In cadrul unei prezentari sustinute joi, 8 ianuarie 2015, Guvernul a expus cele mai recente date cu privire la absorbtia fondurilor structurale si de coeziune, respectiv a celor pentru agricultura, aferente anului 2014. „In ceea ce priveste evolutia ratei de absorbtie curente, daca la finele lui 2012 aceasta era de 14,91%, la data de 31 decembrie 2014 s-a ajuns la 51,81%, evidentiindu-se astfel un progres notabil al acestui indicator. Dupa cum se cunoaste, alocarea financiara pentru Romania, pe componenta fondurilor structurale si de coeziune, a fost de 19,21 miliarde euro in perioada 2007-2013, iar sumele totale solicitate la Comisia Europeana (CE) s-au cifrat la 12,06 miliarde euro, din care 2,11 miliarde euro avansuri si 9,95 miliarde euro plati intermediare (componenta pentru care 8,32 miliarde euro s-au solicitat doar in intervalul mai 2012 – decembrie 2014). La randul lor, sumele incasate de la CE totalizeaza 10,73 miliarde euro (2,11 miliarde euro avansuri si 8,63 miliarde euro plati intermediare, din care 7,19 miliarde euro achitate in perioada mai 2012 – decembrie 2014. In acelasi timp, din sumele solicitate anul trecut au mai ramas de incasat 1,33 miliarde euro”, informeaza oficialii Executivului. In opinia acestora, in randul statelor membre, Romania a consemnat cea mai mare crestere din UE a sumelor rambursate de CE in intervalul 2013-2014, fata de 2007-2012, mai precis de +236%, in timp ce Bulgaria a consemnat un salt de +89% din acest punct de vedere. In continuare, Romania va atrage fondurile europene structurale si de investitii alocate pentru perioada 2014-2020 prin noua programe, din care opt au fost trimise Comisiei Europene inca din vara anului 2014, iar Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime se afla actualmente in etapa negocierilor informale. „CE a aprobat trei programe – cel pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operational Asistenta Tehnica si cel pentru Competitivitate, preconizandu-se ca in primul trimestru a.c. sa fie avizate favorabil si programele operationale Capital Uman, respectiv Capacitate Administrativa. Actualmente, Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare si Programul National de Dezvoltare Rurala se afla in diverse faze de negociere cu oficialii CE”, se mai arata in documentul guvernamental. Totodata, expertii Ministerului Fondurilor Europene propun ca in 2015, pentru accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor UE, sa se aplice o serie de masuri cum ar fi: continuarea procesului de simplificare si eficientizare a implementarii programelor si proiectelor, pregatirea portofoliului de proiecte majore, lansarea apelurilor de proiecte pentru toate programele operationale, simplificarea mecanismelor de promovare si gestionare a proiectelor de investitii (prin limitarea numarului de documente solicitate la depunerea proiectelor, standardizarea documentelor, reducerea termenelor de obtinere a avizelor si autorizatiilor) etc.
Un alt obiectiv important ce trebuie atins pe termen scurt il reprezinta reforma sectorului achizitiilor publice in plan legislativ (prin transpunerea noilor directive europene), institutional (eficientizarea institutiilor) si procedural (prin documentatii standardizate. Nu in ultimul rand, implicarea mai accentuata a sistemului bancar in procesul de accesare si implementare a programelor operationale, precum si infiintarea bancii de dezvoltare pentru asigurarea unui acces facil la finantare pentru beneficiari sunt alte puncte-cheie pe agenda Executivului. In final, scopul principal ramane atingerea unui nivel de 80% a absorbtiei fondurilor, conform programului de guvernare, in conditiile in care acesta prevede atingerea unui nivel de 80%. Pentru a descarca documentul prezentat de Guvern, click aici!