RO EN
Coșul este gol

CNSC a anulat licitatii publice in valoare de 576,5 milioane de euro, in 2015

Valoarea totala estimata a licitatiilor publice anulate prin decizii ale Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), formulate in urma unor contestatii, a cumulat, anul trecut, 576,5 milioane de euro (2,56 miliarde lei), iar cea a procedurilor de atribuire in cazul carora s-au dispus masuri de remediere a depasit 2,7 miliarde euro (12,09 miliarde lei). Anul trecut, CNSC a inregistrat un numar de 2.559 de contestatii formulate de operatorii economici, din care 429 (16,76%) au vizat documentatii de atribuire, iar 2.130 (83,24%) au fost indreptate impotriva rezultatului procedurii. Totodata, din cele 2.559 de contestatii cu care a fost investit anul trecut CNSC, 662 (25,87%) au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri europene, in timp ce 1.897 (74,13%) au fost formulate in cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri publice interne. "Desi numarul contestatiilor formulate anul trecut la CNSC a atins nivelul minim de la infiintarea institutiei, totusi numarul neregulilor constatate pe piata achizitiilor publice a fost semnificativ. Numarul mare al contestatiilor solutionate anul trecut, cu o valoare totala de 2,7 miliarde euro, demonstreaza rolul CNSC de filtru eficient pentru prevenirea situatiilor in care fondurile publice ar fi putut fi cheltuite ineficient, ca urmare a utilizarii de catre diverse autoritati contractante a unor exceptii ce afecteaza transparenta pietei achizitiilor publice si creeaza potentialul pentru coruptie", au declarat reprezentantii institutiei.
 
Majoritatea contestatiilor vizeaza contracte de lucrari
In ceea ce priveste obiectul contractelor de achizitie publica, 34,7% din contestatiile formulate la Consiliu (888 de documente) au vizat executia de lucrari, 816 (31,89%) au avut drept obiect furnizarea de produse, iar 855 (33,41%) s-au referit la prestarea de servicii. Din totalul deciziilor emise de CNSC, in cazul a 893 (34,77%) dintre acestea institutia a dispus admiterea contestatiilor, iar prin 1.675 (65,23%) de decizii a dispus respingerea lor. Din punct de vedere valoric, in 2015, CNSC a pronuntat decizii in cadrul unor proceduri de atribuire avand o valoare totala estimata de 6,5 miliarde euro (29 miliarde lei). Valoarea totala estimata a procedurilor de atribuire in care CNSC a pronuntat decizii de admitere a contestatiilor formulate de operatorii economici a cumulat 3,3 miliarde euro (14,65 miliarde lei), in timp ce valoarea totala estimata a procedurilor in care Consiliul a emis decizii de respingere a contestatiilor a fost de 3,23 miliarde euro (14,39 miliarde lei).
Anul trecut, din totalul de 2.559 decizii emise de CNSC, numai 537 (20,91%) au fost atacate cu plangere la Curtile de Apel competente in a carei raza se afla sediul autoritatii contractante. Dintre acestea, doar 42 au fost casate/ modificate in tot de instante (1,64% din totalul deciziilor emise) si doar 32 au fost modificate in parte (1,25%). Rezulta ca 2.494 de decizii emise in 2015 de CNSC (97,12% din totalul deciziilor emise) au ramas definitive si irevocabile.
***
CNSC este un organism independent cu activitate administrativ - jurisdictionala, al carui domeniu de activitate este reprezentat de solutionarea contestatiilor formulate de operatorii economici in cadrul procedurilor de achizitii publice. Infiintat in septembrie 2006, Consiliul a analizat, pana in prezent, 53.592 contestatii, in cei aproape zece ani de existenta institutia emitand 47.596 decizii care au ramas definitive si irevocabile in forma pronuntata de CNSC (98,15% din totalul deciziilor emise).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter