciale, institutii, persoane fizice etc.), din care 5.324 erau implicati in executie si 3.051 au intreprins operatiuni de proiectare. La aceeasi data, numarul statiilor active de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate era superior, de 2.086 unitati, la fel ca si cel al laboratoarelor de incercari (903 entitati). Se observa, insa, ca piata s-a restructurat mai ales in ceea ce priveste companiile implicate in fabricarea si/sau comercializarea produselor de constructii, deoarece in octombrie-decembrie 2015 functionau 3.080 de agenti economici, din care 1.638 distribuitori, 1.085 de fabricanti, 229 de importatori si 128 de reprezentanti autorizati, in timp ce numarul obiectivelor la care se urmarea comportarea in timp a fost de 263 unitati.
Printre prioritatile ISC, stabilite la nivelul intervalului urmator, se afla si „asigurarea suportului necesar elaborarii/actualizarii cadrului normativ secundar in domeniu, respectiv initierea de propuneri legislative pe baza cazuisticii intalnite in procesul de exercitare a controlului de stat in domeniile de competenta, respectiv punerea in aplicare a Planului Sectorial de Integritate la nivelul Inspectoratului de Stat in Constructii privind prevenirea coruptiei prin remedierea vulnerabilitatilor si implementarea sistematica a masurilor preventive, cresterea transparentei institutionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise, respectiv de crestere a gradului de educatie anticoruptie si combaterea coruptiei prin actiuni de instruire profesionala si formare continua a personalului si de consolidare a mecanismelor de control administrativ si sanctionare a cazurilor constatate de incalcare a standardelor de etica si de conduita”.
Continua completarea pachetului de proceduri
Conducerea ISC mai are in vedere, printre altele, completarea pachetului de proceduri, prin „elaborarea unei proceduri operationale/ instructiuni privind interventia operativa in toate cazurile producerii unor accidente tehnice la constructii aflate in exploatare sau in executie, pentru impunerea masurilor de limitare a utilizarii constructiilor care pot constitui un pericol public la adresa sanatatii si vietii cetatenilor, pentru izolarea zonelor afectate si expertizarea tehnica a constructiilor in vederea stabilirii deciziei de interventie”. In acelasi timp, se impune de urgenta elaborarea procedurii privind exercitarea controlului la persoane fizice si juridice cu activitate in proiectare. Inspectoratul isi propune si „implementarea prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 41/2016 privind stabilirea unor masuri de simplificare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, in conformitate cu Directiva 2006/123/CE privind serviciile in cadrul pietei interne (Directiva Servicii), cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010, respectiv ale Hotararii Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea si functionarea Punctului de Contact Unic electronic”. De asemenea, se impune „modificarea structurii-cadru de raportare a activitatii structurilor teritoriale, in vederea armonizarii cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 307/2016 de modificare si completare a Hotararii Guvernului nr. 525/2013, prin care se stabilesc atributiile generale si specifice ale Inspectoratului de Stat in Constructii si cu cele ale noului Regulament de organizare si functionare al Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice nr. 2644/27.09.2016”. Procesul de restructurare va mai presupune si „reanalizarea atributiilor personalului cu atributii de control, din cadrul structurilor teritoriale ale ISC, ca urmare a modificarilor legislative si prevederea lor in regulamentul de organizare si functionare”. Nu in ultimul rand, se va efectua, pe de-o parte, „revizuirea procedurilor de control aprobate, ca urmare a modificarii  legislatiei in domeniile de competenta ale ISC”, iar pe de alta parte se are in vedere „acordarea de asistenta autoritatilor publice locale in ce priveste aplicarea prevederilor din noua legislatie privind urbanismul , autorizarea executarii lucrarilor de constructii etc.”.
Amenzile au crescut, la peste 10 milioane lei
Potrivit documentului, in perioada de referinta, reprezentata de ultimul trimestru al anului 2016, personalul Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC a efectuat 24 de controale la firmele de arhitectura si proiectare (fata de 56 in trimestrul al patrulea din 2015), 3.873 de verificari la antreprenori si firme implicate in executia lucrarilor (comparativ cu 5.065   de astfel de activitati) si 413 actiuni similare la furnizorii de materiale de constructii, statii de betoane, laboratoare de incercari si diriginti de santier, in raport cu 812 controale in octombrie-decembrie 2015. Pentru deficientele constatate in domeniul produselor pentru constructii au fost dispuse 11 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 77.500 de lei. Totodata, au mai fost avizate documentatii tehnico-economice pentru 52 de investitii finantate din fonduri publice (fata de 149 in cel de-al patrulea trimestru al anului 2015), precum si 3.843 de programe de control al lucrarilor ajunse in faze determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor (in raport cu 4.517 in perioada similara a anului anterior). De asemenea, se constata o crestere a numarului actiunilor de control al autorizarii si executarii lucrarilor de constructii, de la 275 de asemenea activitati in trimestrul al patrulea din 2015 la 766 in acelasi interval al anului trecut. Totusi, intreaga activitate a ISC in domeniul calitatii in constructii, performantei energetice a cladirilor, urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor s-a ponderat in ultimul timp, ajungandu-se de la 5.420 de actiuni in octombrie-decembrie 2015 la 4.946 de controale in perioada similara din 2016.
In noul document intitulat "Sinteza activitatilor derulate de ISC in trimestrul IV si cumulat in anul 2016", se mai arata ca in total, anul trecut, au fost inregistrate 71.800 de activitati de control si inspectie efectuate in toate domeniile in care institutia este responsabila, fiind constatate 15.411 deficiente, pentru remedierea carora s-au dispus 14.952 de masuri. Astfel, in cele 12 luni ale anului trecut, s-au aplicat 1.975 de sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor fiind de circa 10,73 milioane de lei, din care s-au incasat 4,13 milioane de lei. In 2015, s-au efectuat 70.229 de controale, constatandu-se 18.617 deficiente si fiind dispuse 18.673 de masuri, in timp ce numarul sanctiunilor contraventionale aplicate a fost de 1.761, iar cuantumul amenzilor de 3,35 milioane de lei.
Control tematic la peste 3.800 obiective de investitii
Conducerea ISC propune, in cadrul documentului, mediatizarea cazurilor deosebite de nerespectare a legislatiei in domeniu, pentru diminuarea fenomenului de indisciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii, precum si pentru prevenirea accidentelor, asigurarea calitatii constructiilor, inclusiv prin inlaturarea neconformitatilor si mentinerea pe toata durata de existenta a constructiilor a cerintelor de calitate. In acest sens, in cadrul raportului, se precizeaza ca majoritatea amenzilor au fost consemnate in urma verificarilor uzuale la obiective aflate in executie. In perioada de referinta (a trimestrului al patrulea din 2016), „au fost efectuate 3.873 de controale la obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele inspectoratelor judetene in constructii, respectiv in evidenta Inspectoratului in Constructii al Municipiului Bucuresti, din care 1.825 de controale au avut loc in faze determinante, fiind constatate, in total, 2.234 de neconformitati. Pentru fapte ce constituie contraventii, au fost aplicate 324 de sanctiuni contraventionale, in cuantum de 2,56 milioane de lei. Dintre neconformitatile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate prin controalele in etapa de executie a lucrarilor de constructii, se disting: incalcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizatia de construire, neindeplinirea obligatiilor stabilite prin regulamentele si procedurile elaborate in aplicarea Legii nr. 10/1995, privind realizarea si mentinerea cerintelor fundamentale ale constructiilor; neasigurarea de catre investitori a verificarii executiei lucrarilor de constructii prin specialisti diriginti de santier autorizati; realizarea de constructii fara specialisti responsabili tehnici cu executia autorizati; neasigurarea conditiilor de verificare a lucrarilor ajunse in faze determinante; neaducerea la indeplinire a masurilor dispuse; nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic si detaliile de executie, a celor din caietele de sarcini; afectarea constructiilor invecinate sau adiacente; neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea initiala, la terminarea lucrarilor de constructii; executarea de modificari la constructii autorizate sau schimbarea de destinatie a constructiei in lipsa unei expertize tehnice, intocmirea necorespunzatoare a cartii tehnice a constructiei, fie prin lipsa unor documente privind calitatea produselor puse in opera, fie prin neinsusirea de toti factorii implicati a documentelor de calitate, lipsa panoului de identificare a investitiei”, se precizeaza in cadrul sintezei. Nici in proiectare lucrurile nu sunt diferite, deoarece, „la 24 de controale efectuate, s-au constatat 51 de neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respecta prevederile codului de proiectare seismica P100-1/2013, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie sau care nu respecta nivelul de calitate corespunzator, cu caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerintele fundamentale de calitate, motive pentru care au fost aplicate 9 amenzi contraventionale, in cuantum de 61.000 de lei.
La capitolul de controale tematice, oficialii inspectoratului precizeaza explicit ca „pana la finele anului 2016 s-a desfasurat, la nivelul inspectoratelor judetene in constructii, controlul tematic pentru verificarea calitatii lucrarilor de executie a obiectivelor de investitii derulate prin programele coordonate/gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (actualul MDRAPFE), dispus de catre inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii la un numar de peste 3.800 de obiective de investitii. In prezent, este in curs de elaborare raportul final al controlului, care va cuprinde informatii in ce priveste calitatea lucrarilor executate, respectarea disciplinei de autorizare a lucrarilor, neconformitati constatate in etapa de executie, precum si masurile corective dispuse si sanctiunile contraventionale aplicate. In plus, pana la sfarsitul primei decade a lunii decembrie 2016, s-a derulat si un control tematic care a vizat organele administratiei publice locale, pentru interventii la imobilele cu regim de inaltime mai mare de P+8E, pentru constructiile noi cu regim de inaltime mai mare de P+8E si pentru blocurile de locuinte la care s-au efectuat sau sunt in curs de efectuare lucrari de reabilitare termica. Din raportul final intocmit, rezulta ca au fost verificate, de catre inspectorii in constructii, 294 de documentatii intocmite in vederea autorizarii interventiilor la constructii existente, 156 de documentatii intocmite in vederea reabilitarii din punct de vedere termic si 152 de documentatii intocmite in vederea autorizarii de constructii noi. Principalele neconformitati, cu grad mare de repetabilitate constatate in urma verificarilor, au fost: documentatii tehnice incomplete, cu date insuficiente sau eronate, lipsa expertizelor tehnice pentru interventii la constructii, documentatii a caror parte scrisa nu a fost vizata spre neschimbare, lipsa avizelor de la furnizorii de utilitati sau in doua dintre cazuri, aviz negativ de la furnizorul de energie electrica, proiecte pentru cladiri de locuinte care nu au fost verificate la toate cerintele fundamentale (securitate la incendiu, economie de energie si izolare termica, protectie impotriva zgomotului), documentatii care nu contin referatele de verificare a proiectului pentru instalatii sanitare, electrice, termice sau documentatii tehnice pe specialitatile instalatii sanitare, electrice, termice care nu sunt verificate de verificatori de proiecte atestati etc. Pentru neconformitatile constatate, prin actele de control incheiate, inspectorii in constructii au dispus masuri de completare a documentatiilor tehnice cu toate elementele necesare respectarii prevederilor legale la emiterea autorizatiilor de construire (expertize tehnice, avize de la furnizorii de utilitati, verificarea documentatiilor tehnice la toate cerintele fundamentale, aplicarea vizei spre neschimbare, verificarea documentatiilor tehnice pentru toate specialitatile etc.). In plus, pentru acele autorizatii de construire la care au fost constatate incalcari ale prevederilor legale, au fost intocmite adrese catre institutiile prefectului competente, prin care s-a solicitat atacarea acestora in instanta de contencios administrativ, in conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”, dupa cum se arata in raportul ISC.
In acelasi timp, oficialii inspectoratului sustin ca, prin urmarirea centralizata, cu ajutorul unui instrument informatic, a incasarii cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat in Constructii de catre persoanele fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza lucrari de constructii (procedura care continua sa se implementeze si in 2017), s-a imbunatatit vizibil gradul de colectare. Astfel, totalul sumelor incasate de catre Inspectoratul de Stat in Constructii in trimestrul al patrulea din 2016, reprezentand cotele de 0,1%, respectiv 0,5% datorate potrivit prevederilor legale, a fost de 55.934.563 lei. Pentru a vizualiza raportul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter