Consiliul Concurentei a declansat doua investigatii privind posibile trucari ale licitatiilor organizate de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Directiile de Drumuri si Poduri (DRDP) Constanta, Brasov, Bucuresti si Timisoara pentru atribuirea contractelor de lucrari de intretinere a retelei de drumuri nationale si autostrazi aflate in administrarea acestor directii.
Autoritatea de concurenta are indicii ca firmele si-ar fi coordonat politicile comerciale astfel sa isi imparta lucrarile in cadrul procedurilor de achizitie publica organizate de directiile regionale de drumuri si poduri.
In acest context, Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile companiilor vizate de cele doua investigatii: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL. Saga Infrastructura SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL si CLR-Denis Montaj SRL.
Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor necesare clarificarii posibilelor practici anticoncurentiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezinta o antepronuntare in ceea ce priveste vinovatia companiilor
In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, in cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor
Legea concurentei interzice orice intelegeri intre companii si practici concertate care impiedica, restrang sau denatureaza concurenta pe piata romaneasca.