RO EN
Coșul este gol

Furnizorii de energie risca sa fie depasiti de situatie; increderea clientilor scade

Energia este in prezent o prioritate pentru consumatori, intrucat are un impact din ce in ce mai mare asupra stilului lor de viata si a bugetului personal. Acest lucru reiese din raportul EY "Energy transition consumer insights", care a intervievat 70.000 de consumatori de energie rezidentiala, de pe 18 piete, timp de doi ani. Cercetarea arata ca 71% dintre consumatori sunt mai interesati in prezent de reducerea costurilor si a consumului de energie decat in urma cu un an, iar 65% dintre acestia au declarat ca interesul lor pentru monitorizarea consumului de energie, reducerea impactului asupra mediului (61%) si achizitionarea de noi produse si servicii energetice (50%) a crescut in ultimul an.
Perspectivele din acest an arata ca o masa critica de consumatori s-a alaturat acum categoriei "omnisumatorilor". Aproape jumatate dintre consumatori (42%) declara ca ar prefera mai multi furnizori de solutii energetice in locul unuia singur si peste 25% dintre ei s-ar adresa unei companii precum un retailer online, un furnizor de energie solara sau un retailer care ofera imbunatatiri pentru locuinta in locul furnizorului lor de energie, atunci cand vine vorba de solutii. Intre timp, majoritatea consumatorilor au investit deja sau intentioneaza sa investeasca in produse care sa le schimbe stilul de viata din punct de vedere energetic: 82% in electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic, 67% in ferestre, usi si izolatii eficiente din punct de vedere energetic, 60% intr-un termostat inteligent si 59% intr-un vehicul electric.
"Amploarea si ritmul tranzitiei energetice se accelereaza. EY a demarat un proiect global de cercetare multianual si a identificat aparitia «omnisumatorului» de energie, care participa la un ecosistem energetic dinamic intr-o multitudine de locuri, solutii si furnizori", a declarat Mihai Draghici, EY Romania Director | Consultanta.
 
Increderea este zdruncinata, dar angajamentul pentru sustenabilitate rezista
In toate aspectele experientei lor energetice, increderea consumatorilor a fost profund zdruncinata, creand potentiale bariere in calea tranzitiei energetice. Doar 40% dintre acestia sunt increzatori ca furnizorul lor de energie va crea valoare pentru ei si pentru comunitatea lor in viitor si tot mai putini (35%) sunt increzatori ca vor avea acces la  energia furnizata de catre acestia in urmatorii trei ani.
In schimb, angajamentul consumatorilor fata de sustenabilitate este solid, mai mult de o treime (39%) fiind dispusi sa plateasca in plus pentru produse si servicii sustenabile - in crestere de la 36% anul trecut. Cu toate acestea, doar jumatate (51%) dintre consumatori sunt constienti de actiunile si investitiile pe care le pot face pentru a fi mai sustenabili. Si mai putin de o treime dintre ei inteleg bine termeni precum "energie regenerabila", "sustenabilitate", "neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon" si "net zero" - acest lucru ramane neschimbat fata de sondajul de anul trecut, in ciuda atentiei acordate de mass media crizei energetice si schimbarilor climatice.
 
Experienta in domeniul energiei nu este in pas cu transformarea nevoilor si asteptarilor consumatorilor
Aproape toti consumatorii fac modificari in stilul lor de viata pentru a reduce consumul de energie, a economisi bani, timp si a proteja mediul. Cu toate acestea, experienta energetica de astazi nu este in pas cu viteza si amploarea transformarii nevoilor si asteptarilor consumatorilor. Aproape trei sferturi (72%) dintre consumatori nu sunt multumiti sau sunt doar partial multumiti de performanta furnizorului lor de energie, atunci cand vine vorba de noile experiente in materie de produse si servicii energetice.
Cu toate acestea, exista oportunitati pentru acei furnizori de energie care gasesc modalitati de a se implica si de a inspira schimbarea. 81% dintre consumatori au spus ca doresc ca furnizorii lor de energie sa le ofere sprijin si consiliere cu privire la noile produse si servicii energetice si ca inca se adreseaza in primul rand furnizorilor, atunci cand achizitioneaza noi solutii energetice. In mod similar, aproape trei sferturi (73%) sunt interesati sa experimenteze o formula in care produsele si serviciile din energie sa le fie accesibile intr-un fel de metavers.
EY considera ca furnizorii de energie pot profita acum de impulsul dat de catre consumatori si pot arata calea de urmat prin intermediul a sase imperative strategice care reinventeaza experienta energetica, construiesc o fundatie pentru ziua de maine si angajeaza si inspira consumatorii. 
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter